Asociația „Așezământul Social Sfântu Nicolae” al Catedralei Ortodoxe Sfântu Gheorghe a derulat și în acest an, în perioada 15 martie-15 noiembrie, cele trei proiecte despre care putem afirma că au intrat, deja, în tradiție, și-anume „Atelierul de pictură pe sticlă”, „Să cântăm împreună” și „Să împletim împreună”.
Pentru realizarea activităților în cadul fiecărui proiect, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a acordat, pe baza documentației depuse, câte o finanțare, astfel: 3000 lei pentru „Atelierul de pictură pe sticlă” și câte 2000 lei pentru celelalte două proiecte -„Să cântăm împreună” și „Să împletim împreună”.
Despre modul în care s-au desfășurat activitățile în cadrul fiecărui proiect al Asociației „Așezământul Social Sfântu Nicolae” al Catedralei Ortodoxe Sfântu Gheorghe, preotul paroh Teodor Mocanu ne-a spus: „ La proiectul „Atelier de pictura pe sticlă” au participat un număr de 20 copii școlari, împărțiți pe grupe, astfel încât să se respecte normele de protejare a sănătății impuse de situația pandemică. La proiectul „Să cântăm împreună” au participat, în fiecare duminică, un grup de 12-15 enoriași care fac parte din Corul Ecclesia al Catedralei, în cadrul căruia dau și răspunsurile liturgice la Sfintele Liturghii și care sunt atașați cu dragoste creștinească de Sfânta Biserică si pentru promovarea valorilor identitare de credință creștinească.
În ce privește proiectul „Să împletim împreună”, la acesta au fost prezenți, ocazional, un număr de 10-20 de credincioase care încearcă sa transmită generației tinere entuziasmul privitor la continuarea păstrării patrimoniului zonal al țeserii și coaserii de ii tradiționale românești, precum și a altor obiecte vestimentare cu specific folcloric si popular românesc.”
Preotul Teodor Mocanu a precizat că a întâmpinat unele greutăți în buna desfășurare a proiectelor din cauza restricțiilor impuse în perioada de alertă: „Din prisma situației deosebite pricinuite de pandemia pe care o traversăm, și de impunerea luării anumitor măsuri pentru ocrotirea sănătății noastre, a tuturor, nu s-au putut desfășura chiar toate ședințele din cadrul proiectelor de împletire și pictură pe care am fi intenționat să le organizăm în format fizic. Totuși, scopul urmărit prin implementarea celor 3 proiecte culturale considerăm că a fost atins. Mulțumim și pe această cale colaboratorilor care s-au implicat cu dăruire si drag în aceste proiecte.”- ne-a spus acesta.
Noi nu putem decât să ne bucurăm că prin grija reprezentanților bisericii ortodoxe față de tânăra generație, dar și a voluntarilor împlicați în cele trei proiecte, transmiterea tradițiilor strămoșești către copii și tineri nu poate fi împiedicată de nicio restricție.
Maria CREȚU-GRAUR