Câţiva tineri din municipiul Sfântu Gheorghe, pasionaţi de ciclism, au înfiinţat primul serviciu de curierat cu bicicleta din judeţul Covasna, copiind modelul existent în alte oraşe ale lumii.

Şeful Bike Dot, Meder Alpad Etele a declarat vineri, pentru AGERPRES, că mesagerii pe două roţi pot livra într-un timp foarte scurt orice plic ori pachet în greutate de până la zece kilograme, la un preţ convenabil pentru clienţi.
„Ideea am preluat-o din străinătate, după modelul existent în marile oraşe, cum ar fi New York, Budapesta, etc. şi l-am adaptat pentru un oraş mic, cum este Sfântu Gheorghe. Comenzile le preluăm telefonic prin dispecerat şi putem livra orice comandă în maximum 45 de minute. Distanţa o calculăm în kilometri aerieni pe hartă, adică în linie dreaptă de la un punct la altul, aşa că suntem mai ieftini şi mai rapizi decât taxiurile pe care le considerăm concurenţa noastră”, a spus Meder Alpar.
El spune că bike-courierii ajung la destinaţie mai rapid decât cei cu maşina, pentru că pot evita ambuteiajele din trafic, sensurile unice, nu au probleme cu locurile de parcare şi, în plus, pot livra coletele până la uşa destinatarului, chiar dacă locuieşte la etajul X.
Tânărul e convins că acest serviciu de curierat se va bucura de succes şi va avea viitor la Sfântu Gheorghe, pentru că reţeaua de piste de ciclism este în dezvoltare, bicicleta este un mijloc de circulaţie nepoluant, iar mişcarea ecologistă are foarte mulţi adepţi în acest oraş.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail