Traseul de la Șugaș Băi le va fi gazdă sâmbătă, 2 octombrie, piloților ce vor închide acest sezon competițional. Organizată de către Clubul sportiv Auto Crono sub egida Federatiei Române de Automobilism Sportiv, această ultimă etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2 le va aduce piloților un dublu punctaj în clasament.
Astfel, cu doar o singură etapă rămasă până la finalul sezonului, pe prima poziție în clasamentul general se află Erik Zsolt Fazakas. Pilotul deține în acest moment 200 de puncte, iar în urma sa, pe a doua treaptă a podiumului se află Peter Laszlo Pasko, cu 117 puncte. Podiumul clasamentului general îl aduce pe cea de-a treia treaptă pe Adorjan Zolde, care în urma acestui sezon obține 100 de puncte.
La clasa A1, tânărul Bogdan Duma conduce detașat clasamentul cu doar o etapă rămasă până la final, acesta adunând până în prezent 186 de puncte. A doua poziție a podiumului îi revine lui Attila Laszlo Patakfalvi, cu un total de 108 puncte, podiumul fiind completat de tânărul Alexandru Cazacu ce reușește să obțină până în prezent 86 de puncte.
Clasa A2 îl aduce pe prima poziție pe Erik Zsolt Fazakas, podiumul fiind urmat de Peter Laszlo Pasko și Alexandru Andreoiu ce adună până în prezent 114 puncte.
Podiumul clasei A3 îi aduce în față pe Andrei Petrescu care, cu doar o etapă rămasă, se află pe prima poziție a podiumului cu un total de 105 puncte, treapta a doua fiind ocupată de Zolde Adorjan cu 88 de puncte, clasamentul fiind încheiat cu Dumitru Serban ce reușește un total de 84 de puncte.
Juniorii ne surprind și de această dată cu ambiția lor, iar pe prima treaptă îl găsim pe Bogdan Duma cu un total de 123 de puncta, până în prezent, Sebastian Grădinariu cu 76 de puncte și Alexandru Cazacu cu 68 de puncte.
Sâmbătă, ziua va debuta cu o serie de recunoașteri și antrenamente cronometrate, manșele de concurs fiind programate pentru ora 15, iar invitații acestei etape le vor oferi tinerilor piloți sfaturi și recomandări cât mai utile. Pilotul brașovean Octavian Ciovica și-a anunțat prezența la această ultimă etapă din campionat, precum și Florin Durche, pilot în Campionatul Național de Viteză în Coastă, care va aduce la această ultimă etapă o nouă mașină ce îl va însoți în următorul an competițional. Acesta va înlocui binecunoscutul Citroen C2 Super 1600 ce i-a fost alături atâția ani, cu o nouă mașină turbo integrală. Florin și-a făcut debutul ca și forlighter tot la Șugas Băi, în anul 2011, participând atunci la bordul unui Corrado VR6, concurs ce a fost organizat sub egida Auto Crono. Printre cei înscriși la această ultimă etapă îl regăsim și pe Szabo Csongor, care va sta la dispoziția piloților cu sfaturi și îndrumări.
Trebuie să reamintim tuturor că reprezentanții Clubului Sportiv Auto Crono organizează periodic teste si antrenamente pentru piloții doritori dar, mai nou, și sesiuni de informare și pregătire pentru tinerii navigator.
Circulația publică se va închide sâmbătă 02.10.2021, între orele 09:00-19:00, iar deschiderea temporară a circulației va avea loc între orele 14:30-15:00.
Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sponsorul principal: Metalubs România
Clubul sportiv Auto Crono