Cei care vor o locuință nouă mai au doar două săptămâni la dispoziție să cumpere cu TVA redus. De la 1 august, taxa se majorează la 21%.
În primul rând, să analizăm cu atenție condițiile pentru a cumpăra o locuință cu TVA redus – 9% pentru cele sub 120.000 de euro.
Cei care semnează un contract de vânzare-cumpărare până pe 31 iulie beneficiază de același TVA ca până acum – pentru că de la 1 august crește taxa la 21%.
Verificați cu atenție contractele, nu le semnați în fugă, chiar dacă timpul este scurt, discutați cu dezvoltatorii și despre situația în care nu este gata locuința la timp, pentru că deseori se întâmplă ca șantierele să se întârzie din diverse motive.
Chiar dacă graba e mare, nu săriți etapele important pentru o astfel de achiziție importantă, verificați cine este dezvoltatorul, ce alte proiecte are, credibilitate etc. Altfel riscați să pierdeți bani.
Este chiar indicat dacă aveți posibilitagea să apelați la un specialist, un avocat, pentru a vă asigura că totul este în ordine.
Dacă vă îndatorați pentru a cumpăra este bine să vă asigurați că nu devine o povară și că o veți putea achita fără probleme. Și aici graba poate strica, dacă nu vă faceți bine calculele.
Unii poate merg la bancă și întreabă „cât ma pot îndatora” – însă nu ar trebui să mergem la limită.
Economiștii recomandă ca ratele să nu depășească 25-30% din venitul familiei.
De exemplu, dacă veniturile ajung la 10.000 de lei pe lună, rata sau ratele, dacă sunt mai multe, ar trebui să fie cel mult 3.000 de lei. Tocmai pentru a fi protejați în cazul unor crize sau situații neprevăzute, cum am tot avut în ultimii ani.
E bine nici să nu ne întindem mai mult decât e plapuma. Locuința nu ar trebui să depășească venitul familiei pe patru ani, mai spun specialiștii.
De pildă, pentru aceeași familie cu un venit de 10.000 de lei pe lună, prețul casei nu ar trebui să fie mai mare de 96 de mii – deci aproximativ 100.000 de euro.
Dacă vă grăbiți și nu vă luați câteva măsuri de precauție riscați ca locuința să devină o povară.
E bine să țineți cont de aceste lucruri, dacă vă împrumutați de la bancă, pentru că dobânzile pot crește în timp – creditele sunt pe 20-30 de ani… și chiar dacă dobânda este fixă în primii 3 sau 5 ani, ulterior rata poate să crească considerabil.
De exemplu, acum IRCC – indicele de referință este 5,55%, însă de la 1 octombrie va crește la peste 6.06% – cel mai ridicat nivel de până acum – vedem acum efectele creșterii dobânzilor din perioada alegerilor. Asta poate însemna câteva zeci de lei în plus, chiar de acum din toamnă, pentru cei care au dobânda variabilă, dar în perioade cu incertidudini economice, poate fi vorba și de sute de lei în plus, de aceea este bine să ne luăm toate măsurile de precauție. Și dacă sunt oferte mai bune pe piață chiar să ne gândim la o refinanțare.
https://stirileprotv.ro/
Sursa foto: https://sepsidomus.ro/