Este pentru prima dată când în prestigioasa colecție apare un volum dedicat unui savant român, născut în sud-estul Transilvaniei, cu domiciliul în SUA. După cum este cunoscut, în anul 2000, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, cu binecuvântarea PS Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, azi Mitropolit al Banatului, a înființat colecția „Profesioniștii noștri”, în cadrul Editurii Eurocarpatica. Prin acest nou proiect, inițiatorii și-au propus să-i cinstească pe cei care au desfășurat o îndelungată activitate pe tărâmul istoriei, științei și culturii naționale, nutrind că, astfel, pun în valoare modele profesionale pentru generațiile actuale și viitoare.
Până în prezent, cele 37 de volume apărute în această colecție au fost dedicate unor personalități cu profesii și demnități publice variate, precum: arhiviști, istorici, cercetători, profesori universitari, miniștri și parlamentari, ambasadori, scriitori, publiciști, profesori, ierarhi, membri ai Academiei Române.
Un asemenea volum l-am dedicat, în anul 2023, domnului Prof. univ. dr. Ioan Mușcutariu, om de știință, personalitate marcantă în domeniul fizicii din România și SUA, având contribuții științifice valoroase la dezvoltarea patrimoniului cunoașterii în fizică, în special în „Fizica și Tehnologia Materiei Condensate”. Domnia Sa a inițiat, dezvoltat, efectuat și condus cercetări fundamentale tehnologice în domeniul materialelor avansate, aplicate în tehnologii noi, electronice, foto-electronice și fotonice. Capacitatea sa științifică a permis abordări profesionale variate, de înaltă ținută profesională, atât în învățământul superior, cât și în cercetare, prin tematica variată, prin conținut științific și rezultate, dar și prin inițierea, organizarea, dezvoltarea și extinderea cercetărilor și fondarea, în 1992, a primului institut public de cercetare în domeniul fizicii, cu personalitate juridică, în partea de vest a României, la Timișoara, „Institutul de Cercetare a Materiei Condensate Timișoara” (ICMCT), al doilea din Transilvania, după „Institutul de Izotopi Stabili” din Cluj-Napoca, fondat în 1962 de Prof. univ. Dr. Victor Mercea.
Profesorul și cercetătorul Ioan Mușcutariu este reprezentant de seamă al culturii românești transilvane, provenit din estul Transilvaniei, de unde este nativ, respectiv comuna Arini, fostul județ Trei Scaune (actualul sat Arini, județul Brașov), dar și prin educație școlară, ca absolvent al școlilor primare, gimnaziale și liceale din Arini, Araci, Brașov și Rupea, și a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Fizică, secția Electroradiofizică. După absolvirea facultății (1963) a fost repartizat centralizat pe țară la Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timișoara, la Catedra de Fizică, în calitate de asistent universitar stagiar (3 ani), unde a funcționat 5 ani, până în 1978, după care, a dat concurs, pe post de asistent, la Facultatea de Fizică, la Catedra de Electricitate-Magnetism-Electronică-Plasmă a Universității de Vest Timișoara. În Banat, la Timișoara, unde a obținut titlul de Doctor în Fizică, în 1972, la Universitatea de Vest Timișoara (UVT), avându-l conducător de doctorat pe Prof. univ. Dr. docent Alexandru Cișman, iar după decesul profesorului Al. Cișman (1967), a avut conducător de doctorat pe Prof. univ. emerit Dr. Petru Lamoth.
La UVT a funcționat timp de 32 de ani, unde a promovat succesiv toate treptele universitare, până la pensionare, ca Prof. univ. Dr., conducător de doctorat, la UVT, în specialitățile Fizică și de Fizica Stării Solide, Șef al Catedrei de Fizica Corpului Solid și Știința Materialelor, fondată de Domnia Sa (1993), Director al Institutului de Cercetare a Materiei Condensate Timișoara (ICMCT), iar după fuzionarea ICMCT cu Institutul de Electrochimie Timișoara, a cofondat (cu 50% contribuție) Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată Timișoara (INCDEMCT), în funcțiune.
În paralel cu munca depusă în învățământul superior, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Fizică a UVT și după pensionare, de la UVT, la limită de vârstă, a funcționat timp de 19 ani în SUA ca Cercetător Dr. asociat și Prof. univ. Dr., asociat, în cercetare și învățământul superior la: „Special Materials and Technology Inc.” – c/o NASA –, Cleveland, Ohio; „Purdue University”, Hammond, Indiana și la „Baldwin Wallace University”, Ohio.
Este de remarcat, de menționat și de subliniat că pentru întreaga muncă de cercetare efectuată de-a lungul timpului și a muncii complementare cercetărilor (de inițiere, organizare și conducere a cercetărilor) depuse în România timp de 37 de ani la Institutul Politehnic Timișoara (1963-1968), la Universitatea de Vest Timișoara și la institutele de cercetare fondate și înființate (Institutul de Cercetare a Materiei Condensate și la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată Timișoara), Domnia Sa nu a încasat și nu a pretins nici măcar un leu, deși în devizele contractelor de cercetare stătea în pixul său să prevadă sume pentru munca sa de cercetător sau de conducător al activităților complementare cercetărilor, inclusiv de Director al ICMCT. Veniturile Domniei Sale au fost exclusive din munca de Cadru Didactic la Institutul Politehnic Timișoara și la Facultatea de Fizică a Universității de Vest Timișoara.
Munca științifică și rezultatele ei, de cercetător, și cea didactică, de profesor, precum și activitatea sa civică în România, dar și în SUA, prin promovarea valorilor naționale, alături de competența sa profesională în domeniul fizicii, în învățământul superior și în cercetarea științifică, de cultivare în viața publică a cunoașterii și a respectului față de valorile perene ale poporului român, îl recomandă ca reprezentant de seamă al școlii românești de fizică și de promotor al spiritului de dreptate, adevăr și de cunoaștere a istoriei zbuciumate a poporului român.
Prezentul volum reprezintă o nouă lucrare ce întregește galeria personalităților cuprinse în această „enciclopedie” a unor oameni care fac cinste Neamului Românesc, reprezentând un omagiu, dar și un semn de profund respect și sinceră recunoștință față de cărturarul și omul de spirit românesc, Ioan Mușcutariu.
Propunerea Editurii Eurocarpatica de editare a acestei lucrări omagiale a fost acceptată cu plăcere de profesorul Ioan Mușcutariu: „Sunt onorat de propunerea făcută de a publica un volum în colecția «Profesioniștii noștri» dedicată persoanei mele, privind recunoașterea și aprecierea contribuției la cercetările și rezultatele lor în domeniul fizicii și tehnologiei materialelor pentru tehnologii avansate, precum și a cunoașterii istoriei românilor și a etniilor conlocuitoare. Mulțumesc pentru propunere, nutrind speranța unei bune colaborări, ca și până în prezent, pentru promovarea binelui și dorința de a întări perenitatea valorilor românești și umane în spațiul carpatic, precum și cel al naționalităților conlocuitoare minoritare din România”.
Volumul oferă cititorilor posibilitatea cunoașterii direct de la „sursă” a unor noi informații despre activitatea de excepție a cărturarului Ioan Mușcutariu. OM al timpului său, profesorul și cercetătorul Ioan Mușcutariu este o personalitate bine cunoscută și apreciată în mediul academic românesc și a unor universități și institute sau companii de cercetare din SUA (ca, de exemplu, Universitatea Purdue Hammond – Indiana, Universitatea „Northwestern” – Illinois, Universitatea Baldwin Wallace – Ohio – „Special Materials and Technology Inc. c/o NASA – Ohio, „Argonne National Laboratory” – Illinois, Centrul de cercetări Materiale Speciale al Universității Northwestern – Illinois) și în viața publică din România și comunitățile românești din Cleveland – Ohio, Chicago – Illinois, Hammond – Indiana).
Mass-media scrisă și electronică din România și SUA cuprinde numeroase referiri la OMUL, cu majuscule, Ioan Mușcutariu, la erudiția, bunătatea și modestia sa, la creștinul practicant, care a fost și este alături, mereu, de Biserica Ortodoxă Română, precum și cea Greco-Catolică. Un loc important în cuprinsul volumului îl au aprecierile formulate la adresa intelectualului patriot care își iubește strămoșii, familia și țara, care s-a implicat și se implică în acțiuni, activități și programe civice și sociale.
În ultimii ani, profesorul Ioan Mușcutariu s-a implicat faptic și emoțional în aprofundarea cunoașterii istoriei României, cu precădere a Transilvaniei, înainte de 1918, cu accent asupra sud-estului Transilvaniei, inclusiv asupra vicisitudinilor românilor, indiferent de etnie, din Arcul Carpaților de Curbură și a satului natal Arini.
Experiența sa de viață, decantată în timp, s-a cristalizat în pilde și idei, în soluții verificate de propria existență, în sfaturi binevenite, menite a alunga îndoielile și ezitările și de a acționa constructiv, în spiritul moralei creștine.
Profesorul Mușcutariu păstrează și folosește casa părintească din Arini, în care locuiește în fiecare vară sau iarnă, unde se întoarce în fiecare an cu mare drag. Impresionantă este legătura strânsă întreținută, în toți acești ani, cu meleagurile natale. În Arini, întreține în bune condiții casa părintească. Aici a proiectat personal și construit cu spese ale familiei, Monumentul Eroilor din Arini, care au luptat în Primul și în cel de-al Doilea Război Mondial. Și pentru ca această sfântă legătură să fie pecetluită pe vecie, distinsul fiu al satului Arini și al României a construit cavou pentru odihna veșnică, a sa și a soției sale, lângă moșii și strămoșii săi.
În această perioadă a devenit un colaborator statornic al instituțiilor culturale românești din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, instituții care acționează pentru păstrarea și afirmarea identității naționale a etnicilor români, deveniți numeric minoritari, în urma unor cauze multiple, în arealul Arcului Intracarpatic.
Încadrându-ne în formatul colecției „Profesioniștii noștri”, dar având și elemente specifice, structura volumului de față este următoarea:
Cap. 1. Mesaje, puncte de vedere, aprecieri
Răspunzând invitației Editurii Eurocarpatica, peste 20 de colegi, colaboratori, parteneri, cercetători, oameni de știință, cu binecuvântate rosturi în viața publică din țară și din străinătate, au ținut să-și exprime gânduri, să relateze diverse momente și impresiile lor din relațiile comune, personale ori instituționale, toate contribuind la redarea portretului de om de știință și profesor al OMULUI Ioan Mușcutariu.
Prezentăm mai jos un citat asupra aprecierii profesorului, omului de știință și a cercetătorului Dr. Ioan Mușcutariu:
„Dr. Mușcutariu este primul român care a abordat cercetarea cristalelor lichide (1974), având contribuție majoră la inițierea și dezvoltarea cercetării cristalelor lichide în România. Rezultatele obținute de Dr. Ioan Mușcutariu sunt recunoscute și apreciate atât în România, cât și în străinătate. Cercetarea făcută și/sau proiectată de Dr. Ioan Mușcutariu este integrată în domeniul tehnologiilor materialelor avansate noi. El este un expert al tranzițiilor de fază aplicate în creșterea cristalelor prin diferite metode și al cercetării proprietăților fizice ale materialelor. El a publicat un număr mare de lucrări științifice din care mare parte au fost susținute la conferințe naționale și internaționale. El este un om cu o mare competență în conducerea de experimente fizice complicate și obținere de materiale pentru tehnologii avansate, precum creșteri de cristale, într-o varietate mare de condiții fizice. Cu aparatura de cercetare făcută de Dr. Ioan Mușcutariu a elaborat o metodă nouă de creșteri de cristale, pentru prima dată în Europa Centrală și de Est: „Metodă specifică la presiuni mari, folosind direct presiunea la creșterea cristalelor”, patentată.
Acesta este motivul că a fost cooptat ca membru al Comisiei Ministerului Cercetării și Tehnologiei pentru Dezvoltare și Evaluare a Cercetărilor de Fizică Aplicată. Despre astfel de activități ale acestei Comisii, eu am fost martor frecvent al principialității și punctelor de vedere corecte ale Doctorului Ioan Mușcutariu cu privire la evaluarea, selecția și finanțarea temelor de fizică aplicată ale cercetătorilor români.
De asemenea, Dr. Mușcutariu a proiectat și fondat Institutul de Cercetare a Materiei Condensate Timișoara (ICMCT) care a fost dezvoltat și condus în calitate de prim Director. Ca Director, Dr. Mușcutariu a început și dezvoltat relații de colaborare științifică cu universități și institute de cercetări din SUA, Polonia, Ungaria, R. Moldova și Canada. (Prof. univ. Dr. Dănilă Barb, Director Științific al Institutului de Fizică și Tehnologia Materialelor București-Măgurele)
Cap. 2. O viață dedicată învățământului superior, cercetării științifice și cunoașterii istoriei României
În toate instituțiile de învățământ și cercetare în care și-a desfășurat activitatea, profesorul și cercetătorul Ioan Mușcutariu a acționat cu profesionalism, înțelepciune, pasiune, perseverență și convingere pentru a da un suflu nou activității acestor instituții. Prin întreaga sa activitate didactică, profesorul Ioan Mușcutariu s-a impus prin prestanță, seriozitate, competență, exigență, fiind recunoscut pentru corectitudinea, moralitatea și prestanța profesională exemplară.
Prodigioasa activitate științifică a profesorului universitar și cercetătorului științific Ioan Mușcutariu este cuprinsă în 182 de publicații științifice, din care: 91 de articole de cercetare științifică publicate/comunicate; 15 contracte de cercetare; 11 brevete de invenție; 16 cărți științifice de fizică și educație superioară în fizică și știința materialelor; 17 conferințe științifice și expuneri științifice în țară și străinătate; 16 expuneri științifice în calitate de invitat la unități de învățământ și cercetare din țară și străinătate; 12 studii și rapoarte științifice; 5 expuneri și interviuri în media asupra tendințelor cercetărilor actuale în domeniul fizicii.
Concomitent cu activitatea didactică, preocupările academice și de cercetare științifică ale Prof. univ. Ioan Mușcutariu s-au materializat în numeroase comunicări științifice prezentate la simpozioane naționale și internaționale, în sute de studii și articole publicate în volume ale unor manifestări științifice cu participare națională și internațională și în cărți de autor și coautor. În volum sunt redate exemple de publicații reprezentative în care au apărut studiile Domniei Sale.
Cap. 3. Repere autobiografice și activități civice
Volumul de față cuprinde informații referitoare la pregătirea școlară a prof. Ioan Mușcutariu, cea universitară, activitatea profesională, opera științifică, activitățile civice, publicistică, amintiri din școală și copilărie, așa cum au fost ele percepute, trecute prin filtrul gândirii și personalității sale.
Este remarcabilă diversitatea, complexitatea și profunzimea problemelor abordate, cât și originalitatea lor.
Cap. 4. Considerații privind ținutul natal al profesorului, cercetătorului și Omului de spirit românesc Dr. Ioan Mușcutariu
Având în vedere legăturile strânse ale profesorului Ioan Mușcutariu cu meleagurile natale, din structura volumului de față nu putea lipsi acest capitol.
Din rândul materialelor publicate, amintim pe cele intitulate: Repere de istorie românească în sud-estul Transilvaniei (până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918); Personalități românești, intelectuali români din comuna Arini, din județele Covasna și Harghita; Aspecte din viața spirituală a românilor din satele Arini și Iarăși; Viața spirituală în Arini; Prefața monografiei satului Arini, Arini – file de arhivă, Școala primară din Arini, Școala gimnazială din Araci, comuna Vâlcele, jud. Covasna, Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” – istorie și „spirit meșotist”; Liceul „Șt. O. Iosif” Rupea; Cinstirea Eroilor – Trăsătură definitorie a locuitorilor din Arini și Măieruș, În memoria patrioților români ai comunei Arini, județul Trei Scaune, ai actualului sat Arini, județul Brașov; Conștiința națională și contribuția locuitorilor satului/comunei Arini, județul Trei Scaune, la eliberarea Ardealului de sub Imperiul Austro-Ungar și la Unirea Transilvaniei cu România; din corespondența Prof. univ. Dr. Ioan Mușcutariu cu Dr. Ioan Lăcătușu, mesaj adresat de Prof. univ. Dr. Ioan Mușcutariu participanților la cea de a XXVII-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”, Izvoru Mureșului, 2021, aspecte privind valoarea documentar – istorică a Arhivei Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, la „Zilele Andrei Șaguna”, ediția a XXXI-a, 2023; Un nou semnal de alarmă: Scăderea dramatică a populației de naționalitate română, din județele Covasna și Harghita; Istoricul Dr. Vasile Lechințan despre prietenul Ioan Lăcătușu și colaboratorii săi, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, din anul 2023 va funcționa în cadrul Academiei Române.
Cap. 5. Fapte inedite și ilustrații
Pornind de la ideea că „fotografia spune mai mult decât o mie de cuvinte”, ultimul capitol cuprinde fapte inedite și ilustrații despre personalitatea complexă a profesorului și cercetătorului Ioan Mușcutariu.
Munca depusă pentru apariția cărții de față a constituit și pentru îngrijitorii volumului o experiență intelectuală unică, prilejuită de colaborarea cu profesorul, cercetătorul, inventatorul, publicistul și OMUL de înaltă ținută morală și spirit românesc, Ioan Mușcutariu, născut în comuna Arini, județul Trei Scaune (actualul județ Covasna), în prezent, sat al comunei Măieruș, județul Brașov, din sud-estul Transilvaniei.
Îi dorim distinsului Om de știință și cultură, Ioan Mușcutariu, putere și sănătate de a continua, încă mulți ani, pe calea pe care a urmat-o întreaga viață, cu atâta pricepere și dăruire pentru prosperitate socială și folos obștesc, precum și de trecere a obstacolelor, ce implică cunoaștere științifică și progres.
Noua lucrare întregește galeria personalităților cuprinse în această „enciclopedie a unor oameni care fac cinste Neamului Românesc”, reprezentând un omagiu, dar și un „semn de profund respect și sinceră recunoștință” față de cărturarul și omul de spirit românesc, Ioan Mușcutariu și, nu în ultimul rând, o pledoarie convingătoare a faptului că locul omului de știință Ioan Mușcutariu este în Academia Română.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
Drd. Tatiana SCURTU