Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) din cadrul UDMR a adoptat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe un plan de acţiune în vederea sprijinirii ‘diasporei’, respectiv a comunităţilor maghiare din afara judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, unde se află în minoritate numerică.
Proiectul intitulat ‘Fiecare maghiar contează’ are ca scop păstrarea identităţii naţionale, promovarea culturii maghiare, conservarea tradiţiilor, dezvoltarea spaţiului educaţional în limba maghiară şi sprijinirea tinerilor maghiari din România pentru a rămâne şi a se realiza pe pământul natal.
Drept urmare, proiectul este conceput pe mai multe capitole, respectiv ‘Cultură şi organizare socială’, ‘Politica educaţională’, ‘Tineret’ şi ‘Mass media’ şi prevede măsuri concrete pentru atingerea obiectivelor.
Printre altele, se numără organizarea de manifestări culturale în judeţele cu comunităţi restrânse de maghiari, sub genericul ‘Zilele Maghiare’, implementarea unui program intitulat ‘Adoptă un monument istoric’, crearea unei reţele a caselor tradiţionale, caselor memoriale, a unor expoziţii de istorie locală, toate având ca scop intensificarea conştiinţei identităţii maghiare.
O altă propunere se referă la înfrăţirea localităţilor din Secuime, respectiv din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş cu alte localităţi din ‘diaspora’.
La capitolul ‘Politica educaţională’ se prevede elaborarea până în luna martie a anului viitor a planurilor de salvare a claselor maghiare cu un număr mic de elevi, aflate în pericol de desfiinţare sau comasare, precum şi măsuri de finanţare din bugetele locale a navetei profesorilor maghiari.
Nu în ultimul rând se propune căutarea de soluţii pentru a se crea copiilor cu handicap şi instituţionalizaţi, de etnie maghiară, posibilitatea de a studia în limba maternă.
De asemenea, se prevede acordarea sprijinului necesar publicaţiilor în limba maghiară din ‘diasporă’, considerându-se că acestea reprezintă un mijloc important de informare şi de utilizare a limbii materne.
În acest context, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a evidenţiat rolul important pe care îl joacă în acest proiect judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, unde maghiarii sunt majoritari, arătând că în ultimii ani au fost deja derulate câteva proiecte de colaborare între acestea şi comunităţile maghiare din judeţele Alba, Bistriţa şi Hunedoara.
„Această solidaritate este foarte importantă, iar de anul viitor trebuie să găsim fonduri ca să sprijinim şi mai mult aceste judeţe din diasporă”, a declarat Kelemen Hunor.
În cadrul CRU s-a discutat, de asemenea, despre necesitatea elaborării unui proiect similar pentru sprijinirea ceangăilor.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES