Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la începutul acestei luni, că acțiunile întreprinse de Beke Attila Istvan și Szocs Zoltan se înscriu în definiția infracțiunii de terorism și i-a condamnat pe cei doi la închisoare pe 5 ani. În esență, cam asta s-ar întâmpla în orice stat civilizat, atâta vreme cât achiziționezi sute de petarde de mare putere și plănuiești cu amicii tăi, recalcitranți și extremiști declarați, să le detonați de la distanță în timpul marșului de Ziua Națională.
Pentru câțiva ar fi fost încununarea ideii pe care o tot promovează de la o vreme cum că pentru ei, Ziua Națională a României este o zi de doliu. Așa ar fi vrut și cei doi extremiști să devină această zi pentru românii care au manifestat pașnic pe 1 Decembrie 2015, în Târgu Secuiesc. Nu a fost să fie așa, pentru că autoritățile au aflat din timp de intențiile macabre ale lui Beke Attila Istvan și Szocs Zoltan.
Demenți, tâmpiți, proști, hoți, corupți, criminali, violatori, pedofili are fiecare nație în rândurile sale. Ei există atât printre români, cât și printre maghiari. Dacă un vasluian își violează nepotul, nu înseamnă că toți românii sunt pedofili, așa cum dacă un maghiar își ucide vecinul după câteva pahare de palincă băute împreună, nu înseamnă că avem de-a face cu o națiune de criminali. Dacă doi tâmpiței au vrut să declanșeze haos social în propriul oraș (în termeni legali, acest lucru se cheamă teroare), nu înseamnă că românii se vor uita la vecinii lor maghiari ca la niște potențiali teroriști.
Doar Kulcsar Terza Jozsef, deputat ales pe listele UDMR, s-a trezit să organizeze un miting pentru a-și arăta simpatia față de „colegii săi”. Da, chiar așa s-a exprimat deputatul în conferința de presă prin care a anunțat organizarea în cursul zilei de astăzi, 12 iulie, a unui miting de susținere a celor doi teroriști.
Kulcsar a declarat că decizia a fost luată de comun acord cu liderii celorlalte formaţiuni politice maghiare din judeţ, respectiv UDMR Covasna şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), precum şi cu cei ai Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).
„Împreună am decis ca joi, la Târgu Secuiesc să organizăm un protest pentru că ce se întâmplă în România este inadmisibil. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este mai mult decât revoltător, mă refer la faptul că cei doi colegi ai noştri au fost trimişi în judecată, judecaţi şi închişi în temniţe fiindcă au vorbit şi au vrut să facă ceva cu petarde şi artificii. Noi considerăm că este o condamnare politică nu doar contra lor, ci a tuturor maghiarilor din Secuime şi din Ardeal. Nu putem accepta ca într-o ţară democratică să se întâmple aşa ceva. Toate formaţiunile politice maghiare şi mai multe organizaţii civice susţin acest miting de protest, aşteptăm să ni se alăture şi bisericile istorice, maghiarii şi dascălii”.
Bun, noi credem că maghiarii sunt mult mai raționali decât un deputat care își vede periclitat statutul dacă nu face ceva care să „rupă gura târgului”. Pe de altă parte, Kulcsar Terza Jozsef ori era tulburat când a făcut această afirmație, ori ea nu a fost bine reprodusă de presă: în ce fel sunt Beke Attila Istvan și Szocs Zoltan colegii săi? Statutul celor doi era de extremiști (declarați astfel și de elitele comunității maghiare) înainte de a fi condamnați, iar în prezent sunt pușcăriași. Unul era meseriaș pe partea de electronică, dar celălalt nu excela prin nimic. Nici Kulcsar Terza Jozsef nu prea a excelat în multe înainte de a ajunge deputat în urma unor jocuri politice în cadrul unui UDMR disperat după voturi. Deci, cum sunt cei trei colegi? Înțeleg că Kulcsar se autodeclară extremist?
Ce poziții publice au luat cei doi înainte de a se face cunoscuți ca urmare a arestării lor? Pentru faptul că organizau niște tabere obscure la care tinerii maghiari erau îmbiați să participe pentru a li se băga în cap niște ideologii retrograde, demne de perioada premergătoare declanșării celui de-al doilea război mondial?
Domnule deputat, ca persoană care are un cuvânt greu de spus în calitate de parlamentar, este de neînțeles cum ați ajuns la concluzia că, după ani de dezbateri în două dintre cele mai înalte instanțe din această țară, dumneavoastră mai aveți naivitatea să credeți că acțiunile celor doi în pregătirea unui atentat terorist se înscriu în categoria unor activități în care aceștia doar „au vorbit şi au vrut să facă ceva cu petarde şi artificii”.
Ca un exercițiu de imaginație, dacă în acest moment, doi-trei demenți s-ar pregăti să declanșeze vreo 200 de petarde și artificii pe traseul manifestării la care vă așteptați să participe câteva mii de oameni, v-ați simți liniștit ca organizator?
Una este să militezi pentru extinderea unor drepturi, să demonstrezi cu argumente de ordin juridic, cultural, social etc. că lucrurile nu stau prea bine pentru o comunitate, și cu totul altceva este să susții doi teroriști dovediți.
Cine a organizat acest marș nu a gândit-o defel. Ce va spune lumea văzând diverși politicieni asociindu-se cu imaginea a doi teroriști? La ce nivel ducem discuția despre drepturile unei comunități atâta timp cât susținem extremismul? Dacă PPMT sau CNMT duc tot mai mult lipsă de aderență, UDMR nu este în situația de a cerși voturile extaziaților care-i susțin pe cei doi extremiști, care până mai ieri se asociau în acțiuni cu exponenții Gărzii Ungare și organizau comemorările unor structuri fasciste. Ce credibilitate mai pot avea în lumea civilizată liderii UDMR, PPMT, CNS care susțin acțiunile unor anarhiști? Până acum, liderii UDMR ne vindeau autonomia Tiroului de Sud, dar din moment ce se asociază cu personaje ca Beke și Szocs, pare că modelul urmat este cel al Țării Bascilor.
Ce au făcut liderii UDMR, PPMT, CNMT față de cei doi, cât lucrurile se aflau în faza de judecată? Se delimitau, pentru că știau că cei doi sunt niște extremiști. Ce fac acum? Manipulează cu disperare o decizie a instanței supreme, pentru a ne convinge că lucrurile au luat-o razna pentru comunitatea maghiară și că aceasta are nevoie de ajutorul lor pentru a supraviețui. Fals. Problemele comunității maghiare sunt generate de incompetența acelorași lideri, care în lipsa unor soluții care să conducă la creșterea nivelului de trai, joacă cartea naționalismului ieftin, al propagandei specifice extremismului.
Înțeleg ca la o astfel de manifestare să participe familia, prietenii, cunoscuții celor doi, câțiva extremiști. Dar ce exemplu dau liderii UDMR care fac apel la preoți și la profesori pentru a îngroșa rândurile manifestanților la un marș de simpatie față de doi teroriști? Ce le spune deputatul Kulcsar elevilor și creștinilor pe care-i cheamă la marș: violența este soluția, urmați calea lui Beke și Szocs? Asta este toleranța pe care o așteptați de la ceilalți? Asta-i învățăm pe tineri?
Beke și Szocs au fost condamnați pentru că au depășit limita prostiei. Nimeni nu i-a condamnat pe maghiarii sau secuii cinstiți din Ardeal, dovadă stând faptul că sunt destui cei care declară orice doresc, și nu li se întâmplă nimic atâta timp cât nu amestecă în acțiunile lor un detonator și câteva sute de petarde. Într-o democrație primează forța argumentului, nu argumentul forței; asta ar fi trebui să știe Beke și Szocs, așa cum și liderii UDMR ar trebui să știe înainte de a susține extremismul.
Însă aceștia nu se lasă ci, prin intermediul Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi „Mikó Imre” din cadrul UDMR, solicită „comunităților internaționale să condamne parțialitatea sistemului judiciar din România”. În buletinul informativ săptămânal transmis și către redacția Mesagerul de Covasna, în cursul zilei de marți, se menționează următoarele:
„Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi „Mikó Imre” din cadrul UDMR lansează un buletin informativ săptămânal în limba engleză, pentru a sensibiliza opinia publică internaţională cu privire la discriminaţiile suferite de etnicii maghiari din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania şi asupra modului în care sunt călcate în picioare diferite drepturi ale acestora. Scopul buletinului informativ este să informeze în mod regulat personalul ambasadelor din România şi Ungaria, diferitele organizaţii pentru drepturile omului, precum şi reprezentanţii partidelor politice externe, asupra abuzurilor, încălcărilor şi violării drepturilor fundamentale care sunt comise împotriva etnicilor maghiari din Transilvania.
Pedepse de închisoare absurde pentru doi maghiari acuzați de fapte de terorism
Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat doi maghiari din Târgu Secuiesc la câte 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de terorism. István BEKE și Zoltán SZŐCS au fost acuzați că, pe data de 1 Decembrie 2015, în orașul lor natal, intenționau să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal și improvizat. Acuzațiile oficiale ale procurorilor din 2016 sunt următoarele: în timp ce BEKE a fost acuzat inițial de tentativă de atentat împotriva unei colectivități (numită și acte de terorism) și de tentativă de nerespectarea regimului juridic al articolelor pirotehnice, SZŐCS a fost acuzat de instigare la săvârșirea celor două fapte sus-menționate. În prima instanță judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor în tentativă și instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale, și i-au condamnat pe cei doi la o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu executare pentru a doua infracțiune, respectiv pentru nerespectarea regimului juridic al articolelor pirotehnice, pedeapsă care a fost considerată ca fiind executată.
În mod absurd, Înalta Curte, pronunțându-se în ultima instanță, a revenit la încadrarea juridică inițială a faptelor, și anume acte de terorism. Comunitatea maghiară este șocată de această hotărâre definitivă, dat fiind faptul că în probațiunea administrată de ultima instanță nu a apărut nici o probă nouă care să justifice reconsiderarea încadrării juridice a faptelor săvârșite, dar, în mod ciudat, Înalta Curte totuși a reușit să ajungă la concluzia că acuzațiile oficiale trebuie schimbate, iar pedeapsa aplicată de prima instanță trebuie majorată la 5 ani de închisoare cu executare.
Suntem ferm convinși că acuzațiile inventate și hotărârile judecătorești motivate politic nu vor conduce la coexistența pașnică a maghiarilor și a românilor, și solicităm comunitățile internaționale să condamne parțialitatea sistemului judiciar din România.”
Sursa foto: Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi „Mikó Imre” din cadrul UDMR
Maria Crețu-Graur