Odată cu sosirea toamnei începe şi numărarea „bobocilor”, dar nu prin curţile oamenilor, ci în „templele cunoaşterii” de pe întreg cuprinsul ţării. Şi este o adevărată încântare să vezi cum se animă străzile, se agită oraşele, grădiniţele, şcolile şi universităţile îşi deschid larg porţile pentru a primi noile şi vechile generaţii de învăţăcei. Ei vin aici cu mintea deschisă „să ia lumină din lumina” înţelepciunii. Părinţi, elevi şi educatori, cu toţii aşteaptă nerăbdători clipa de sărbătoare a festivităţilor de deschidere a unui nou an de învăţământ.
Şi s-ar părea că în această atmosferă, în care mireasma şi frumuseţea florilor multicolore şi discursurile încurajatoare şi promiţătoare ale celor în care copiii îşi pun încrederea şi speranţa unui viitor fericit nu poate fi tulburat de nimic…
Din păcate, ceea ce este frumos şi plăcut trece repede, şi apoi urmează greul; greul învăţării, problemele de tot felul, lipsurile, necazurile, scandalurile, absenteismul şi alte multe asemenea aspecte care fac viaţa şcolii mai puţin atractivă. Desigur, există şi satisfacţia reuşitei, bucuria revederii şi comunicării, activităţile instructive plăcute şi perspective promiţătoare pentru cei harnici, deci aşa cum este viaţa tuturor în general.
Noi însă am dori să evidenţiem şi alte aspecte ale şcolii româneşti actuale. Deschiderea unui nou an şcolar devine un bun prilej pentru mulţi politicieni de „a se face văzuţi şi auziţi”. Şi dacă aceştia nu pot participa la momentul festiv, cel puţin la emisiunile televizate ei se arată foarte preocupaţi de soarta învăţământului. Din nefericire, ca orice minune, totul durează vreo trei zile, înaintea, în timpul şi după momentul respectiv, apoi după ce promit marea cu sarea, prinşi mereu cu alte treburi, uită repede şi „Dumnezeu cu mila”, încât bietele cadre didactice o iau din nou de la capăt ca în fiecare an, şi-şi risipesc viaţa instruind copiii altora, nemaiaşteptând răsplata promisă şi cuvenită din partea societăţii. Şi aceşti oameni, ajunşi la vârsta senectuţii, după o viaţă dăruită celor care ar trebui să construiască viitorul ţării, constată că nu s-au ales cu mare lucru şi din pensia primită încearcă să-şi ducă pe mai departe traiul modest, şi aceasta în timp ce „băieţii deştepţi”, (precum cel care dă lecţii pe la Constanţa sau cel care-şi cumpără case din meditaţii, ori cei care vând bogăţiile ţării pe mai nimic) de toate categoriile, duc o viaţă de huzur, sfidându-i de foarte sus pe bieţii „profesoraşi” rămaşi de căruţă. Şi atunci de ce să ne mai mirăm că nu există respect pentru şcoală şi în şcoală? De ce să ne mai mirăm că multe cadre didactice, ca de altfel şi cadrele sanitare, îşi părăsesc locurile de muncă în căutarea unui post mai bine plătit? Când va înţelege această societate să acorde atenţia cuvenită sistemului de învăţământ şi celui din sănătate?! Toate popoarele care au înţeles acest lucru au progresat rapid…
Dar să vedem ce se întâmplă cu dotarea şi pregătirea şcolilor? În unele şcoli nu s-au terminat reparaţiile şi elevii n-au putut începe cursurile în condiţii normale. Însă această problemă ţine şi de directorii şcolilor respective, şi de primarii localităţilor, de modul cum s-au preocupat de pregătirea noului an şcolar. Şi spunem acest lucru din proprie experienţă.
Un alt aspect neaşteptat de neplăcut este faptul că deja a început anul şcolar, iar unele manuale încă n-au ajuns la şcoli. Cine sunt vinovaţii? De ce nu sunt traşi la răspundere?!
În plus mai intervin promisiunile neonorate din partea guvernului. Deşi s-a planificat introducerea manualelor digitale în ciclul primar, acest lucru nu s-a realizat. De ce? Pentru că nu s-au înţeles firmele care să gestioneze fondurile sau că ce spunem azi mâine nu mai este valabil?! În timp ce în Marea Britanie şi în alte ţări elevii din ciclul primar deja învaţă programarea pe calculator, la noi încă mai suntem în faza alfabetizării la întâmplare. Şi cum s-ar putea introduce manualele digitale când cel puţin 40%, credem noi, din populaţia rurală nu are acces la internet sau nu dispune de infrastructura necesară acestui sistem modern de învăţământ?
Ce să mai spunem despre programe şi metode de predare, în comparaţie cu ţările evoluate? De ce ţările respective se numesc „evoluate” sau „dezvoltate”? Ce ne împiedică şi pe noi să evoluăm sau să ne dezvoltăm? Noi credem că ne împiedică mentalitatea învechită, legile nepotrivite şi modul lor de aplicare, dar şi faptul că o destul de mare parte din populaţie încă trăieşte în condiţii de sărăcie şi incultură.
Ce-i de făcut? Reformă după reformă nereuşită? Credem că ar fi necesară o reformă bine gândită şi durabilă, care să nu se schimbe odată cu schimbarea ministrului; ar trebui culturalizată mai profund şi populaţia rurală şi sprijiniţi copiii din familiile defavorizate să frecventeze şcoala şi să-şi continue studiile; ar trebui dotate toate şcolile, inclusiv cele săteşti, cu infrastructura necesară implementării învăţământului bazat şi pe manuale electronice. Ar mai trebui asigurate salarii decente pentru toţi salariaţii din sistemul de învăţământ, astfel ca acest sector social să devină atractiv şi motivant. Ar mai trebui multe, dar atât timp cât factorii de decizie sunt preocupaţi mereu de alte probleme şi alte interese, invocând mereu lipsa de fonduri, şi oamenii şcolii vor bate pasul pe loc sau vor înainta în pas de melc în comparaţie cu cei din ţările mai avansate.
Ne dorim din suflet ca viitorii ani de învăţământ să aducă schimbări majore, în sensul bun, şi să merite florile şi zâmbetele copiilor veniţi la templele cunoaşterii să ia lumină din lumină…
Mihai Trifoi
