Trei clădiri aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe vor fi reabilitate termic prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), contractul de finanţare, în valoare de peste 23 de milioane de lei, fiind semnat marţi la Bucureşti, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor.

Potrivit acestuia, este vorba despre corpul C al clădirii principale, clădirea secţiei de Boli Infecţioase şi blocul alimentar.

„Marţi am semnat cu domnul ministru Cseke Attila un nou contract de finanţare care vizează reabilitarea energetică a unor clădiri ce aparţin Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’. Dezvoltarea şi modernizarea continuă a Spitalului Judeţean sunt o preocupare constantă pentru noi. Dovadă, faptul că în prezent se construieşte un nou spital TBC, se realizează extinderea UPU şi se modernizează clădirea veche a spitalului. Marţi, am mai făcut un pas în această direcţie a dezvoltării şi modernizării, prin demararea unui nou proiect de o importanţă extremă, care se referă la reabilitarea energetică, tot mai necesară în contextul preţului din ce în ce mai ridicat al energiei. Prin acest proiect, trei clădiri ale Spitalului Judeţean vor fi reabilitate din punct de vedere energetic, ceea ce va contribui la reducerea cheltuielilor de întreţinere. Proiectul cuprinde corpul C al clădirii principale, clădirea secţiei Boli Infecţioase şi blocul alimentar”, a scris Tamas Sandor, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul finanţat prin PNRR are o valoare totală de 23,4 milioane de lei şi vizează, printre altele, anveloparea clădirilor, reabilitarea sistemului de încălzire şi montarea de panouri fotovoltaice.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail