EPOPEEA ARMATEI ROMÂNE ÎN BĂTĂLIA DE LA MĂRĂȘEȘTI
La mijlocul lunii iulie 1917, ofensiva proiectată a Armatei 1 române, în cooperare cu forțele rusești, a fost suspendată, concomitent cu oprirea înaintării victorioase a Armatei 2 române în zona Mărăști.
Decizia a fost luată unilateral de către guvernul provizoriu al Rusiei în urma înfrângerilor grele suferite de trupele rusești pe frontul din Galiția orientală și Bucovina.
Ruperea apărării Armatei 1 austro-ungare la Mărăști și pătrunderea adâncă a trupelor române în dispozitivul advers, la joncțiunea dintre această armată și Armata 9 germană, amenințând cu întoarcerea întregului dispozitiv inamic, a produs o regrupare a forțelor acestuia cu scopul de a bara ofensiva română. Gruparea dușmană care urma să acționeze dinspre sud împotriva trupelor române și ruse de pe frontul din Moldova a fost nevoită să-și schimbe direcția loviturii principale.
Ca o consecință imediată a victoriei române de la Mărăști inamicul a fost silit să decidă mutarea loviturii principale proiectate de la Fundeni-Nămoloasa, în zona Focșani, pe direcția principală Adjud, în jurul datei de 24 iulie/6 august 1917.
Noul plan de campanie al Puterilor Centrale pe frontul român dezvăluie importanța deosebită care se dădea încheierii cu succes a operațiunilor în acest sector al teatrului de acțiuni militare răsăritean, îngenuncherii definitive a rezistenței armatei și poporului român.
Evoluția militară de ansamblu pe frontul de est a determinat modificări importante și în planul de operații al comandamentelor forțelor române și ruse ce operau pe frontul din Moldova și, implicit, regrupări de efective.
În ceea ce privește planul de campanie al forțelor române și ruse, în acesta s-a prevăzut trecerea la apărare pe întregul front din sudul Moldovei și Carpații de Curbură, concomitent cu stabilirea unor măsuri menite să asigure spatele dispozitivului împotriva unei ofensive de proporții declanșată de Puterile Centrale din sudul Bucovinei.
În fața trupelor române și ruse se aflau forțe importante din Armata 9 germană, comandată de generalul Johannes von Eben, subordonată Grupului de armate Mackensen. Armata 9 germană avea un front de aproximativ 60 km care se întindea între localitățile Suraia (10 km mai jos de vărsarea Putnei în Siret) și Irești.
În dimineața zilei de 24 iulie/6 august 1917 Armata 1 română (comandant: general de divizie Constantin Cristescu), care ocupase un front de circa 40 km pe malul stâng al Siretului, de la Movileni până în zona Nămoloasa, se găsea în marș de-a lungul acestui râu pentru a înlocui trupele Armatei 4 ruse (comandant: generalul de corp de armată Aleksandr Iosifovici Ragoza), dispuse în apărare pe malul de nord al Putnei, satul Irești și râul Siret.
În total, în a doua jumătate a lunii iulie Armata 1 română avea în compunere: 78 batalioane, 58 escadroane (22 pedestre), 114 baterii (din care 36 de artilerie grea, 7 de 53 mm, 4 mortiere de tranșee), 8 batalioane de pionieri și 52 de avioane, cu un total de aproximativ 170000 de oameni.
Tun de calibru 75 mm, aflat în dotarea armatei române, într-o poziție adăpostită de pe frontul de la Mărășești
Starea de spirit a trupelor române în ajunul marii bătălii, după cum reiese și din rapoartele Misiuni militare franceze, era excelentă: „Succesele Armatei 2 – sublinia generalul Henri Berthelot – au ridicat moralul și au arătat […] că germanul putea fi învins. Ele își apără propriul teritoriu și nu ne putem îndoi că se vor bate foarte bine”.
Începând cu noaptea de 23 iulie/5 august spre 24 iulie/6 august artileria germană și-a îndreptat tirul asupra pozițiilor ruse din lunca Siretului, executând un bombardament puternic, inclusiv cu gaze toxice, care a ținut opt ore. De la orele 4.30 au fost lovite violent și marile unități ruse de malul stâng al Putnei, în special din zona Pădurea Neagră, producând distrugeri importante în fortificațiile organizate ca și pierderi în oameni și materiale. La 24 iulie/6 august, orele 7.30, cele trei divizii din linia întâi ale Corpului 1 german au declanșat ofensiva în fâșia pe care o ocupa Divizia 34 infanterie rusă (pe Putna, de la Biliești până la șoseaua Focșani, Mărășești), inamicul făcând efortul principal pe direcția Rădulești, Străjescu, Doaga.
Bătălia de la Mărășești, potrivit caracteristicilor acțiunilor întreprinse de cele două tabere combatante și a mijloacelor întrebuințate, poate fi structurată pe trei etape.
PRIMA ETAPĂ
Prima etapă însumează luptele duse în comun de Armata 4 rusă și Armata 1 română, în care principalele acțiuni au constat în introducerea succesivă în operație a forțelor române și în rezistența tenace a acestora, fapt ce a obligat inamicul să-și mute treptat efortul spre nord-vest.
Toate încercările trupelor germane de a pune stăpânire din mișcare pe trecerile peste Siret, din dreptul localităților Ciușlea și Movileni, au eșuat.
În timpul acțiunilor de luptă comandamentul român a folosit din plin avantajele deținerii malului estic al râului Siret, mult mai înalt, reușind astfel să interzică trecerile trupelor germane prin folosirea cu eficiență a focului executat cu artileria de câmp, și mai ales cu cea grea.
După oprirea tirului artileriei, valuri ale infanteriei germane s-au avântat la atac pe valea Putna Seacă. Înaintarea inamică a fost oprită la ora 9.30 de către un tir de baraj executat cu precizie de artileria română și rusă, combinat cu un reușit foc de infanterie.
Pentru a frânge rezistența trupelor române, inamicul a introdus în acțiune trupe din rezervă. Pe câmpul de luptă era o căldură înăbușitoare. „Razele soarelui de august dogoresc pe luptători. Șiroaie de sudoare brăzdează fețele înnegrite. Gazele lacrimogene orbesc vederea și îneacă respirația”. Făcând față cu deplin succes și căldurii și focului inamic, militarii Regimentului 32 infanterie „Mircea” și cei ai unor subunități din Regimentul 7 infanterie „Prahova” au reușit să oprească iarăși puhoiul german, plătind un greu tribut de sânge; au căzut vitejește numeroși ofițeri și sute de soldați, printre care: căpitanii Ioan Andreescu și Dumitru Lăceanu, locotenenții Gheorghe Hogoș și Octavian Cocorăscu, sublocotenenții Constantin Dobrescu, Nicolae Bedreag, Pompiliu Măndiță, Gheorghe Nicolae ș.a. Mai târziu, rănit grav se va stinge din viață chiar comandantul Regimentului 32 infaterie „Mircea”,
locotent-colonelul Vasile Stamate.
La sfârșitul celei de-a doua zile a ofensivei Puterilor Centrale de pe frontul român situația de ansamblu rămăsese favorabilă forțelor aliate româno-ruse. Deși cu efectivele diminuate, acestea se menținuseră pe poziții cauzând pierderi serioase atacatorilor.
Poziții ale trupelor române pe frontul de la Mărășești
Rezistența deosebită a românilor a determinat o nouă modificare a direcției de ofensivă inamice, feldmareșalul Mackensen mutând efortul principal mai la vest de calea ferată, pe direcția Pătrășcani și introducând în luptă și Divizia 115 infanterie germană (din rezerva generală) la stânga Diviziei 89 infanterie germană.
Concomitent cu desfășurarea acțiunilor la care ne-am referit, Grupul Gerok a dezlănțuit o puternică ofensivă în sectorul Oituz, atacând frontul de 7 km apărat de diviziile 6 și 7 infanterie române, cu intenția de a ocupa localitățile Târgu Ocna și Onești pe valea Trotușului și apoi de a ajunge la Adjud. Acțiunile ofensive inițiate de inamic pe direcțiile Pătrășcani și respectiv Oituz aveau ca scop să asigure încercuirea Armatei 2 române.
În aceste condiții, generalul de divizie Constantin Cristescu, comandantul Armatei 1 române, aflat în imediata apropiere a liniei frontului, la Tecuci, de comun acord cu generalul Aleksandr Ragoza, a hotărât să execute o contraofensivă energică în ziua de 27 iulie/9 august, pentru a lichida pătrunderea realizată de inamic în zona Doaga-Străjescu. Bătălia de la Mărășești se contura astfel la adevăratele ei proporții. Diviziile erau angajate una după alta în luptă, ciocnirile se derulau la intensitate maximă, situațiile schimbându-se cu repeziciune.
În crâncenele lupte din 27 iulie/9 august comandanții unităților și subunităților care au contraatacat cu energie s-au aflat la loc de cinste în primele rânduri, însuflețindu-și oștenii. Astfel companiile locotenenților Panaitescu și Purice, puse sub ordinele căpitanului Ștefan Ștefănescu din Regimentul 34 infanterie „Constanța”, întărite cu piese de mitralieră, „au atacat cu atâta avânt – se arată în Jurnalul de operații al Diviziei 9 infanterie – încât au antrenat și trupele ruse ce se retrăgeau, depășind linia inamică și intrând chiar în prima poziție inamică de unde au și luat 62 prizonieri, cu un ofițer”.
În cronica încleștărilor de la Mărășești ziua de 28 iulie/10august a fost o zi sângeroasă. Comandamentele român și rus hotărâseră ca în după-amiaza acelei zile să execte o contralovitură pe tot frontul diviziilor 5 și 9 române, aceasta fiind combinată cu o lovitură dată de cele două divizii ruse (13 și 17 infanterie) pe flancul vestic al intrândului realizat de inamic de-a lungul căii ferate și șoselei Mărășești, Focșani.
Contraofensiva română s-a desfășurat cu un avânt deosebit, reușind să dezorganizeze parțial sistemul de foc al celor patru divizii germane și să înainteze circa 1-2 km la flancuri.
Apărarea Mărășeștilor cu orice preț devenise la acele momente o chestiune de viață și moarte pentru trupele române. Valuri după valuri s-a aruncat infanteria Corpului 1 rezervă german asupra pozițiilor românești din acea zonă. Rezistența dârză a românilor a fost împletită cu contraatacuri scurte și eficiente și chiar cu lupta la baionetă. Prin dârzenia lor, bravii luptători ai Regimentului 40 infanterie „Călugăreni” au reușit să țină pe loc și să întârzie timp îndelungat înaintarea inamicului. Militarii Regimentului 40 infanterie au scris o pagină nepieritoare în istorie, fiind pildă vrednică de urmat de generațiile viitoare, pentru spiritul de sacrificiu complet de care au dat dovadă, reușind ca printr-un eroism legendar să apere gara Mărășești.
În sprijinul luptătorilor din Regimentul 40 infanterie „Călugăreni” au sosit imediat subunitățile Regimentului 35 infanterie „Matei Basarab”. Acestea au ocupat poziții la nord de calea ferată Mărășești, Tecuci, pe aliniamentul pădurea Călini, Fabrica de zahăr. Pentru a bara drumul inamicului spre gara Mărășești a fost trimis în zona încleștării și Regimentul 9 vânători.
În acest moment al evoluției bătăliei de la Mărășești s-a produs o scurtă criză în relațiile interaliate de comandament și îndeosebi în cadrul cooperării militare româno-ruse. Comandantul Armatei 1 române s-a opus categoric retragerii ordonate de generalul Aleksandr Ragoza întrucât în acest fel se crea un pericol grav pentru ansamblul apărării aliate din zonă. Pentru a se evita amplificarea conflictului dintre cei doi generali și a se asigura o cooperare mai eficientă între cele două armate aliate, Înaltul comandament al frontului român, în acord cu Marele Cartier General român, a decis înlocuirea generalului Constantin Cristescu cu generalul Eremia Grigorescu, comandantul Corpului 6 armată. (continuare în pag 8)
Preluând comanda în dimineața zilei de 30 iulie/12 august 1917, generalul Eremia Grigorescu a dat următorul ordin de zi, adresându-se întregii sale armate: „Ostași ai Armatei 1 […] Nu uitați că inamicul e obosit; căci ați știut prin vitejia voastră să opriți fiara flămândă, făcând-o să simtă adânc că «nu se poate trece» peste pământul sfânt al țării noastre. Nu uitați […] că trebuie să vă înarmați cu vitejească răbdare spre a birui, așa cum au fost armați strămoșii noștri, care ne-au lăsat pământul scump, ce trebuie să-l apărăm cu orice preț”.
ETAPA A II-A
Analizându-se situația de ansamblu a forțelor dispuse pe frontul de la Mărășești, la intervenția generalului C. Presan, Înaltul comandament al frontului român a decis, în acord cu partenerul rus, numirea generalului E. Grigorescu în fruntea trupelor româno-ruse de la Mărășești. Ca șef al statului-major a fost numit colonelul Nicolae Samsonovici. Pentru a îndrepta situația, comandantul Armatei 1 române a ordonat deplasarea grabnică a Diviziei 10 infanterie române în spatele Diviziei 14 infanterie ruse, ca și dispunerea Diviziei 14 infanterie române pe dreapta Siretului, pentru a fi regrupată în spatele Diviziei 5 infanterie, greu încercată.
Rezistența înverșunată a trupelor române pe tot frontul apărat de ele a determinat comandamentul Armatei 9 germane să mute definitiv centrul de greutate al ofensivei la aripa stângă, pentru a lega acțiunile sale de cele ale Grupului Gerok, pus în dificultate de contraatacurile Armatei 2 române, și a înainta spre nord în direcția Adjud.
Dezvoltarea bătăliei atinsese acum unul din punctele sale de amplitudine maximă. Presiunea constantă a forțelor Corpului 18 rezervă german, care silise trupele ruse să bată în retragere, profila neîndoielnic străpungerea periculoasă a frontului aliat româno-rus. Prin breșa ce încerca să o realizeze, inamicul se putea revărsa în spatele liniilor aliate, periclitând grav stabilitatea apărării și silind marile sale unități române și ruse la o retragere generală. În cazul cel mai dramatic, pana realizată în dispozitivul româno-rus se putea dezvolta într-o vastă operație de încercuire a armatelor aliate și inițierea nimicirii lor pe părți.
Tun greu, calibru 105 mm, din dotarea artileriei române
În acest moment extrem de grav s-a manifestat însă inițiativa și priceperea comandamentului român, care conjugate cu eroismul ostașilor noștri a permis salvarea situației.
Raportând Marelui Cartier General român situația, generalul Eremia Grigorescu evidenția eforturile uriașe cerute trupelor proprii datorită extinderii frontului apărat ca urmare a retragerii corpurilor 7 și 8 ruse, precum și hotărârea sa de a rezista printr-o apărare energică și activă.
Luptele de apărare de la Mărășești desfășurate în zilele de 1-3/14-16 august s-au caracterizat prin încetinirea treptată a ritmului ofensivei germane, prin introducerea succesivă în operație a diviziilor Armatei 1 române și oprirea inamicului pe aliniamentul general valea Siretului, în dreptul localității Biliești, Pădurea Neagră (inclusiv), est Ciușlea, est Străjescu, pădurea Prisaca (inclusiv), exclusiv Băltărețu, nord Tișița, exclusiv pădurea Răzoare, inclusiv Străoane, exclusiv Muncelu, inclusiv Șerbești.
Apogeul desfășurării bătăliei de la Mărășești a fost atins în ziua de 6/19 august. Încă de la primele ore ale dimineții, inamicul a dezlănțuit o formidabilă pregătire de artilerie, însoțită de trageri cu proiectile cu gaze asfixiante îndreptate cu precădere asupra pozițiilor diviziilor 10, 13 și 9 infanterie române. De la ora 8.15 inamicul a atacat în mai multe valuri cu unitățile din centrul Corpului 1 rezervă german, de la sud spre nord, paralel cu calea ferată Focșani, Mărășești, reușind în sectorul Diviziei 9 infanterie române să ocupe către ora 10.30 Fabrica de parchete din colțul de sud-vest al Mărășeștilor, ăn scopul de a atrage rezervele românești aici. Inamicul a forțat apoi, pe rând, regimentele 9 vânători și 40 infanterie să se retragă pe aliniamentul marginea de sud-est și sud a localității Mărășești, unde, însă, militarii români au rezistat cu îndârjire. Regimentul 9 vânători nu a mai cedat o palmă de pământ, luptând cu eroism printre numeroasele dărâmături.
Ostași din Regimentul 35 infanterie în prima linie pe frontul de la Mărășești
Atmosfera încinsă a luptei răzbate din descrierea unuiadintre participanți: „câmpul de luptă sărea în aer sub formă de pâlnii de praf, fum și sfărâmături de obuze și cât priveai cu ochii se așternea o ceață deasă de fum și praf, care nu se mai ridica și din care se vedea izbucnind flăcări năprasnice. Amestecul formidabil al bubuitului tunurilor cu trăznetul exploziei obuzelor, cu clămpănitul mitralierelor, cu pocnetul fără sfârșit al puștilor și cu explozia grenadelor, cutremura pământul scuturându-l adânc, iar negura de infern care învăluia câmpul de luptă nu se mai auzea om cu om. Nu mai era război, era măcel și groază cum nu se mai văzuse”.
Analizând și apreciind la adevărata valoare situația creată, urmările ei pe plan strategic, comandantul Armatei 1 române a intervenit și a luat măsuri eficiente pentru susținerea rezistenței și executarea unei riposte ofensive decisive. Aceste măsuri se grefau armonios pe fondul general de desfășurare a luptelor caracterizat de eroismul și puterea de dăruire a trupelor române. Nenumărate sunt exemplele ce atestă pregnant curajul, inițiativa și spiritul de jertfă al luptătorilor noștri, care printr-o vitejie exemplară vor reuși să bareze atacurile inamicului și apoi să întreprindă ei acțiuni viguroase, pricinuindu-i adversarului grele pierderi în efective și materiale de luptă.
Rezistența dârză a Diviziei 9 infanterie a împiedicat inamicul, în pofida eforturilor sale repetate, să cucerească localitatea și gara Mărășești. Focul mitralierelor instalate în clădirile gării și în împrejurimile acestora, concentrarea eficientă a focului de artilerie și, mai ales, hotărârea ostașilor de a nu lăsa inamicul să pătrundă în localitate au constituit un baraj de netrecut în calea atacatorilor.
Un rol important l-a jucat în cursul luptelor din acea zi, ca și pe tot parcursul amplei bătălii de la Mărășești, Grupul 2 aeronautic român, care a executat recunoașteri îndrăznețe în spatele liniilor inamice. Personalul grupului a dovedit un înalt spirit de sacrificiu în timpul zborurilor efectuate în sprijinul infanteriei. Referindu-se la modul de comportare al aviatorilor români pe timpul bătăliei de la Mărășești, într-un ordin de zi, generalul Eremia Grigorescu sublinia printre altele: „V-am văzut zburând la înălțime foarte mică deasupra liniilor vrăjmașe, pentru a aduce știri precise în mijlocul întunericului cauzat de bombardamentul de artilerie, atunci când în vuietul asurzitornu vă vedeam decât pe voi și nu primeam decât de la voi știri că năvălitorii au fost stăviliți, că valurile dușmane s-au sfărâmat și dau înapoi, în timp ce 3 avioane inamice sunt proba bărbăției aviatorilor de luptă”.
ETAPA A III-A
În intervalul acestei etape, încleștările de la Mărășești s-au redus în intensitate. Inamicul a mai încercat o ultimă zvâcnire ofensivă, rapid anihilată de trupele noastre. Comandamentul român, pe de altă parte, a inițiat, la rândul său, o amplă contralovitură destinată să respingă forțele adverse și să le priveze de zonele favorabile inițierii în viitor a noi acțiuni ofensive.
După o pauză de 8 zile, renunțând la tentativa de a ocupa Mărășeștii, comandamentul Armatei 9 germane a hotărât reluarea acțiunilor pentru îmbunătățirea pozițiilor.
În dimineața zilei stabilite, după o pregătire de 4 ore și 30 minute, Corpul 18 rezervă german a trecut la ofensivă cu lovitura principală pe direcția localității Muncelu (joncțiunea dintre diviziile 124 și 14 infanterie ruse), concentrând efortul Corpului alpin pe un front de 1500 m. Regimentele rusești n-au putut face față atacului și au cedat Muncelu, astfel că la orele 12.45 inamicul ieșise cu forțele principale ale Corpului alpin și Divizia 217 infanterie germană pe un aliniament situat pe înălțimile de la nord de localitate. Ofensiva inamicului a fost oprită în urma unor contraatacuri executate cu două regimente, de la flancul stâng al Armatei 2 române (18 infanterie și 2 vânători din Divizia 3 infanterie), pe aliniamentul valea Șușiței (în dreptul localității Muncelu), marginea de vest a localității Fitionești.
În ziua de 21 august/3 septembrie, după o pregătire de artilerie desfășurată între orele 6.30-8.00, unitățile Diviziei 13 infanterie au pornit la atac, având ca obiective cucerirea pozițiilor inamice din satul Muncelu și împrejurimi și de pe dealul Secului. Dificultatea acțiunii, în afara terenului greu, a sporit și datorită faptului că din acea zi generalul Johannes von Eben, comandantul Armatei 9 germane, dăduse ordin ca orice activitate ofensivă să înceteze, fapt care a permis inamicului să-și concentreze rezerve în zona de atac a grupului de divizii române.
Cu puțin timp înaintea încetării atacului, printre cei căzuți eroic în fâșia Diviziei 11 române, s-a numărat și sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”. În ordinul de zi din 24 august/6 septembrie, prin care era citată pe Regimentul 43/59 infanterie „ca pildă tuturor ostașilor”, se consemna: „În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima-i generoasă de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu din compania 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai strălucitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «eroina de la Jiu» și-a dat jertfa supremă […] numai din dragostea de a apăra pământul țării noastre, cotropit de dușmani […]. Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa în care se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: «Înainte băieți! Nu vă lăsați! Sunteți cu mine!» are drept din clipa aceasta la cinstirea veșnică a tuturor românilor”.
Așadar, la sfârșitul celei de-a treia etape a operației de la Mărășești, comandamentul german a fost obligat să renunțe la ofensivă, trecând la apărare. Lărgimea fâșiei de apărare a Armatei 9 germane avea acum o dezvoltare de front de 72 km.
La sfârșitul marii bătălii, comandantul Armatei 1 române, generalul Eremia Grigorescu, a dat un înflăcărat ordin de zi prin care elogia eroismul și vitejia ostașilor români, arătând: „Prin rezitența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu […] ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară […]. Ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a faptelor străbunilor noștri […]. Fiți gata să arătați liftelor sălbatice […] că românul nu are de dat din pământul scump al țării decât locul de mormânt […]. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor românilor”.
Bătălia de la Mărășești reprezintă cea mai importantă acțiune dusă de forțele române în timpul campaniei din anul 1917 și ea a marcat prima înfrângere de amploare suferită de Armata 9 germană pe frontul din România. Comandamentul german nu a reușit să-și atingă obiectivele strategice propuse, ceea ce echivalează cu un eșec al întregii operații ofensive desfășurate de inamic. Trupele române și-au îndeplinit misiunea încredințată, zăgăzuind încercarea forțelor Puterilor Centrale de a pătrunde la est de râul Siret și spre Podișul Central moldovenesc, în vederea întoarcerii dispozitivul armatelor române și ruse.
Unul din rezultatele incontestabile ale operației de apărare de la Mărășești a constat în faptul că prin oprirea ofensivei Grupului de armate a feldmareșalului August von Mackensen, comandamentul advers a fost nevoit să renunțe la orice încercări de a smulge inițiativa strategică pe frontul din sudul Moldovei, fiind silit definitiv să treacă la apărare.
Silind comandamentul suprem al Puterilor Centrale, în urma insucceselor de pe frontul românesc, să renunțe la ofensiva spre sudul Ucrainei și slăbind forța combativă angajată de inamic pe frontul de răsărir, România a adus o contribuție esențială la obținerea victoriei finale. Pe bună dreptate se aprecia, la vremea respectivă, că înfrângerile suferite de Puterile Centrale pe frontul român în vara anului 1917 constituie „lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii în estul Europei”.
Operația de apărare executată de Armata 1 română în zona Mărășești s-a înscris printre marile bătălii ale primului război mondial. Prin amploarea ei, prin extrema tensiune cu care s-au desfășurat confruntările directe dintre forțele adverse, dar mai ales prin implicațiile în plan politic și strategic, dramatica înfruntare din Poarta Focșanilor s-a ridicat la nivelul marilor operații ale primei conflagrații mondiale. Ea a sancționat eșecul întregului plan de campanie al Puterilor Centrale pentru frontul român, plan ofensiv minuțios pregătit tocmai datorită scopurilor sale deosebit de ambițioase. Spre deosebire de celelalte teatre de acțiuni militare de pe continent, unde operațiile ofensive ale centralilor își propuneau zdruncinarea sistemului defensiv al adversarului și apropierea victoriei prin provocarea de pierderi însemnate forțelor Antantei, frontul de pe Carpați și Siret a fost poate singurul în care s-a vizat o victorie decisivă, respectiv zdrobirea completă a armatei române, scoaterea din război a țării noastre și ocuparea totală a teritoriului românesc.
Decorarea drapelului Regimentului 39 infanterie, unitate distinsă în timpul bătăliei de la Mărășești
Victoria de la Mărășești, deși în parametri clasici ai artei militare a finalizat o acțiune de nivel operativ, s-a situat, prin rezultatele și consecințele ei de ordin strategic, printre marile bătălii din istoria neamului nostru. Zdrobirea ofensivei germane la vest de Siret a însemnat, în primul rând, păstrarea intactă a teritoriului liber din Moldova, acolo unde continua să-și exercite suveranitatea statul român, cu organele sale politice și militare, teritoriu național de unde comandamentul suprem conducea întregul efort militar al țării.
În plan operativ și tactic, rezultatele cu care a luat sfârșit bătălia de la Mărășești îndreptățesc concluzia, unanim acceptată și atunci ca și în anii ce s-au scurs, că Armata 1 română și-a adjudecat o meritată victorie prin care a fost menținută ferm apărarea pe Carpații de Curbură și Siretul inferior, precum și importanta comunicație ce leagă cele două provincii istorice românești – Muntenia și Modova.
Bătălia de la Mărășești a ilustrat, în același timp, capacitatea forțelor române de a se adapta rapid unor situații complexe, de a executa deplasări oportune și a intra direct în luptă, de a realiza regrupări de forțe și modificări ad-hoc de dispozitive, în funcție de situația des schimbătoare a câmpului de luptă.
În anul 1920 orașul Mărășești a fost decorat cu „Crucea de război” de către președintele de atunci al Franței. Cu acest prilej, mareșalul Joseph Joffre, învingătorul de la Marna, venit în țara noastră în fruntea delegației franceze, aprecia orașul Mărășești cu cuvintele: „Nobilă localitate, martoră a zilelor de grea cumpănă și a luptelor glorioase din 1917, când armata română, luptând împotriva trupelor germane, superioare ca număr, printr-o rezistență îndârjită, a oprit o ofensivă care, după speranța inamicului, trebuia să fie hotărâtoare și a silit pe dușman să renunțe la luptă, după pierderi grele”.
În semn de înaltă cinstire a celor ce s-au jertfit pentru a asigura libertatea și independența patriei, punând piatră de temelie la edificiul României întregite în anul 1918, poporul nostru a ridicat pe locul marii bătălii, pe drumulce leagă Focșani de Adjud, o monumentală construcție – „Mausoleul eroilor din primul război mondial”.
PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE „GL. GRIGORE BĂLAN” – COVASNA
Col. (rtr) Ioachim GRIGORESCU
PRIM – VICEPREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI JUDEȚENE CULTUL EROILOR „REGINA MARIA” – COVASNA
Mr. (rz) Robert-Tiberiu RUSZNÁK
