O delegație a secției de X-Trail (alergări montane) din cadrul Școlii de Gimnastică „Botoș Liviu” din Sfântu Gheorghe a participat la concursul internațional de anduranță „Jahorina Ultra Trail”.

Competiția s-a derulat la sfârșitul săptămânii trecute (26-28 iulie 2019) în localitatea Jahorina din Bosnia și Herțegovina.
La eveniment au participat ca și concurenți trei sportivi covăsneni: Ana-Maria Popa, Veronica Șotea si Liviu Botoș, toți fiind reprezentanți ai secției de X-Trail din cadrul Școlii de Gimnastică „Botoș Liviu” din Sfântu Gheorghe.
Cel mai bun rezultat a fost obținut de Ana-Maria Popa, care, deși are doar 17 ani, s-a clasat pe al doisprezecelea loc la proba T17, categoria open feminin.
Competiția a fost foarte dificilă, având în vedere altitudinea la care a fost organizată și difrența de nivel ce a trebuit să fie parcursă.
În urmă cu două săptămâni, doi reprezentanți ai aceleași secții au participat la concursul internațional de alergări montane „Tryavna Ultra” din Bulgaria, la care Oana Mălina Negrea a reușit să obțină medalia de aur la categoria ei de vârstă.

Larisa AXINIA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail