Prin apariția la Editura Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe, a volumului Școala „Teodor Chindea” din Voșlobeni – repere monografice, de Costel Cristian Lazăr și Vintilă Rusu, cu o postfață de Alexandra Maria şi Bogdan Romulus Ţifrea, s-a mai făcut un important pas spre redactarea viitoarei monografii a comunei Voșlobeni.
Comuna Voșlobeni a beneficiat, mai ales după decembrie 1989, de valoroase studii referitoare la istoria, cultura și spiritualitatea locală. La lucrările apărute în perioada interbelică, semnate, printre alții, de Elie Câmpeanu, Teodor Chindea, Ștefan Manciulea, Nicolae Sulică, Onisifor Ghibu, Octavian Dobrotă, Teodor Atanasiu ș.a., s-au adăugat cele apărute în perioada regimului comunist, semnate de regulă, de ierarhi și teologi ortodocși, precum vrednicul de pomenire mitropolitul-cărturar Antonie Plămădeală, preoții cărturari acad. Mircea Păcuraru, Constantin Voicu și Alexandru Moraru, împreună cu istoricii și arhiviștii Ion I. Russu, Ioan N. Ciolan, Ioan Ranca, Mihai Racovițan, Mihai Fătu ș.a.
După decembrie 1989, beneficiind de accesul neîngrădit la sursele de documentare, cercetările au fost continuate de un grup de distinși istorici, arhiviști și cercetători români, majoritatea din Arcul Intracarpatic, dintre care menționăm pe: Liviu Boar, Nicolae Bucur, Constantin Catrina, Aurel Marc, Ilie Șandru, Nicu Vrabie, Ana Dobreanu, Milandolina Beatrice Dobozi, Vasile Lechințan, Violeta Pătrunjel, Ioan Lăcătușu, și mai tinerii Dorel Marc, Constantin Secară, Zorel Suciu, pr. Laurențiu-Gabriel Panciu, pr. Elisei Vatamanu ș.a. De remarcat, apoi, contribuția unor fii ai localității, sau ai căror părinți sunt originari din Voșlobeni, cu toții preocupați de cercetarea interdisciplinară a așezării, a căror muncă s-a concretizat în lucrări și studii monografice purtând semnătura profesorilor Aurel I. Viţa și Mirela Moldovan (Vița): Călător pe uliţele satului Voşlobeni. Aspecte monografice, Voşlobeni, 2007; Voşlobenii şi Despărţământul Giurgeu al Astrei, Edit. Sfântul Ierarh Nicolae, 2011; Istorie şi identitate românească la poalele „Cocoșelului” – biserica din Voșlobeni la ceas aniversar, Locuri, oamneni, amintiri. Toponimia locurilor din Voşlobeni, Brăila, 2013 ș.a. Toate aceste lucrări, „scrise cu dăruire, pricepere și dragoste față de comuna natală” (Costel-Cristian Lazăr) prezintă istoria principalelor instituții identitare ale satului – biserica, școala, instituțiile și asociațiile de cultură, aspecte ale vieții cotidiene, tradițiile locale, personalitățile importante născute în localitate.
În acest context, un loc distinct îl ocupă studiile și lucrările profesorului, publicistului și omului de cultură Mihai Suciu – fiu al satului, dintre care se detașează capitolul din volumul Profesioniștii noștri. Mihai Suciu – om de cultură și om de omenie, capitol intitulat Devenirea: De la „boțul de humă însuflețită”, la „trestia gânditoare”. Practic, așa cum am menționat în Prefața volumului amintit, acest capitol dezvoltat, poate, în perspectivă, să devină o lucrare de sine stătătoare. Paginile referitoare la copilăria autorului sunt antologice, și trimit cititorul cu gândul la nemuritoarele Amintiri din copilărie ale lui Ioan Creangă. Talentul scriitorului, îmbinat cu măiestria profesorului de limba română, cu exigențele cercetătorului în științele socio-umane, cu „armele” specifice jurnalistului și cu experiența de viață a omului implicat în viața publică românească locală, regională și națională, asigură calitatea de excepție a textului menționat, text judicios structurat cronologic și tematic, astfel: De la primul scâncet…bărbătesc, la obârşia; părinţii; bunicii; școala; anii de liceu, dascăl în satul natal etc.
La rândul său, autorul volumului de față, prof. dr. Costel-Cristian Lazăr, binecunoscut în județul Harghita și nu numai, este profesor de istorie în Toplița, de peste două decenii, iar din 2012, manager al Centrului Cultural Toplița. În anul 2012 a obținut titlul de doctor în Istorie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat numeroase studii de istorie locală în anuarele Angvstia, Sangidava (publicație la care este și redactor responsabil), Acta Carpatica ș.a. și articole în presa locală și regională: Informația Harghitei, Condeiul ardelean, Cuvântul Liber etc. Este autorul volumelor Românii din județul Ciuc în perioada interbelică, București 2007, Biserica ortodoxă română din estul Transilvaniei după al Doilea Război Mondial (teza de doctorat elaborată sub îndrumarea științifică a distinsului profesor universitar ieșean Ion Agrigoroaiei), Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2013, coautor al volumului Toplița, repere monografice (împreună cu Ilie Șandru și Felicia Man), Târgu Mureș, 2010 și al lucrării Topliţa şi Marea Unire: contribuţii ale Topliţei şi localităţilor din jur la întregirea neamului, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2018.
În Prefața la volumul dedicat participării românilor din această parte de țară la Marea Unire, menționam: „Om al catedrei, și deopotrivă al cetății, consilier în cadrul Consiliului Local Toplița, în mai multe legislaturi, membru activ al societății civile, prof. dr. Costel-Cristian Lazăr, împreună cu alți tineri intelectuali din generația sa, în rândul cărora se află dr. Viorica Macrina Lazăr, Director al Bibliotecii municipale „George Sbârcea” din Toplița, a preluat „din mers” de la „seniorii cetății” – în primul rând de la profesorul, publicistul și scriitorul Ilie Șandru, misiunea plină de răspundere de prezervare și afirmare a culturii românești, în zona de nord a județului Harghita. În calitate de președinte al Fundației Culturale „Miron Cristea” din Toplița, cu sprijinul Consiliului local și al Primăriei municipiului Toplița, al domnului primar, ing. Stelu Platon, iar anul acesta, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României, organizează „Zilele Miron Cristea”, manifestare cultural-științifică care a ajuns la ediția a XXI-a. Din anul 2013, în parteneriat cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita și Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, organizează Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului (proiect care se bucură de o largă apreciere, la care participă românii din afara granițelor actuale ale țării și din zonele multietnice și pluriconfesionale din țară, ajuns la ediția a XVI-a), iar împreună cu Biblioteca Municipală „George Sbârcea” și cu școlile din municipiul Toplița derulează numeroase proiecte culturale, educative și civice.”
Ca autor al prefețelor tuturor volumelor sale, publicate până în prezent, pot remarca în cunoștință de cauză, câteva din caracteristicile definitorii ale scrisului profesorului și cercetătorului Costel-Cristian Lazăr, respectiv: este un foarte bun cunoscător al istoriei locale, istorie pe care o integrează organic în istoria națională, europeană și cea internațională; practică un discurs istoric elevat, argumentat, redactat pe baza unor izvoare istorice credibile; textele sale au la bază o analiză complexă, clară, concisă și profundă a evenimentelor ș.a.
Lucrarea Școala „Teodor Chindea” din Voșlobeni – repere monografice, se compune din două părți distincte: prima parte este redactată de Costel-Cristian Lazăr și cuprinde un Cuvânt înainte, câteva repere istorice privind localitatea Voșlobeni, urmate de considerații substanțiale privind situația învățământului din așezarea menționată, până în anul 1947 și un număr de 10 anexe. În partea a doua este redată „Monografiei școalei primare de stat din Voșlăbeni-Ciuc”, redactată de învățătorul Vintilă Rusu, în anul 1947. Postfața aparține nepoților învățătorului Vintilă Rusu, Alexandra Maria şi Bogdan Romulus Ţifrea. În final este prezentată o succintă bibliografie selectivă.
După ce autorul mulțumește cercetătorului bucureștean Alin Spânu – un statornic prieten al cercetătorilor români din această parte de țară – acesta informează cititorii despre motivația publicării prezentei lucrări: „Am crezut de cuviință să pun în circulație acest manuscris al învățătorului Vintilă Rusu, atât pentru valoarea sa documentară, dar mai ales ca o recunoaștere post-mortem a contribuției sale la educația atâtor generații de copii din Voșlobeni”. Sunt adresate apoi mulțumiri tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la apariția prezentei lucrări, inclusiv finanțatorului (Consiliul Județean Harghita), formulând aprecieri și cuvinte de suflet, inclusiv la adresa subsemnatului, fapt pentru care îi rămân recunoscător.
Referitor la textul învățătorului Vintilă, redactat cu mult înainte de era informatizării și digitizării, autorul precizează: „Am ales să prezint monografia în transcriere, dar în paralel cu fotocopiile manuscrisului original, atât pentru frumusețea sa grafică, a scriiturii în sine, dar și pentru o mai ușoară parcurgere de către cititor”.
În finalul Cuvântului înainte, autorul ține să precizeze faptul că: „Studiul nu se dorește a fi exhaustiv, nici nu ar avea cum, ci doar se vrea o contribuție suplimentară la studierea învățământului din Voșlobeni, alături de alte contribuții valoroase, dintre care menționăm aici doar lucrarea profesorului Aurel I. Vița”, de fapt lucrările profesorului Vița și ale fiicei sale Mirela (Moldovan) Vița.
În capitolul Repere istorice privind localitatea Voșlobeni, sunt prezentate succint principalele surse istorice: cronici, conscripții, recensăminte, surse care vorbesc, pe deoparte, de dăinuirea acestei „insule de români” înconjurate de populație secuiască, iar pe de altă parte, de „asaltul” permanent al procesului de maghiarizare, mai ales începând cu mijlocul sec. al XIX-lea. Poate că aici, înainte de a trece la capitolul dedicat învățământului, puteau fi prezentate mai multe informații despre rolul bisericii din localitate, în păstrarea și afirmarea identității naționale românești, aspecte ale relațiilor locuitorii din Voșlobeni cu cei din satele vecine, momentele dramatice de după Dictatul de la Viena și de după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales că autorul a abordat aceste probleme în lucrările sale anterioare.
În capitolul Considerații privind situația învățământului din Voșlobeni, până în anul 1947 este făcută prezentarea situației școlii românești, în strânsă legătură cu specificul fiecărei perioade: până la Marea Unire (când învățământul a fost exclusiv confesional, întreținut de comunitatea locală), perioada 1940-1945 și perioada de început a regimului comunist. Sunt prezentate, pe bază de documente, consecințele aplicării Legii Apponny și a înființării „Vicariatului Secuimii” din cadrul Episcopiei de Hajdu-Dörög, dar și mutațiile profunde din viața comunității românești din Voșlobeni, inclusiv a școlii din localitate, în perioada interbelică (consecințele favorabile ale reformei agrare, înființarea Centrului Cultural, a Bibliotecii comunale etc.). Un succes l-a constituit numirea învățătorului Zaharia Blaga, din Voșlobeni, în funcția de revizor școlar al județului Ciuc.
În condiţiile istorice cunoscute, din perioada interbelică, afirmă autorul, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, al Patriarhului Miron Cristea, al românilor din întreaga ţară şi al unei administraţii româneşti locale foarte apropiată şi implicată direct în viaţa bisericească, culturală şi naţională, preoții și protopopii ortodocşi, alături de cei greco-catolici, au reuşit, în doar 22 ani de la Unire, să scrie o frumoasă pagină din istoria bisericilor şi comunităţilor româneşti.
Cursul firesc al acestei evoluţii a fost brutal întrerupt de Dictatul de la Viena. În cei patru ani „cât patru veacuri”, viaţa bisericească a românilor din localitate a fost aproape în întregime distrusă. În finalul acestui capitol, cititorul este informat, pe bază de surse istorice edite și inedite, despre adevărată dramă trăită de românii din Voșlobeni, în anii de după Dictatul de la Viena, și mult după aceea, informații care trebuiesc cunoscute, cu atât mai mult cu cât, în anul 2020, se împlinesc 65 de ani de la eliberarea Nordului Transilvaniei de sub ocupația străină. De remarcat valoarea informativă a anexelor, documente care completează argumentația din textul studiului.
