„Şcoala altfel” a debutat în forţă pentru 38 de elevi ai Liceului Teoretic “Mircea Eliade” şi pentru 40 de la Grupul Şcolar “Nicolae Bălcescu” din Întorsura Băzăului.

Consiliul Tineretului din România, principalul partener neguvernamental pe probleme de tineret în raport cu autorităţile şi instituţiile publice centrale abilitate în domeniul politicii pentru tineret, a venit cu o propunere generoasă şi de nerefuzat:  trei sesiuni de formare a tinerilor, pe probleme de educaţie civică, sub denumirea „Dezvoltă-ţi potenţialul!”

Luni, cele două reprezentate ale Consiliului, Veronica Ştefan şi Corina Pîrvulescu, au  propus o sesiune de deschidere, o întrevedere de principiu, cu profesorii celor două licee interesaţi  să obţină mai multe informaţii referitoare  la metodele non-formale pe care elevii le vor experimenta, tipul de abilităţi şi valori pe care şi-au propus să le dezvolte în rândul lor, şi, totodată,  pentru a discuta cum pot fi fructificate acestea, ulterior. La această  sesiune a participat şi dl. primar al oraşului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, domnii directori Petruţa Modroiu şi Nicolae Boian, precum  şi profesori de la cele două licee. Dat fiind că se anunţa formarea de abilităţi civice, participarea persoanelor mai sus menţionate a fost binevenită.

Selectarea participanţilor s-a făcut de către diriginţi şi de consilierii educativi Rodica Bularca şi Maria Badiu, aceştia considerând că  ar fi important ca un număr cât mai mare de elevi  să poată experimenta  aceste sesiuni non-formale. Cele patru grupe a câte 19-20 elevi, din clasele IX-XI, au lucrat pe parcursul primelor trei zile ale săptămânii,  de dimineaţa până la ora 17. Din păcate,  nu toţi elevii celor două licee au putut beneficia de aceste cursuri, dar formatoarele contează pe efectul de multiplicare. Astfel, elevii vor disemina  informaţia în rândul claselor, iar în măsura în care unul sau mai mulţi profesori doresc să continue acest proiect, pot încerca anumite metode şi la clasă, cu restul elevilor.

Pe lângă celelalte activităţi propuse de profesorii şi elevii Liceului Teoretic „Mircea Eliade” – Job Shadow Day la instituţii/companii sau la locul de muncă al părinţilor, activităţi de cercetăşie, de educaţie ecologică şi ecologizare, creare de bloguri literare, dramatizări Caragiale, excursii cu tematică profesională, concursuri cu caracter culinar sau de realizare de aranjamente pascale – evenimentul realizat în colaborare cu reprezentantele de la Consiliul Tineretului şi cu ajutorul Primăriei oraşului a fost o infuzie de energie, acţiune, tinereţe şi profesionalism.

Profesor Maria Badiu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail