Primăria Municipiului Târgu Secuiesc va acorda, în acest an, trei premii „Pro Urbe”, unui medic, unui profesor și unui sculptor.
Premiul „Pro Urbe” poate fi decernat oricărei persoane din Târgu Secuiesc sau care trăiește în Târgu Secuiesc, care a împlinit 70 de ani și care, prin activitatea sa a contribuit la creșterea renumelui orașului, anunțau reprezentanții Primăriei, în luna ianuarie, când făceau apel pentru trimiterea nominalizărilor. După analizarea propunerilor, s-a decis ca premiul să fie acordat unui număr de trei persoane: dr. Vitális Sándor, medic primar, Deme László profesor, fost director al Liceului Teoretic „Nagy Mózes” și sculptorului Vetró András.
Atribuirea premiilor Pro Urbe va avea loc în cadrul festivității de deschidere a Târgului de Toamnă, joi 29 august la ora 17 în sala mare a Casei de Cultură Vigadó, au transmis reprezentanții Primăriei.
Aceștia au făcut publice câteva date despre laureați. Astfel, potrivit informațiilor Primăriei, Dr. Vitális Sándor, medic primar, născut la data de 30 august 1924, și-a dedicat viața vindecării.
„Pe parcursul carierei sale a fost șeful departamentului de sănătate al județului Covasna, directorul spitalului municipal, șeful laboratorului secției epidemiologice, precum și șef de unitate în cadrul departamentului de sănătate. În timpul carierei sale, spitalul municipal din Târgu Secuiesc a suferit modificări considerabile. Numărul paturilor pentru pacienți a fost mărit de la 80 la 360, secțiile de ortopedie, de chirurgie și de ginecologie au fost renovate complet. Datorită lui, spitalul a fost dotat cu aparatură medicală modernă, și a fost instalată încălzirea centrală. Pe parcursul carierei dlui dr. Vitális Sándor, institutul a suferit modificări decisive și durabile.”- se arată în prezentarea publicată pe site-ul Primăriei Târgu Secuiesc.
Despre cel de-al doilea laureat,Deme László, profesor, fost director al Liceului „Nagy Mózes”, consilier local, fostul președinte al comitetului cultural și sportiv în cadrul consiliului local, născut în Târgu Secuiesc la data de 18 ianuarie 1941, aceeași sursă arată că „Și-a făcut studiile la Liceul Teoretic Nagy Mózes, precum și la Universitatea Babeş–Bolyai, Facultatea de limba și literatura germană și maghiară. În perioada 1975-1987 și 1990-2000 a fost director al Liceului Teoretic Nagy Mózes, și a avut ca principiu de viață, potrivit propriei formulări: <<ceea ce fac, mă străduiesc să fac nu pentru propria glorie, ci și în favoarea școlii mele>>”.
Despre laureatul Vetró András, pe site-ul Primăriei se arată, printre altele, că: „artistul proeminent al orașului s-a născut la Timișoara, la data de 14 octombrie 1948. Începând cu anul 1973, de la data obținerii calificării de sculptor trăiește și creează la Târgu Secuiesc. A instruit numeroși elevi la secția de arte a Liceului Teoretic Nagy Mózes. Datorită colaborării sale cu soții Kosztándi, elevii au obținut numeroase premii naționale și internaționale, făcând mai cunoscut renumele orașului. De la începutul carierei sale creează cu predilecție în teme istorice și istorico-culturale. După debutul său la Târgu Secuiesc (1979), s-a manifestat aproape la 30 de expoziții individuale. A participat activ la numeroase expoziții comune, precum și la tabere de artă organizate în Ardeal și în Bazinul carpatic. Operele sale de artă împodobesc piața publică a mai multor țări în întreaga Europa, printre altele Franța, Germania, Ungaria, Elveția, Slovenia, Slovacia, Ucraina. ”
Ana Ciorici COSTACHE