. . Aceasta este o bine cunoscută expresie însemnând că rezultatul unei acţiuni este altfel decât se aşteaptă. Pentru ilustrare vom comenta un articol semnat de Ana Maria Iosif şi postat în 10.30.2016 (sursa: descopera.ro) sub titlul: „În anul 1958 Mao Zedong a ordonat uciderea tuturor vrăbiilor! Motivul a fost unul ilar, dar urmările au fost înspăimântătoare: zeci de milioane de oameni au murit”.
Acum noi nu ştim dacă aceasta este o simplă propagandă antichineză sau dacă lucrurile s-au petrecut întocmai, deşi din partea chinezilor ne putem aştepta la orice, ci vrem doar să evidenţiem ideea că, atunci când omul intervine brutal în echilibrul ecologic al planetei, în mod sigur urmează dezastre, aşa cum se afirmă şi în introducerea articolului în discuţie: „Dezastrele ecologice au reprezentat, de-a lungul timpului, un lucru comun pentru omenire, dar niciunul nu se poate compara cu cel care a început în China în anul 1958. Mao Zedong, liderul Republicii Populare Chineze a decretat ca toate vrăbiile să fie omorâte pe motiv că mănâncă foarte multe cereale”.
Motivaţia marelui şi înţeleptului conducător era că „vrăbiile ar fi stat în calea dezvoltării economice a statului”. Consecinţa acestei nesăbuinţe a fost cutremurătoare: „În următorii trei ani de după 1958, 45 de milioane de oameni au decedat din cauza foametei cauzată de proasta gestionare a dezastrelor naturale şi a terorii statului”.
Este inimaginabil până unde poate merge mintea celor care suferă de grandomanie şi de câtă „inventivitate” dau dovadă aceştia când se folosesc de putere şi de funcţii: „Mao Zedong a iniţiat campanii masive pentru susţinerea implementării unui stil de viaţă mult mai favorabil şi mai calitativ, astfel iniţiind Campania Patru Dăunători care era parte integrată din proiectul Marele salt înainte, iar uciderea vrăbiilor era un obiectiv important al acesteia. Mai mult, oamenii erau mobilizaţi să ajute la îndeplinirea acestei idei”. Chiar şi metodele folosite pentru realizarea acestui plan „măreţ” par de domeniul tragicomicului: „Astfel, ei foloseau tamburine ce făceau gălăgie pentru a le înlătura şi forţa să zboare până când mureau din cauza extenuării”. Sărmanele vrăbiuţe! Aţi mai auzit dumneavoastră de asemenea gugumănii? Pe la noi numai Dorel îţi mai dă câte-un exemplu de lucru „bine făcut” de-ţi stă mintea în loc. Ce-i drept, se mai întâmplau unele evenimente şi pe vremea tătucului nostru, numai că la o scară mai mică, dar asta-i deja altă poveste…
Dar să vedem cum dai într-o parte şi crapă în alta. Aflăm acest lucru dintr-un alt feagment din articolul citat: „Nu există informaţii cu privire la numărul vrăbiilor din China de la acea dată, dar se presupune că acesta ar fi fost în jur de 600.000.000, iar sute de milioane au fost ucise, lucru care a cauzat o problemă gravă ce a marcat următorul an, şi anume creşterea numărului de insecte ce afectau culturile. Vrăbiile consumă astfel de insecte, precum lăcustele, dar în momentul în care acestea au fost ucise, numărul lăcustelor a crescut, acestea distrugând efectiv aproape toate culturile. Astfel, producţia de cereale din unele zone rurale a scăzut drastic şi foametea a luat amploare, estimându-se că numărul victimelor s-a ridicat la 78 de milioane”.
Adevăratele consecinţe însă s-a răsfrânt în mod catastrofal asupra oamenilor, după cum se spune în finalul articolului: „Cu toate acestea, Marea Foamete a rămas un subiect tabu în China în cei 50 de ani ce au urmat acesteia, iar efectele acesteia au fost îngrozitoare: oamenii au început să se mănânce între ei, părinţii îşi mâncau proprii copii, copiii îşi mâncau proprii părinţi”. Şi aşa de la nişte biete vrăbii s-a ajuns la canibalism.
Văzând prăpădul, probabil că Mao şi-a dat seama de greşeala prostească şi „a ordonat stoparea campaniei de ucidere a vrăbiilor, acestea fiind înlocuite cu puricii în această campanie împotriva dăunătorilor”, dar se pare că răul deja a fost produs şi urmările lui au continuat să se facă simţite mult timp, încât în anii ce au urmat „producţia a putut fi cu greu îmbunătăţită, iar culturile de orez au rămas, în continuare, în declin”.
Aşadar, oameni buni, în natură ca de altfel şi în viaţa noastră toate lucrurile sau faptele se înlănţuie şi toate cauzele pe care le creăm vor avea efecte. Nu mai deversaţi produse toxice în râuri, că ne mor peştii; nu mai tăiaţi pădurile aiurea, că se produc inundaţii şi alunecări de teren catastrofale; nu mai poluaţi aerul cu tot felul de substanţe otrăvitoare, că ne îmbolnăvim; nu mai aruncaţi la întâmplare gunoaiele, că se înmulţesc bacteriile şi şobolanii; nu mai… şi ar mai fi multe de spus, dar mai bine fiţi atenţi unde daţi, ca să nu crape în altă parte decât vă aşteptaţi…
Mihai Trifoi