Partea a doua a lucrării cuprinde istoria școlii primare din Voșlăbeni-Ciuc, date adunate de la bătrânii satului și redactate sub titlul „Monografia școalei primare de stat din Voșlăbeni-Ciuc”. Este de fapt, lucrarea de grad didactic a învățătorului Vintilă Rusu, redactată în anul 1947 și depistată de cercetătorul bucureștian Alin Spână, în fondurile arhivistice deținute de Arhivele Naționale Istorice Centrale, din București.
În primul rând, cititorul poate sesiza cu ușurință modernitatea textului; parcă lucrarea ar fi scrisă astăzi, într-o limbă românească impecabilă. Apoi, din cuprinsul lucrării monografice se poate observa bogata cultură generală și pedagogică a autorului, capacitatea deosebită de a prezenta sintetic evoluția învățământului românesc, din cele trei provincii istorice românești, din ultimele secole.
Printr-o documentare minuțioasă, este redată viața școlii din localitate, fluctuația mare a cadrelor didactice, dar și buna pregătire profesională a acestora: „Acești învățători înșirați nominal, începând de la „Unirea cea Mare” până în anul 1940, perindați pe la școala noastră, pot să afirm pe drept cuvânt că au fost dintre aceia care și-au cunoscut menirea, muncind neobosiți pe tărâm cultural, atât în școala propriu-zisă cât și în afară de școală. Din nefericire, datorită războiului, care a nimicit toată arhiva românească, nu pot dovedi baremi în câteva procese verbale adresate de către organele de control, cu ocazia inspecțiilor făcute la această școală.”
În aceste condiții, rezultatele nu s-au lăsat așteptate: „Dar, dovada cea mai bună este numărul minim de analfabeți existenți în această comună, în generația de după primul război mondial. Ne putem mândri cu o serie de intelectuali, care după ce au terminat școala primară, au continuat studii secundare și superioare, a cărui tabel nominal nu voi uita a-l anexa la sfârșitul acestei lucrări. Astăzi încă avem un număr foarte frumos de tineri cari își continuă studiile la liceu și universitate”.
Prezentarea dramelor trăite de românii din localitate, inclusiv de școală, după Dictatul de la Viena, are o valoare documentară excepțională, pentru generațiile de azi și cele viitoare: „În toamna anului 1940, localul școalei a fost devastat, jefuit de tot ce a fost în ea românesc. Materialul didactic, bibliotecile și arhiva au fost arse în curtea școalei fără pic de milă pentru ceea ce era românesc… După ocupație imediat s-a organizat aparatul de stat, instalându-se administrația militară. Școala a început să funcționeze la 23 septembrie, făcând înscrierile soții Blaga, la ordinul notarului. La 26 septembrie Comandantul militar al plasei le-a înmânat numirile provizorii, luându-le și jurământul de credință, în primăria locală. După aceste formalități a dat următorul ordin: „Începeți imediat școala cu toți copiii și predarea în școală numai în limba maghiară și fără manuale!”
Cunoscând această mărturie zguduitoare, prin extrapolare, putem realiza consecințele unor asemenea situații dramatice, petrecute în toate localitățile românești din Nordul Ardealul, cedat Ungariei horthyste.
Emoționant și plin de afectivitate este textul din Postfață, în care cei doi nepoți ai învățătorului Vintilă Rusu, Alexandra Maria şi Bogdan Romulus Ţifrea, prezintă biografiile dragilor lor bunici, subliniind calitatea de model al acestora, pentru tânăra generație.
Felicitări autorului, prof. dr. Costel-Cristian Lazăr și tuturor celor care au contribuit la această nouă și valoroasă apariție editorială, care, așa cum s-a mai subliniat, constituie un important pas spre redactarea viitoarei monografii a comunei Voșlobeni.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
