Tinerii talentați, care au obținut rezultate foarte bune în domeniul sportului și al artei și care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea și dezvoltarea activității, se mai pot înscrie până în 16 iunie, individual, sau  în cadrul unor echipe sportive sau ansambluri artistice, în programul MOL de promovare a talentelor.

Programul aflat la a XIII-a ediție, este derulat de către MOL România  Petroleum Products și Fundația pentru Comunitate.

Înscrierile se realizează până în data de 16 iunie (a.c.) și se adresează elevilor născuți între anii 2000 și 2010 inclusiv, și echipelor  de sportivi sau ansambluri artistice de la școli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistică din România, cu elevi din categoria de vârstă sus menționată, care au obținut rezultate foarte bune la concursuri naționale și internaționale în domeniul sportiv sau artistic și care au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea și continuarea traseului lor.

„Fondul total de sponsorizare al acestei ediții este de 560.000 lei. Un solicitant poate să obțină maxim 10.000 lei pentru achiziționare de echipamente și materiale sau/și pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare legate de activitatea sportivă sau artistică.” – a amintit, ieri, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, András Imre.

Acesta a afirmat că „tinerii talentaţi de azi sunt personalităţile de valoare pe care mâine le vom admira şi onora. Este o bucurie reală să facem echipă cu ei în această călătorie fascinantă de transformare. În cadrul acestei evoluţii către succes, tinerii sportivi şi artişti au nevoie de îndrumare, de susţinere emotională dar şi de suport financiar. Apreciem implicarea MOL România, care își asumă un rol activ şi pe termen lung în comunitatea locală, investind în viitorul talentelor și astfel, în viitorul nostru, al tuturor”.

Mod de aplicare

Conform regulamentului programului, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru: achiziționare de materiale, echipament, instrumente sau alte produse necesare pregătirii solicitantului în vederea obținerii de performanțe în domeniul sportiv sau artistic (nu se acceptă solicitările de achiziționare a unor mijloace fixe pentru dotarea sălilor de sport), și/sau pentru acoperirea cheltuielilor de transport pentru participanți, ca să poată ajunge la concursuri internaționale și naționale, antrenamente, tabere de antrenament, cantonamente, respectiv competiții, tabere de profil, cursuri, expoziții, concerte. În regulament se precizează că nu se acceptă solicitări care depășesc limita maximă de 10.000 lei.

 

La categoria de vârstă peste 18 ani se pot înscrie, pe bază de invitație, tinerii care au obținut finanțare în ediții precedente ale Programului, se arată în regulament.

Dosarele de înscriere vor trebui să conțină:  formularul de înscriere completat și semnat, ofertă (oferte) de preț listate, valabile pentru cumpărarea produselor prevăzute, declarația părintelui / reprezentantului legal completată și semnată, declarația de susținere (scrisoare de recomandare) din partea antrenorului / profesorului pregătitor, documentația rezultatelor anterioare ale solicitantului din anii 2017 și 2018 (tabel și copiile diplomelor sau liste de rezultate descărcate de pe site-urile oficiale ale concursurilor). Pentru categoria arte, dosarul va cuprinde și fotografii, înregistrări audio video pe suport CD sau DVD.

Atașarea de articole,  relatări în mass media despre performanțe constituie avantaj – se arată în regulament. Potrivit aceleiași surse, un participant poate depune un singur dosar de participare.

Rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până la data de 15 august 2018, iar câștigătorii vor fi înștiințați în scris până pe 30 august 2018.

Conform organizatorilor programului, în cele 12 ediții de până acum s-au acordat peste 3.220.000 lei pentru 1.953 de tineri sportivi și artiști. Printre câștigători s-au numărat și covăsneni, trupa de teatru independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe numărându-se printre aceștia.

Ghidul programului, formularele concursului  și detalii pot fi găsite pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail