Vineri, 12 octombrie, este ultima zi de înscriere în programul „MOL pentru sănătatea copiilor”. Organizații non-profit, fundații, asociații, federații, organizații religioase care desfășoară activități de terapie emoțională și prin artă, având ca scop reabilitarea psiho-socială a copiilor cu afecțiuni cronice, în curs de recuperare după afecțiuni grave sau a copiilor care trăiesc cu dizabilități, sunt invitate să aplice, pentru a avea șansa să obțină finanțare. Fondul programului se ridică la 400.000 de lei.
Programul, aflat la cea de-a zecea ediție, este derulat de către Fundația Pentru Comunitate și MOL România, oferind finanțare pentru organizaţii non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau terapie prin artă pentru copii cu vârste sub 18 ani.
O astfel de organizaţie poate să beneficieze de o sumă de maxim 25.000 lei, în formă de prefinanţare, pentru un proiect ce urmează a fi implementat în perioada decembrie 2018 – august 2019, au transmis organizatorii.
„Este ultima săptămână pentru înscrieri în Programul MOL pentru sănătatea copiilor
Termenul este vineri, 12 octombrie, data poștei”, a transmis, ieri, Andras Imre, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate.
Proiecte de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale și proiecte de terapie prin artă și de expresivitate artistică: instrumente vizuale, muzică, activităţi de autoexprimare creativă, individuale şi de grup, se numără printre cele ce pot fi eligibile.
Grupul țintă al programului este format din copii cu dizabilități sau cu afecţiuni cronice, copii în curs de recuperare după afecţiuni grave sau cu afecţiuni grave permanentizate (de ex. tumori, afecţiuni psihiatrice, ale sistemului limfatic, endocrin, ale aparatului respirator, digestiv, motor şi altele).
Pot depune cereri de finanțare:organizaţii non-profit care desfăşoară, conform actului constitutiv și statutului, activităţi legate de scopul programului; organizații nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii); organizații religioase
Potrivit organizatorilor, poate fi solicitată finanţarea tuturor costurilor aferente proiectului propus (costuri de materiale, onorarii sau alte costuri de personal, costurile serviciilor de comunicare, de transport sau de deplasare, cazare, masă etc.). Finanţarea este nerambursabilă.
Dosarul de aplicare trebuie să conțină un formular de înscriere completat, în format WORD pe USB stick și listat; acordul spitalului sau a instituţiei publice în cauză (doar în cazul proiectelor care se vor desfășura în colaborare cu o astfel de instituție) pe USB stick și listat; CV-ul conducătorilor de proiect, precum şi a celor care îl implementează, pe USB stick și listat; copia actului constitutiv (pe USB stick sau listat); copia statutului (pe USB stick sau listat); copia încheierii judecătoreşti referitoare la constituirea organizaţiei, și eventualelor acte adiționale (pe USB stick sau listat); lista finanţatorilor, doar în cazul în care organizaţia are şi alţi finanţatori (pe USB stick sau listat); fotocopii, CD-uri, DVD-uri ale unor apariţii în mass media referitoare la proiectele anterioare, precum și alte rezultate profesionale (pe USB stick sau listat).
Dosarul proiectului va fi trimis prin poştă, împreună cu anexele corespunzătoare, într-un exemplar, la adresa:
Fundaţia Pentru Comunitate, 400750 Cluj-Napoca, OP. 1 – CP. 390., cu specificarea pe plic: Program MOL pentru sănătatea copiilor.
Decizia finală va fi luată de către Consiliul Director al Fundaţiei Pentru Comunitate, până la data de 30 noiembrie 2018. Lista câştigătorilor va fi făcută public pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
Asociația „Help” din Sfântu Gheorghe, se numără printre câștigătorii ediției precedente, în urma participării cu un proiect de terapie prin muzică, îmbinată cu elemente de hidroterapie (pentru copii cu deficiențe grave).
Detalii despre programul „MOL pentru sănătatea copiilor” pot fi aflate accesând site-ul www.pentrucomunitate.ro.
Ana Ciorici COSTACHE