Astăzi este ultima zi în care elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a care nu au promovat anul şcolar 2011 -2012, din cauză că nu au avut minim media 5,00 la unul sau chiar două obiecte de studiu, mai pot susţine corigenţele. 

Tot azi vor fi examinaţi şi tinerii din anii terminali de liceu care, din motive întemeiate, au rămas cu situaţia neîncheiată la învăţătură. Aici se încadreazã elevii care au fost bolnavi sau au avut  alte probleme ce i-au determinat să lipseascã, dar care nu au presupus exmatricularea. După finalizarea corigenţelor, rezultatele vor fi afişate imediat, astfel încât elevii care promovează să se poată înscrie, pe data de 10 august, pentru Bac-ul din sesiunea august-septembrie.

În acest fel, tinerii vor putea profita de ultima şansă din acest an pentru a obţine o diplomă de Bac. De asemenea, elevii claselor terminale de liceu, ai anului de completare şi ai stagiilor de pregătire practică, ce au promovat examenele de corigenţă din această sesiune, se pot înscrie la examenul de certificare a competenţelor profesionale, sesiunea august 2012.

Următoarea perioadă dedicată corigenţelor, respectiv 20-22 august, va fi pentru elevii din ultimul an de gimnaziu, cei ce vor promova putând participa la admiterea în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere în cea de-a treia etapă a repartizării computerizate.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail