Asociaţia Telefonul Copilului şi o companie de telecomunicaţii lansează campania „Tu cum te simţi azi?”, prin care pot fi semnalate cazurile de abuz asupra minorilor, inclusiv cele de hărţuire online şi fizică.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Telefonul Copilului, platforma dedicată campaniei – www.116111.ro – este una educaţională, care reuneşte informaţii utile despre cum se pot semnala cazurile de abuz asupra copiilor, dar şi modalităţi de a solicita consiliere specializată pentru astfel de cazuri.

De asemenea, în cadrul campaniei, este lansată aplicaţia mobilă HappyGraff, ce funcţionează ca un jurnal în care adolescenţii îşi pot înregistra stările emoţionale ori de câte ori simt nevoia şi în care au acces la sfaturi utile despre cum să gestioneze diferite situaţii cu stări emoţionale dificile. Aplicaţia mobilă poate fi accesată pe telefoane cu sistem de operare Android şi este disponibilă pentru descărcare în Google Play în mod gratuit. Aplicaţia poate fi descărcată şi din website-ul campaniei.

Conform comunicatului, monitorizarea stărilor emoţionale îi ajută pe tineri să se cunoască mai bine şi să identifice mai uşor trăirile şi situaţiile care le provoacă disconfort, în mod specific cele provenite în urma unor situaţii de abuz, de hărţuire online şi offline. În acest fel, pot apela încă din fazele incipiente ale abuzului sau hărţuirii la suport şi la resurse specializate pentru depăşirea acestor situaţii dificile, prin intermediul funcţiilor de chat, email sau apel telefonic către specialiştii Telefonul Copilului.

Website-ul www.116111.ro va funcţiona ca o bază de informaţii atât pentru persoanele afectate de fenomenul abuzului şi hărţuirii online, cât şi pentru cei interesaţi de subiect şi, în acelaşi timp, va reprezenta şi un punct de contact pentru raportarea abuzurilor online, redirecţionând utilizatorii către Telefonul Copilului 116111, linie gestionată de Asociaţia Telefonul Copilului, precizează sursa citată.

Lansată în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, campania îşi propune să atragă atenţia şi asupra demersurilor de protecţie a copiilor în spaţiul virtual.

În 2017 au fost derulate 815 sesiuni de consiliere online pentru copii şi tineri, cu ajutorul specialiştilor Asociaţiei Telefonul Copilului, se arată în comunicat. Principalele probleme semnalate au fost: forme de abuz asupra lor sau asupra prietenilor lor (în 50,89% din cazuri), nevoia de consiliere psihologică privind lipsa de încredere în sine, probleme legate de aspectul fizic (31,34%), nevoia de consiliere juridică privind aspecte legate de efectele negative ale divorţului părinţilor şi încredinţarea copilului (în 6,12% din cazuri), măsuri de combatere a violenţei în familie (ordinul de protecţie şi ordinul de restricţie) în 2,38% din cazuri.

Din datele centralizate de Asociaţia Telefonul Copilului pentru anul 2017 reiese că forma de abuz cel mai des întâlnită este, pentru prima dată, abuzul emoţional, în procentaj de 34,81% dintre situaţiile semnalate la numărul gratuit 116111.

În cazuistica înregistrată de Asociaţia Telefonul Copilului, abuzul de tip bullying a înregistrat anumite particularităţi, astfel: 12,38% dintre abuzurile de tip bullying au avut loc în online sau în spaţiul public, iar 87,62% în şcoală sau grădiniţă. Agresorii în abuzul de tip bullying au fost: alt copil (94,41%), un cadru didactic (3,40%) sau un alt adult (2,19%). În 90,82% dintre cazuri (65,94% fete şi 34,06% băieţi) au fost copiii cei care au sesizat situaţii de abuz de tip bullying şi în 9,18% – părinţi sau alţi adulţi.

Formele în care s-a manifestat fenomenul bullying au fost: insulte, jigniri, porecle, sarcasm – în procentaj de 50,30%, loviri, îmbrânciri – 35,73% şi intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social – 13,97%, se mai arată în comunicatul citat.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail