UDMR Covasna a adunat, în decurs de o săptămână, aproape 7.000 de semnături pentru susţinerea unui proiect de hotărâre ce are ca scop organizarea unui referendum privind oportunitatea creării unei regiuni de dezvoltare economică formată din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Semnăturile au fost strânse cu sprijinul Consiliului Naţional Secuiesc şi al Partidului Civic Maghiar, se arată într-un comunicat de presă al UDMR Covasna, remis vineri AGERPRES.
Potrivit preşedintelui organizaţiei, Tamas Sandor, faptul că zilnic s-au adunat aproape o mie de semnături „demonstrează solidaritatea comunităţii maghiare”, dar şi faptul că iniţiativa organizării acestui referendum este „în concordanţă cu opinia oamenilor”, care doresc să aibă un cuvânt de spus în legătură cu viitorul lor.
„Această acţiune vine pentru că am văzut că doleanţa comunităţii maghiare nu e acceptată nici în Parlament şi nici în sfera guvernamentală. (…) Legea referendumului există deja de zece ani, dar e prima ocazie când iniţiem un referendum regional pentru că nu suntem de acord cu regiunile de dezvoltare actuale, ne trebuie altele mai eficiente. Nu suntem de acord să fim în aceeaşi regiune cu Alba, spre exemplu, pentru că în afară de prietenie nu ne leagă nimic altceva”, a declarat Tamas Sandor pentru AGERPRES.
Conducerea UDMR Covasna a declarat în repetate rânduri că actuala structură de dezvoltare regională este ineficientă, iar cele opt regiuni s-au dovedit a fi „un eşec”, deoarece decalajele economice dintre judeţele bogate şi cele sărace s-au adâncit şi mai mult. UDMR propune formarea a 14 regiuni de dezvoltare economică, nu administrative.
După încheierea campaniei de strângere de semnături, demarată săptămâna trecută, va fi înaintat Consiliului Judeţean un proiect de hotărâre în vederea organizării unui referendum în luna decembrie, în cadrul căruia cetăţenii să fie consultaţi cu privire la înfiinţarea unei regiuni de dezvoltare compusă din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu sediul central la Târgu Mureş.
În paralel, UDMR a demarat o campanie de strângere de semnături şi în judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj pentru consultarea cetăţenilor cu privire la oportunitatea formării unei regiuni comune, cu sediul central la Oradea. Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail