1 decembrie 1918, în amintirile bunicilor mei. Contribuția covăsnenilor la Marea Unire” – este tema unui concurs dedicat Zilei Naționale, derulat la Covasna și adresat copiilor și tinerilor din orașul – stațiune, în scopul îmbogățirii cunoștințelor acestora privind istoria locală. . .

gritLansat în urmă cu câteva zile, concursul este organizat de Asociația „GRIT”, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitate, cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”- filiala Covasna și cu sprijinul Consilului Județean, Instituției Prefectului județului Covasna și Fundației „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe.
În cadrul competiției, copii și tineri din Covasna au fost invitați să meargă la bunicii lor și să stea de vorbă, pentru a-și crea o imagine despre Marea Unire, și prin amintirile acestora.
„Aproape fiecare familie din Voinești a avut un strămoș care a luptat în război. Multe familii și-au dat tributul lor de jertfă, numele celor care nu s-au mai întors acasă fiind scrise pe placa omagială de pe Monumentul Ostașului Român din Voinești, întru veșnică cinstire și pomenire. Pentru covăsneni, Primul Război Mondial nu a început în 1916, ci cu doi ani mai devreme, înrolați fiind în armata austro-ungară. Erau soldaţi români aflaţi sub dominaţie străină, care au fost obligaţi să participe în acest război luptând pentru interesul statului din care făceau parte. Aș recomanda, ca lectură obligatorie, romanul <<Pădurea Spânzuraţilor>> al lui Liviu Rebreanu, în care ne este ilustrată nu numai reacţia produsă de moartea fratelui Emil, ucis pentru dezertare şi încercarea de trecere la inamic în Pasul Ghimeş, dar şi drama psihologică a tinerei generaţii transilvănene din timpul războiului; aceasta era pusă, astfel, să opteze între a-şi îndeplini jurământul faţă de împărat şi a lupta pentru alipirea teritoriilor locuite de români la Vechiul Regat. Cu siguranță, în familiile voineștenilor există povestirile celor care au luptat, amintiri de pe front, care s-au transmis, prin viu grai, din generație în generație. Aceste amintiri, aceste povești dureroase, uneori tragice, vrem să le scoatem la lumină, să le facem cunoscute- aspecte din timpul războiului, curajul de care au dat dovada pe câmpul de luptă soldaţii români, dar şi lipsurile materiale din perioada războiului şi de după, suferinţele celor care şi-au pierdut rudele, cunoştinţele. Și vrem să-i implicăm pe tineri în această misiune- ei trebuie să știe cum s-a făurit această țară, să afle despre eroii, uneori neștiuți, ai comunității lor. Cunoaşterea istoriei naţionale, dar şi locale ca parte integrantă a acesteia ar trebui să fie o componentă de bază a educaţiei elevilor.”- a declarat vicepreședinta filialei Covasna a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Florentina Teacă.
Potrivit acesteia, concursul se încheie astăzi, 28 noiembrie (a.c.), iar participanții vor fi premiați cu sprijinul Consiliului Județean Covasna, al Instituției Prefectului- Județul Covasna și al Fundației „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe.
Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail