Primarul comunei Ozun, Raduly Istvan, a declarat pentru AGERPRES, că întâmplarea s-a petrecut la doar câţiva metri de ultimele case din satul aparţinător Bicfalău, unde duminica trecută a fost văzută o ursoaică şi doi pui.
Potrivit acestuia, bărbatul atacat de urs a sărit gardul unei gospodării şi astfel a reuşit să scape cu viaţă, însă două capre au fost ucise de animalul sălbatic.
„Cetăţeanul se afla cu caprele în spatele caselor, la nici zece metri de acestea (…) Deci, să ne înţelegem, nu s-a întâmplat în pădure sau pe câmp, ci chiar lângă gardul unei case. Omul a scăpat ca prin urechile acului doar cu câteva zgârieturi pentru că a reuşit să sară gardul şi să o ia la fugă’, a explicat Raduly Istvan.
El a mai spus că Poliţia şi Jandarmii, alertaţi prin 112, au venit la locul faptei, iar în cursul zilei de miercuri va face adrese către toate instituţiile abilitate ale statului pentru a se lua măsuri în vederea protejării localnicilor.
„Este imposibil ca oamenii să nu iasă din casă. Am să fac adrese peste tot (…) Nu au decât să ia urşii la Bruxelles, să îi ducă în Alpi, dacă vor să ţină urşi. Pot să îi ia şi să-i ducă la Bucureşti dacă vor, că aşa nu se mai poate (…) Am ajuns ca oamenii acestei ţări să valoreze mai puţin decât un urs”, a mai spus Raduly Istvan.
Duminica trecută, primarul comunei Ozun a postat pe pagina sa de socializare mai multe fotografii în care apăreau o ursoaică şi doi pui în apropierea unei case.
Tot luna aceasta, o ursoaică, stabilită pe teritoriul unei unităţi militare dezafectate din comuna Bodoc, a fost văzută într-un copac aflat pe marginea drumului, iar potrivit primarului localităţii, Fodor Istvan, localnicii ar mai fi văzut încă trei ursoaice cu şase pui în zonă.
„Urşii s-au înmulţit foarte mult şi nimeni nu ia nicio măsură. Vă daţi seama, luna aceasta au fost doi urşi în gară, pe unul l-a călcat trenul (…) Urşii au făcut multe pagube, au omorât cai, oi şi, vă daţi seama, au ajuns până în centrul comunei”, a declarat Fodor Istvan.
Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat că pagubele provocate anul acesta de urşi, în judeţ, se ridică la 56.000 de lei, aceştia omorând 62 de ovine, 6 bovine, 2 caprine, un porc şi un cal şi distrugând 11 stupi de albine.
Anul trecut, în judeţ, s-au înregistrat 69 de atacuri ale urşilor, care au omorât 29 de bovine, 94 de ovine, 7 caprine, un porc şi un cal şi au distrus 11 stupi de albine.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES