Un număr de 19 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 sunt în prezent internaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, cu cinci mai mulţi decât în ziua precedentă, a informat joi conducerea instituţiei.
„Primul caz confirmat care a ajuns în spitalul nostru a fost în data de 22 martie. De la data respectivă, până azi la ora 13, în spital am avut 25 de cazuri confirmate pozitiv. Astăzi avem 19 internaţi confirmaţi cu COVID, dintre care un pacient este la Terapie Intensivă. Am avut un deces survenit în ziua de 30 dimineaţa la secţia de Boli Infecţioase, în zona de tratament COVID şi am avut astăzi deja patru externaţi şi unul ieri. Fac precizarea că externaţii s-au dus acasă, dar rămân în continuare sub regim de autoizolare şi sub monitorizarea Direcţiei de Sănătate Publică. De la noi au plecat în stare ameliorată, urmând ca monitorizarea să fie făcută în continuare de Direcţia de Sănătate Publică”, a declarat managerul spitalului, Andras Nagy Robert, în cadrul unei conferinţe de presă on-line.
Directorului medical, dr. Roşu Mátyás, a precizat că pacienta în vârstă de 77 de ani care a murit suferea de mielită cervicală şi tetraplegie.
„Pacienta decedată a avut multiple comorbidităţi. A avut şi probleme cardiace, dar problema cea mai mare e că a avut şi o mielită cervicală, i-a fost afectată măduva coloanei cervicale, era paralizată şi la picioare şi la mâini. A fost şi infectată cu COVID. Acum, e greu de spus, probabil că toate împreună au dus la deces. Eu cred că această boală principală, mielita cervicală, până la urmă tot ar fi dus în câteva zile la deces, chiar dacă nu ar fi fost infectată cu acest virus. Privind starea pacienţilor internaţi acum, trebuie să vă spun că patru sunt sub oxigenoterapie, un pacient este mai grav, dar starea lui nu necesită încă respiraţie asistată şi este încă pe secţia de Infecţioase. Restul pacienţilor se simt bine. E o pneumonie atipică, dar mai atipică decât pneumonia atipică, deoarece saturaţia de oxigen în sânge la aceşti pacienţi este de 70-80%, iar în mod normal un om sănătos ar trebui să aibă o saturaţie de 96-98%. Şi nu se plâng, se simt bine, clinic nu au probleme deosebite şi de aceea sunt pe oxigenoterapie, din cauza saturaţiei mai mult, şi nu din cauză că s-ar plânge. E un pacient mai grav, care şi după 10 zile de tratament are temperatură. Majoritatea pacienţilor au pneumonie, au fost controlaţi radiologic şi au această pneumonie atipică de care vă vorbeam. Colegii din personalul medical confirmaţi cu COVID se simt bine şi urmează să fie externaţi”, a spus directorul medical.
Primele persoane din judeţ confirmate cu COVID-19 au fost un bărbat şi o femeie din staţiunea Covasna, care s-au întors pe 8 martie dintr-o călătorie în Italia. La scurt timp, autorităţile au anunţat că testele de coronavirus au ieşit pozitive în cazul a două femei care au intrat în contact cu aceştia.
Cazurile 5 şi 6 au fost un bărbat şi o femeie din Sfântu Gheorghe care au revenit din Franţa şi au stat în autoizolare.
În data de 22 martie, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a confirmat că unul dintre angajaţii instituţiei a fost diagnosticat cu COVID-19, drept urmare au intrat în carantină secţiile Obstetrică-ginecologie, Neonatologie şi Blocul de naşteri.Ulterior, alte patru cadre medicale care lucrau în aceste secţii au fost diagnosticate cu COVID-19 şi internate în spital.
Autorităţile au demarat imediat o anchetă epidemiologică pentru a identifica, pe cât posibil, toate persoanele care au intrat în contact cu personalul medical şi ar fi putut contacta virusul în aceste împrejurări.
În data de 26 martie şi Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a intrat în carantină, după confirmarea unui caz de coronavirus la un pacient.
În aceeaşi zi a fost anunţat pozitiv şi testul unui alt pacient cu simptome suspecte, internat prin Urgenţă, care nu a informat personalul că s-a întors din străinătate.
În cursul zilei de miercuri, conducerea Spitalului Judeţean a anunţat că are internaţi 14 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 7 sunt cadre medicale. De asemenea, în spital erau internate alte 5 persoane suspecte de COVID-19.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES