Un curs de agent de curățenie clădiri și mijloace de transport este programat să se desfășoare în luna septembrie, în județul Covasna, prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).

Cursul, adresat persoanelor aflate în evidența instituției. La acesta vor putea participa 14 persoane. Și alte cursuri sunt pe agenda instituției, pentru lunile următoare.

„Ne-am propus, pentru lunile august – septembrie, un curs de fasonator mecanic, în zona Sfântu Gheorghe și unul de agent de curățenie, dar și contabil, în Târgu Secuiesc, și ne dorim în continuare, un curs de peisagist-floricultor, curs pe care am crezut că foarte mulți din mediul rural ar fi interesați (…)”- a spus directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

La nivelul județului, în acest an au pornit zece cursuri. În momentul de față, în derulare a rămas cel de coafor-frizer, la Belin, finanțat printr-un proiect și un curs de brutari – pentru ucenici, în raza municipiului Sfântu Gheorghe.

Ce este ucenicia?

Potrivit conducerii instituției, s-a încercat contactarea agenților economici din diverse domenii, pentru programele de ucenicie.

Potrivit informațiilor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), „prin ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă. Astfel, prin această formă de pregătire, tinerii pot dobândi competențe profesionale și un loc de muncă cu o durată între 6 luni și trei ani, angajatorul asigurându-i ucenicului condițiile necesare pregătirii teoretice și practice.”

Potrivit aceleiași surse, durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabilește în funcție de ocupația/calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul, dar și de competențele dobândite anterior de către acesta, fără a putea fi mai mică de: 6 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1; 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; 24 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3; 36 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Conform ANOFM, ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăşi 30 de zile lucrătoare, iar salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puțin salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile legii, beneficiază la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună pe toată durata programului de ucenicie.

Prin modificările recente ale Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, se prevede că nu beneficiază de subvenții angajatorii care: a) anterior încheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeaşi calificare; b) organizează programe de ucenicie în acelaşi domeniu de activitate în care ucenicul deţine deja o calificare ce cuprinde competenţele propuse a fi dobândite prin noul program de ucenicie; c) în ultimul an au fost în raporturi de muncă cu persoana care urmează să încheie contract de ucenicie, cu excepţia situaţiei în care pentru persoana respectivă a fost încheiat contract individual de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare; d) se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare suspendate sau restricţii asupra acestora.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail