Tinerii talentați, care au obținut rezultate foarte bune în domeniul sportului și al artei și care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea activității, se mai pot înscrie până în 27 iunie, individual, sau  în cadrul unor echipe sportive sau ansambluri artistice, în programul MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”.

Programul, aflat la cea de-a zecea ediție, este derulat de Fundația Pentru Comunitate și MOL România și se adresează elevilor născuți între anii 1997 și 2007 inclusiv,  şi echipelor de sportivi sau ansamblurilor artistice de la şcoli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistică din România, cu elevi din categoria de vârstă menționată, care au obţinut rezultate foarte bune la concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul sportiv sau artistic şi au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea şi continuarea carierei.

Potrivit organizatorilor, în cadrul programului „MOL – Pot ajuta?” un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a zecea, 160.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

Solicitările pot fi depuse până sâmbătă, 27 iunie 2015. Dosarul de participare trebuie să cuprindă o serie de documente, printre care: Formularul de aplicare completat; ofertă (oferte) de preţ valabile pentru cumpărarea produselor prevăzute; documentaţia rezultatelor anterioare ale aplicantului din anii 2014 și 2015 (tabel și copiile diplomelor sau liste de rezultate descărcate de pe site-urile oficiale ale concursurilor), fotografii, înregistrări audio video pentru categoria arte pe suport CD sau DVD. Informații privind totalitatea documentelor necesare înscrierii și alte detalii ale programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

Solicitările vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta BECLEA-SZÉKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul Albert MÁRKOS, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj. Rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până la data de 15 august 2015, iar câştigătorii vor fi înștiințați în scris până pe 30 august 2015.

. .

Directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, András Imre, a transmis un mesaj tinerilor talentați care ar putea să se înscrie zilele acestea:

„Eu spun, din experiența beneficiarilor, că merită să se înscrie tinerii talentați în acest program, din mai multe motive. Este o modalitate de aplicare simplă, procedura este simplă și, dacă aplică o dată, tinerii câștigă experiență în accesarea fondurilor și, din câte ne povestesc (n.r.- beneficiarii programului), pe parcurs, acest sprijin obținut se multiplică, pentru că, astfel, câștigând experiență, pot accesa și alte surse de finanțare existente”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Acesta a precizat că sportivi care au fost susținuți de-a lungul timpului, prin acest program, participă la Jocurile Europene de la Baku:

„Cel puțin patru sportivi pe care am avut onoarea să-i susținem pe parcurs, participă la Jocurile de la Baku și este o onoare pentru noi”, a spus directorul executiv al Fundației pentru Communitate, András Imre.

***

Nouă beneficiari al ediției precedente au fost desemnați ambasadorii ediției actuale a Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”. Printre ambasadorii programului se numără și tinerii din trupa de teatru independent „Osono” din Sfântu Gheorghe. Trupa s-a numărat printre câștigătorii edițiilor anterioare.

Informații suplimentare despre Programul de promovare a tinerelor talente „MOL -Pot ajuta?” pot fi găsite accesând: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail