Filiala UDMR Covasna a deschis ieri, la Sfântu Gheorghe, un birou pentru monitorizarea şi apărarea drepturilor minorităţii maghiare.

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi primar al municipiului, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că acest birou va monitoriza toate instituţiile publice din judeţ în ceea ce priveşte respectarea drepturilor conferite minorităţilor naţionale de legile în vigoare, respectiv inscripţionare şi site-uri bilingve, posibilitatea cetăţenilor de a depune petiţii în limba maghiară şi de a comunica în limba lor maternă.

Antal a apreciat că peste 70% dintre instituţiile publice din judeţul Covasna nu respectă legile privind drepturile minorităţilor şi a făcut apel către membrii comunităţii să semnaleze orice încălcare, abatere ori abuz.

„La ora actuală 70-80% dintre instituţiile statului nu respectă legile în vigoare privind drepturile minorităţilor. A fost o greşeală din partea noastră faptul că timp de 10-15 ani nu am tras un semnal de alarmă”, a spus Antal Arpad, subliniind că respectarea acestor drepturi este „obligatorie şi nu opţională”.

Potrivit acestuia, UDMR va realiza rapoarte lunare şi anuale pe care le va transmite autorităţilor de la Bucureşti, ambasadelor, autorităţilor europene şi celor americane.

Biroul de monitorizare va funcţiona în incinta sediului UDMR din Sfântu Gheorghe, iar birouri similare vor fi deschise şi în alte judeţe din Transilvania.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail