Ultimul clopoțel a răsunat sâmbătă, 20 mai, în curtea Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, pentru absolvenții claselor a XII-a, alături de aceștia fiind sute de oameni – părinți, prieteni, frați și surori, pentru a le șterge lacrimile de bucurie și emoție.

După cum bine știm cu toții, orice sfârșit înseamnă un nou început. Încheierea acestei etape unice din viețile elevilor a fost marcată printr-o festivitate ce a avut loc în sala de sport a instituției, unde rugăciunea și binecuvântarea rostite de către preotul Sebastian Pârvu au deschis evenimentul derulat sub genericul „Ultimul clopoțel”.

Elevii au avut parte de cuvinte frumoase și înțelepte, de sfaturi și felicitări din partea invitaților și a cadrelor didactice.

„Ne bucurăm că ați ales să vă construiți propria poveste la acest colegiu, sperând să ne bucurăm peste ani și să fim mândri că am făcut parte din povestea voastră…” a spus în deschidere, directorul adjunct al colegiului, prof. Maria Băila.

Prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a subliniat faptul că sunt multe persoane slab pregătite din punct de vedere profesional, iar cei buni aleg să părăsească țara.

„În primul rând, să nu plecați niciodată și să nu uitați că vă numărați printre cei norocoși.”- a spus acesta, arătând astfel că elevii absolvenți au un atu foarte mare și un start solid spre drumul succesului.

În cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” și-a „construit propria poveste“ și fosta elevă Cătălina Curceanu, care astăzi este membră a unui institut de cercetare din Europa. Aceasta le-a adresat tinerilor cuvinte de încurajare, spunându-le: „să nu vă fie frică să greșiți! Mai bine să greșiți decât să nu încercați deloc !“

Eleva Mădălina Chițu, șefă de promoție, cu media 9,93

Anul acesta șefa de promoție din cadrul colegiului a fost desemnată Mădălina Chițu, elevă din clasa a XII- a A, ce a dovedit că prin muncă și determinare, orice este posibil, având ca rezultat al muncii sale  o medie finală a anilor de liceu, de  9,93.

Premii pentru elevii merituoși

Alături de Mădălina Chițu au fost, sâmbătă, Consiliul Local Sfântu Gheorghe, dar și compania „Covalact” SA, care și-au arătat sprijinul prin oferirea unor burse de merit.

Premiați au fost și elevii ce au avut rezultate bune la învățătură, dar și cei care s-au implicat de-a lungul celor patru ani  în activități sportive sau de voluntariat. O altă premiere a fost cea a elevului Bogdan Andrei Scafariu, pentru pasiunea și cunoștințele lui în ceea ce privește știința, de către Federația „Kiwanis”.

Nu în ultimul rând, au fost premiați elevii pasionați de jurnalism, ce au contribuit la redactarea revistei „Accente” coordonată de prof. Maria Stoica.

În încheierea festivității, directorul colegiului, prof. Luminița Costea le-a urat absolvenților succes.

„Sper din suflet să aveți fiecare un viitor frumos (…). Vreau să vă felicit și vă doresc un parcurs cât mai ușor…” – a declarat aceasta.

Copleșiți de emoții au fost atât elevii, cadrele didactice, cât și ceilalți invitați – prof. Mihai Banciu, din partea Inspectoratului Școlar Județean, reprezentanta  companiei Covalact SA,  reprezentanta comisiei juridice a federației europene „Kiwanis”, Silvia Puskas.

Festivitatea s-a încheiat pe ritmul binecunoscutei piese „Ani de liceu”- interpretată de două eleve ale Colegiului Național „Mihai Viteazul”, acestea reușind să transmită emoție tuturor participanților la acest moment unic din viață, atât celor care au trecut prin această experiență, cât și celor mai mici ce încă își scriu povestea pășind grabnic spre această etapă.

Bianca Bontă

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail