Firma de transport RO-D Trans din Târgu Secuiesc vine în întâmpinarea persoanelor din oraşul breslelor sau din localităţile de pe traseul către municipiul reşedinţă de judeţ, care doresc să ia parte la activităţile ce se desfăşoară în cadrul „Zilelor Sfântu Gheorghe”.

Astfel, până duminică inclusiv, aceasta a introdus linii de transport speciale către şi din Sfântu Gheorghe. Autocarele pornesc din faţa Parcului Millenium din Târgu Secuiesc, la ora 17, iar din Sfântu Gheorghe la orele 23 şi 1.00, preţul unui bilet fiind 10 lei. (A.M.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail