Un elev care a fost prins copiind  la proba de limba şi literatura română, a fost eliminat din examen.

Conform inspectorului şcolar prof. Farkas Csaba,  numărul elevilor prezenţi la examenul de bacalaureat, în actuala sesiune,  a scăzut faţă de anul trecut. De la peste 1600 de elevi înscrişi anul trecut, numărul celor care s-au înscris la „examenul vieţii”, în acest an,  a ajuns la 1425, din care doar 1363 au fost prezenţi şi au susţinut prima probă scrisă.

Din 2011, de când s-a introdus sistemul de supraveghere cu camere de luat vederi, rezultatele elevilor au scăzut vertiginos la 50%, motivul principal invocat de către elevi şi părinţii acestora fiind intimidarea la gândul că sunt filmaţi. Elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” nu s-au lăsat intimidaţi de ochii electronici şi spun că notele vor fi, cu siguranță,  cele aşteptate.

Examenul de Limbă şi literatură română nu le-a creat elevilor de clasa a XII-a mari probleme, aceştia arătând că nivelul de dificultate a fost acelaşi ca la ultima simulare a examenului de bacalaureat.  „A fost de aceeaşi dificultate, subiectele au fost asemănătoare. (…) Subiectul II mi s-a părut mai problematic, unde trebuia să vorbim despre stil de viaţă sănătos, dar trebuia să facem o trimitere culturală şi nu prea te ajută să trimiţi la cultură stilul de viaţă sănătos”, a spus Marius, care la simulare a luat nota 8.70.

Andrei, şeful de promoţie de anul acesta de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, a spus că într-adevăr subiectul al doilea a fost puţin mai dificil, însă a întâmpinat ceva obstacole şi la rezolvarea câtorva cerinţe de la subiectul I: „Ideal ar fi să faci o trimitere culturală şi nu ai ce trimitere culturală să faci la subiectul ăsta. Şi la subiectul I au fost câteva puncte care mi-au dat bătăi de cap, am pierdut mai mult timp la ele decât m-aş fi aşteptat, iar la subiectul III a mers bine.” Elevul, care a luat nota 9 la simularea examenului de bacalaureat din luna martie, a menționat că nu l-au deranjat regulile stricte şi camerele de luat vederi, explicând că aşa este mai bine, ca elevii să dovedească ce pot cu adevărat. „A fost stricteţe, trebuia să scrii exact ce au dictat supraveghetorii pe tablă. Nu am avut voie cu telefoane. Inclusiv ceasul, care la ore fixe începea să sune, a trebuit să-l scot de la mână şi să-l predau. Consider că a fost chiar mai bine aşa, pentru că ştiu că totul a fost corect.”

Conform calendarului examenului de bacalaureat, astăzi elevii de la secţia maghiară vor susţine proba scrisă la limba maternă, urmând ca pe data de 4 iulie, toţi elevii înscrişi la bacalaureat să susţină proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele se vor afişa în data de 7 iulie, cu posibilitatea de a depune contestaţii în aceeaşi zi în intervalul orar 12:00-20:00. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, se vor afişa în data de 11 iulie.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail