Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață la un depozit de pe strada Hanului din Întorsura Buzăului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul”, plt. Tolvaj Marian-Marius, două echipaje din cadrul Pichetului de Pompieri Întorsura Buzăului au intervenit sâmbătă, în jurul orei 01: 25, pentru lichidarea unui incendiu produs la un depozit de pe strada Hanului din Întorsura Buzăului.
„În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă un scurtcircuit electric, au ars acoperişul depozitului din lemn, cu învelitoare din ţiglă şi acoperişul a două anexe, pe o suprafaţă totală de 185 mp, materiale de tâmplărie, mobilier, birotică și electronice”, a declarat plt. Tolvaj Marian- Marius.
Ana Alina Costache