Copiii angajaţilor de la fabrica de confecţii Transilvanian Troursers Company (TTC) urmează cursuri de engleză, în cadrul primei Şcoli de Vară organizată de TTC, şi merg în tabără pe banii firmei.

Cei 35 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani au avut ocazia să participe la Şcoala de Vară şi Tabăra de Vară organizate de compania de confecţii. „A fost o idee foarte interesantă pentru că este perioada aceasta în care copiii, nici prea mici – care au program de vară cu grădiniţele pe timp de vară – dar nici prea mari ca să-i poţi lăsa singuri acasă, nu au unde să rămână până vin părinţii de la şcoală. Am zis să facem o şcoală de vară şi să-i învăţăm ceva”, a spus direcorul TTC, Ema Alexa.

Ideaa de a face Şcoala de Vară a venit de la o angajată care a cerut învoire două zile pe săptămână pentru a sta cu cel mic acasă. Atunci, conducerea firmei s-a hotărât să le pună părinţilor la dispoziţie o alternaivă mai la îndemână, prin care şi cei mici să se distreze şi părinţii să stea liniştiţi.

Copiii au un program bine stabilit care începe de la ora 8 dimineaţa şi se termină la ora 12:30, în care cei doi profesori –unul de engleză şi altul de muzică – „se joacă” cu ei, învăţându-i totodată şi noţiuni din cele două materii.

Vineri, prima grupă de copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani a absolvit cursul, urmând să cedeze locul celei de-a doua grupă cu copii de 4-6 ani, nerăbdătoare să-şi petreacă o parte din vacanţă în compania celor doi joviali profesori.

„Tot ce înseamnă programe educative şi tot ce mai organizăm noi este în cooperare cu Asocaţia Bobita de la Târgu Secuiesc. Asociaţia Bobita are calificarea necesară, au programe speciale, educative, ei formează grupele şi lucrează cu copiii”, a spus managerul de resurse umane al TTC, Edit Dobri.

Tabăra de vară de la Balvanyos

Pe lângă cursurile de vară organizate de conducerea fabricii, astăzi, cei mici mai au o bucurie: 45 de copii de la TTC şi RHM pleacă în tabără pentru o săptămână. Pe 11 august va veni rândul şi copiilor angajaţilor de la Platanus şi RGT să petreacă o săptămână de neuitat în staţiunea covăsneană, pe marginea piscinei.

Tabăra de vară este organizată pentru al doilea an consecutiv de către firma germană. „Cei 90 de copii vor pleca în tabăra organizată de firmă. Este al doilea an când organizăm. Cerinţele au fost foarte mari. (…) Acum, pe copii de 3 şi 4 ani nu am putut să-i luăm pentru că era o răspundere foarte mare şi sunt foarte micuţi; singurul criteriu a fost criteriul de vârstă, copilul să aibă între 7 şi 13 ani. Angajaţii sunt foarte mulţumiţi şi asta e tot ce contează”, a declarat directorul, Ema Alexa.

 Copiii vor petrece o săptămână la o pensiune de 3 stele din staţiunea Balvanyos, în compania a 15 supraveghetori atestaţi puşi la dispoziţie de către Asociaţa Bobita din Târgu Secuiesc.

Managerul de resurse umane a companiei TTC a mai amintit că pe tot parcursul anului firma organizează evenimente pentru copii cum ar fi Safety Day (n.r.- Ziua Siguranţei) ce are ca scop responsabilizarea copiilor şi sporirea atenţiei în sensul siguranţei. Aceştia au luat parte la un concurs de desen în care au avut ca temă „siguranţa la locul de muncă”, în care cei mici i-au întruchipat pe părinţii lor în cadrul fabricii, în timpul orelor de program.

Tot pentru copiii angajaţilor s-a organizat şi Ziua Copilului, ce are deja o tradiţie de patru ani, serbări de Moş Nicolae cu cadouri şi colinde, dar şi ateliere de creaţie în preajma Adventului. Conducerea fabrici nu i-a uitat nici pe angajaţi, cei care duc greul de zi cu zi a fabricii. În urmă cu două săptămâni, cei 300 de oameni care lucrează la fabrică au fost invitaţi la un picnic ce a marcat sfârşitul unei comenzi importante pe care au finalizat-o cu succes. Angajaţii au putut să se relaxeze, să bea o bere si să consume mici.

Fluctuaţie de angajaţi, sub 2%

 

Conducerea TTC se declară mulţumită de activitatea angajaţilor, spunând că aceste programe sociale pe care le dezvoltă vin atât în ajutorul angajaţilor, cât şi în ajutorul firmei. Satisfacţia angajaţilor care primesc un salariu „nici mai mic, dar nici mai mare decât nivelul pieţei”, se vede şi în puterea de muncă pe care aceştia o au.

„Noi acordăm o atenţie foarte mare angajaţilor şi a familiilor acestora, să fie foarte mulţumiţi de programele noastre sociale. De mai mulţi ani organizăm evenimente de Ziua Copilului în cadrul fiecărei fabrici din cele patru existente în România. (…) Acum, pentru prima dată organizăm Şcoala de Vară.  Firma sponsorizează tabăra pentru 90 de copii vara asta, care se va ţine la Balvanyos. ”

Tot în acelaşi context, conducerea fabricii a amintit că fluctuaţia de angajaţi nu atinge 2%, în acest procent fiind incluse şi proaspetele mămici care aleg să stea acasă cu cei mici, iar în situaţia în care au locuri de muncă disponibile, acestea se ocupă imediat.

Anul acesta, angajaţii vor avea parte de primul concediu de vară de două săptămâni, în perioada 15 august-1 septembrie.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail