La acest sfârşit de săptămână, în zilele de 13- 14 septembrie, la Turia vor fi marcate Zilele comunei, dar şi Festivalul Internaţional al Bulzului şi Gătitului.
Locuitori, dar şi turişti sunt aşteptaţi la acest sfârşit de săptămână la Turia, unde vor fi sărbătorite Zilele comunei. Festivalul Internaţional al Bulzului şi al Gătitului, devenit deja tradiţie, va deschide şirul evenimentelor organizate cu această ocazie de Primăria Turia. Astfel, conform programului, sâmbătă, 13 septembrie (a.c.), începând cu ora 09.30 se va da startul concursului gastronomic. Echipele, compuse din maxim patru persoane, se vor întrece în a-şi arăta priceperea în prepararea bunătăţilor la ceaun, grill, a produselor de patiserie, dar şi a bulzului. Primarul localităţii, Daragus Attila, ne-a spus că echipe din judeţ, dar şi din Satu Mare, Sălaj, Alba, Braşov şi Bacău, şi trei echipe din Ungaria şi-au anunţat participarea. Potrivit primarului, şi anul acesta, va fi pregătit un bulz de 60 m lungime, în amintirea bulzului preparat la Turia în anul 2008, care a măsurat 150,32 m şi cu care a fost stabilit atunci Recordul mondial. Prepararea bulzului va începe la ora 12.00, urmând ca la ora 13.00 să se desfăşoare jurizarea concursului gastronomic, iar la ora 15.30, premierea câştigătorilor.
**
Programul pregătit cu ocazia Zilelor comunei Turia cuprinde şi altfel de manifestări. Astfel, tot sâmbătă, 13 septembrie, începând cu ora 10.00 va avea loc inaugurarea străzii nr.5- ce a fost modernizată. Tot în prima parte a zilei, vor fi sărbătoriţi nou- născuţii, iar echipa de cercetaşi din Turia va depune jurământul. În aceeaşi zi, începând cu ora 16.00 va avea loc programul şcolarilor şi apoi premierea elevilor merituoşi din localitate, iar începând cu ora 18.00 îşi va prezenta programul – Zsók Levente – (umorist). La 18.50 vor putea fi văzute şi ascultate diverse formaţii, iar la ora 22.00 începe un foc de tabără.
Sărbătoarea va continua şi duminică, 14 septembrie. Activităţile vor începe la ora 10.00. La ora 22.00, un foc de artificii va marca finalul evenimentului.
”Îi așteptăm la Zilele comunei și la Festival nu doar pe localnici, ci și pe oamenii din județ și pe toți cei care doresc să petreacă alături de noi!”, a declarat primarul Daragus Attila.
Programul detaliat al activităţilor organizate cu această ocazie poate fi văzut pe site-ul ziarului nostru, www.mesageruldecovasna.ro.
Ana Alina Costache