Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a adunat aproape 3.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, aflat la finalul celui de-al doilea mandat.  . .

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că în decurs de trei zile au fost adunate aproape 3.000 de adeziuni la cele şapte standuri amplasate în municipiul Sfântu Gheorghe, iar campania va continua cu ajutorul voluntarilor şi în sistem door-to-door.

Tamas a menţionat că această campanie are un dublu scop, pe de o parte de a aduna, conform legii, semnăturile necesare pentru depunerea candidaturii, iar de pe altă parte de a demonstra susţinerea de care se bucură primarul Antal Arpad, care se află de aproape o lună şi jumătate sub control judiciar, fiind cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

“Strângem semnături în primul rând pentru că aşa ne cere legea (…), ăsta e primul motiv, şi doi, desigur, vrem să arătăm şi autorităţilor şi populaţiei că Antal Arpad, colegul nostru, are o susţinere masivă din partea comunităţii. Cei care trăim aici în judeţ şi în oraş simţim această atmosferă (…), însă alţii care nu sunt din judeţ văd altfel lucrurile şi atunci vrem să arătăm că Antal Arpad are susţinere ca să îşi continue munca”, a declarat Tamas Sandor.

El a precizat că nu se pune problema ca UDMR să rămână fără candidat ca urmare a anchetei DNA ce îl vizează pe Antal Arpad, menţionând că, potrivit legii, poate candida orice persoană care nu are o condamnare definitivă la închisoare cu executare sau care nu are interdicţia de a candida. În ce îl priveşte pe colegul său, Tamas Sandor a spus că are convingerea că acesta este nevinovat.

“Nu închidem această strângere de semnături până la anunţarea definitivă a candidaturii”, a mai spus Tamas Sandor, potrivit căruia UDMR vrea să adune cel puţin 10.000 de adeziuni, faţă de cele 550 necesare pentru Antal Arpad.

În luna februarie primarul municipiului Sfântu Gheorghe a fost pus sub control judiciar, fiind cercetat de DNA într-un dosar privind atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului, respectiv de modernizare a unor străzi şi trotuare, realizarea de piste pentru biciclişti şi iluminat public, printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, interdicţia de a-şi exercita funcţia, de a părăsi ţara şi de a intra în contact cu angajaţi ai Primăriei şi reprezentanţii BERD. Primarul şi-a luat concediu fără plată pentru cele 60 de zile cât se află sub control judiciar.

Antal, în vârstă de 40 de ani, a fost ales primar al municipiului Sfântu Gheorghe în anul 2008 pe listele UDMR Covasna, după patru ani în care a fost deputat în Parlamentul României.

Pentru Primăria Sfântu Gheorghe şi-au mai anunţat intenţia de a candida profesoara Rodica Pârvan din partea PSD, consilierul local Mădălin Guruianu din partea PNL şi fostul viceprimar Balint Jozsef, cu sprijinul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.

 Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail