Odiseea închirierii unor spaţii din incinta clădirii fostei Policlinici de Stomatologie din Sfântu Gheorghe, proprietate a Consiliului Judeţean Covasna, către patru tehnicieni dentari şi un medic stomatolog, încă nu s-a încheiat.

La jumătatea lunii iulie a.c., în şedinţa de consiliu a fost supusă spre dezbatere şi aprobare hotărârea privind rezilierea contractului încheiat între Consiliul Judeţean Covasna şi tehnicienii dentari Baicu Ana, Kolumbán Csilla, Movilă Maria şi Serac Izabella, pentru închirierea unor spaţii din imobilul situat în municipiul Sfântu Gheorghe str. Spitalului nr. 2. Iar hotărârea nu a fost greu de luat  de către consilierii judeţeni, în condiţiile în care, anterior acestui moment, trei dintre cele trei chiriaşe au depus cerere de reziliere a contractelor care expiră în luna decembrie a.c.,  sătule de anii în care s-au zbătut pentru a rămâne în această locaţie în care şi-au desfăşurat activitatea, în folosul asiguraţilor covăsneni.

Singura care a ales să nu renunţe la contractul de închiriere este doamna Maria Movilă. Aceasta ne-a mai spus că, deşi ar avea unde să plece, îşi doreşte să rămână în spaţiul în care şi-a desfăşurat activitatea zeci de ani de zile: „Eu, personal, am depus o cerere ca să mai rămân, cerere la care nu am primit răspuns, încă. Colegele au depus cererea de reziliere pe 1 iunie, iar eu am depus cererea de rămânere pe 15 iunie. Eu aş mai rămâne măcar un an. Aş avea unde să plec, dar vreau să fiu „ultimul mohican”. Noi am fi avut până în decembrie contract, dar pentru că fetele s-au hotărât să plece de bună voie, acel contract s-a reziliat. Eu merg pe voia lui Dumnezeu”,  a încheiat Maria Movilă. Din informaţiile primite, contractul de închiriere încheiat de singurul medic stomatolog care îşi desfăşoară activitatea într-unul dintre cabinetele stomatologice din această clădire, urmează să expire în primăvara anului viitor.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au propus, la un moment dat, ca în acest spaţiu să fie amenajate locuinţe de serviciu pentru medici, fără a lua în calcul faptul că în judeţul Covasna nu mai există serviciu de urgenţă, la stomatologie, lucru pe care l-au reclamat, în anii ce au trecut, mai mulţi locuitorii ai oraşului care au avut nevoie de o urgenţă stomatologică, şi nu au avut la cine apela. (A.A.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail