Sâmbătă seară, în jurul orei 18:00, pe DN 10 în localitatea Brădet a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 54 de ani s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului, prin loc nepermis, fără să se asigure și a fost lovit de o autoutilitară care circula regulamentar dinspre Buzău către Brașov.

În urma acestui eveniment pietonul și-a pierdut viața. Conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii le recomandă pietonilor să fie extrem de prudenți atunci când traversează strada, mai ales pe timp de noapte. Traversați numai prin locurile permise, marcate și semnalizate corespunzător, și asigurați-vă temeinic înainte de a traversa. 

I.P.J. COVASNA

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail