La dată fixă, pe 29 august, credincioşii comemorează un moment dramatic, cunoscut sub numele de Tăierea Capului Sfântul Ioan Botezătorul. Acum este ultima mare Sărbătoare din Anul bisericesc, care se termină la finele lui august, urmând ca din 1 „Răpciune” să înceapă unul nou. Astăzi este zi de Post, cumpătare şi rugăciune.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită în limbajul bisericesc şi Crucea Mică. Pe vremuri, oamenii care făptuiau crime, tâlhării, alte păcate grele, ca să fie iertaţi ţineau un Post foarte aspru, considerând că în felul acesta li se mai trec cu vederea fărădelegile. Ceea ce era eronat. De aceea, acest act unilateral de penitenţă nu figurează în calendarul ortodox.
O artitudine tranşantă
De ce s-a ajuns la o decizie finală atât de cumplită în cazul Botezătorului? Datorită curajului său de a lua poziţie faţă de dezmăţul şi viaţa imorală, luxul în care trăia Irod, împăratul din vremea sa. Ceilalţi supuşi erau şi ei scandalizaţi de faptul că suveranul se iubea cu Irodiada (care îi era şi cumnată) însă nu îndrăzneau să spună ceva cu voce tare. Singurul care a luat poziţie publică a fost Ioan, spre supărarea celor doi lideri imorali.
Cea care îl ura cel mai mult pe Ioan era această femeie vicioasă, de o răutate ieşită din comun. Ea a uneltit să fie executat contestatarul Ioan, deşi o vreme dictatorul s-a opus, fiindcă-l îl preţuia pe acest om neobişnuit.
Totuşi, la un ospăţ regal, Irodiada şi-a pus fiica să danseze provocator, în aşa fel încât să-l incite pe împărat. Acesta i-a promis că-i oferă orice doreşte, iar ea – la sfatul mamei – a cerut drept recompensă…capul lui Ioan.
Regele a acceptat, dar mai târziu când i s-a adus „trofeul” pus într-un vas de lut s-a înfiorat şi a avut o replică sardonică: „Acum poţi să dansezi cât vrei”, cu semnificaţia de a nu se mai opri… din intrigi.
Irodiada fericită, a solicitat să primească, în sfârşit, capul lui Ioan spre a-l îngropa la ea în curte, ca pe o supremă satisfacţie. Tiranul a fost de acord, temându-se că înhumarea trupului alături de cap ar putea provoca vreo minune divină, conducând la… învierea (!) cucernicului personaj.
„Aflări ale preţiosului Cap”
Aşa se face că trupul a ajuns undeva în Sevastia, în vreme ce această mică, dar esenţială parte a Sf. Ioan a urmat o serie de peregrinări, numite „Aflări ale preţiosului Cap”.
Se cunosc trei momente importante legate de succesivele întâmplări similare. Prima s-a datorat unei femei pe nume Ioana, soţia vistiernicului, care l-a dezgropat şi l-a dus într-un loc ferit, pe muntele din satul lui Irod. A urmat în zilele împăraţilor Constantin şi Elena, cunoscuţi pentru modul în care au încurajat credinţa, o a doua aflare, iar cea de a treia s-a sărvârşit mult mai târziu, când Capul Sfântului a ajuns cu mare cinste la Constantinopol.
Felurite superstiţii
S-au păstrat, de-a lungul timpului, o seamă de obiceiuri populare, de superstiţii legate de acestă zi importantă. Pe 29 august credincioşii evocă mâhniţi uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței. Această zi este una de Post, şi în conformitate cu tradiţia oamenilor din popor este bine să nu se mănânce anumite legume şi fructe, ce au o formă specială, aidoma unui…cap.
După cum ne spunea un bătrân din Băcel, Vasile Marcu, care ştie din copilărie de la părinţii şi bunicii domniei sale că azi nu se taie varza, pepenii, roşiile, merele. De asemenea, nu e bine să se bea vin roşu, alte băuturi ce amintesc indirect de sângele vărsat de Botezător.
O altă superstiţie interzice folosirea măturilor, pentru a nu fi tulburată liniştea morţilor.
Felurite interdicţii
În anumite sate din Ţara Buzaielor credincioşii mănâncă în aceasta zi doar struguri, în timp ce majoritatrea femeielor în etate ţin Post negru toată ziua. Odinioară, pe 29 august în lumea tradiţională rurală românească nu se tăia nimic cu cuţitul. Toate alimentele aşezate pe masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte, ca un omagiu adus jertfei Sfântului Ioan Botezătorul. Ne amintim, desigur, că pe un asemenea vas a fost adus capul Sfântului, imediat ce fusese despărţit de trup.
Anumiţi oameni mai în etate au şi azi credinţa că temerarul Botezător este unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi de Dumnezeu.
Sântion de toamnă
În anumite sate şi cătune româneşti din judeţul Covasna această zi tristă a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezatorul era cunoscută şi sub denumirea populară de „Sântion de toamnă”. Pe alocuri se întâlnesc şi alte variante precum „Crucea mică” sau „Brumariul”.
Există o legendă cunoscută legată de acest personaj, care spune că Sântion ar fi fost un tânar sărac, dar plăcut la înfăţişate. Într-o zi, o femeie bogată l-a invitat peste noapte la ea, dar el nevrând să intre în păcat, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să-i ia frumuseţea cea ademenitoare. Şi s-a trezit cu un cap de … oaie, scăpând astfel de ispită.
Se mai spune că din această zi începe să se simtă răcoarea toamnei, aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a pierit Sfântul Ioan Botezătorul.
Zi de Post şi de pomenire a morţilor
În această zi specială se fac din nou pomeni (dar numai de fructe) pentru ca spiritele morţilor să fie îmbunate. După Slujba de la biserică se dau copiilor mere şi pere.
Este, aşa cum scriam la începutul articolului, o zi de Post şi reculegere pentru toţi cei credincioşii, o ocazie de a ne gândi la marele sacrificiu făcut de Sf. Ioan Botezătorul.
Horia C. Deliu
