Un singur pacient cu COVID-19 mai este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, iar instituţia îşi reorganizează activitatea pe fondul scăderii numărului persoanelor diagnosticate cu această boală.
„Astăzi, la ora 13,00, în spital se află internat un singur pacient, adult, la care s-a identificat prezenţa COVID-19 în organism şi nu sunt internaţi pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Pacientul testat pozitiv este tratat pe secţia de Infecţioase Covid, starea acestuia de sănătate fiind moderată. Pacientul nu a fost vaccinat împotriva COVID-19. La secţia de Terapie Intensivă nu sunt internaţi pacienţi suspecţi sau testaţi pozitiv COVID-19. În perioada 23 iunie-30 iunie 2021, orele 13,00, a fost externat un singur pacient care anterior a fost internat cu diagnosticul COVID-19. În această perioadă nu au fost înregistrate decese asociate infecţiei COVID-19″, se arată într-un comunicat de presă, remis miercuri AGERPRES.
Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat recent că urmează o nouă organizare la nivelul instituţiei, dar vor fi menţinute spaţiile pentru izolarea potenţialilor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
„Recent am avut o şedinţă comună cu colegii noştri de la Direcţia de Sănătate Publică pentru a creiona o nouă structură şi în acest context. Clar, va trebui să păstrăm un etaj al clădirii de Boli Infecţioase pentru izolarea pacienţilor COVID, trebuie să păstrăm spaţii de izolare pentru pacienţii cu suspiciune de infecţie cu noul coronavirus. Ce putem în perioada următoare să reorganizăm sunt secţia de Chirurgie, secţia de Ortopedie, care au fost comasate, secţia de Terapie intensivă, respectiv secţia de Cardiologie. (…) Am primit acordul DSP-ului în această privinţă şi urmează să reorganizăm partea aceasta de activităţi”, a declarat Andras-Nagy Robert, într-o conferinţă de presă.
Acesta a mai adăugat că, de la începutul pandemiei, spitalul a funcţionat doar două luni şi jumătate în regim exclusiv COVID, în restul timpului desfăşurându-şi activitatea şi secţiile non-COVID şi suspect COVID.
De la debutul pandemiei, în judeţul Covasna s-au înregistrat 8.556 de cazuri de COVID-19, dar incidenţa acestora este în prezent de 0,03/1.000 de locuitori, conform datelor postate, miercuri, pe site-ul Prefecturii Covasna.
În judeţ se înregistrează acum doar şase cazuri active, dintre care câte două cazuri la Micfalău şi Sfântu Gheorghe şi câte unul la Barcani şi Covasna, în timp ce în 41 de localităţi nu se înregistrează niciun caz pozitiv.
În centrele de vaccinare din judeţ s-au administrat până acum 70.962 de doze, dintre care 31.404 în rapel, iar în cabinetele medicilor de familie au fost efectuate 2.829 vaccinări cu doze unice.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES