Pe data de 29 iunie, la dată fixă din an credincioşii îi prăznuiesc pe Apostolii  Sfinţii Petru şi Pavel, care au fost martirizaţi în anul 67.  În popor, Sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de Sânpetru, marcând miezul verii agrare şi începutul secerişului.       

   Sf.  Petru avea  numele  evreiesc Simon, însă Iisus Hristos l-a preschimbat în Chefa („Piatră”), fiind de neam iudeu. S-a născut în Galileea în anul 10 î.Hr. şi a fost fratele Sf.Apostol Andrei, cel care a adus Creştinismul şi în ţara noastră. Era pescar şi înainte de a deveni Apostol al lui Iisus şi-a făcut ucenicia la Sf. Ioan Botezătorul. După ce Iisus a săvârşit o minune pe când tânărul ucenic pescuia, Petru a fost uimit, fiind mai apoi chemat să devină în chip metaforic un „pescar… de oameni”. Adică să-l urmeze şi să-i îmbrăţişeze credinţa. Chit că la început era cam neîncrezător. A acceptat până la urmă nobila misiune, dar  finalmente  a plătit  cu viaţa într-un chip dramatic. Şi-a trăit ultimii ani la Roma, unde a trăit martiriul crucificării cu capul în jos, dându-şi duhul pe data de 29 iunie a  anului 67.

     Sf. Pavel s-a numit şi el iniţial altfel: Saul („Furtună”). Se ştie că s-a născut în Tars, dintr-o  familie de iudei de vază. Deşi nu a făcut parte dintre cei 12 ucenici, a fost considerat cel mai mare propovăduitor al învătăturii lui Hristos. A studiat la Şcoala marelui învăţat Gamaliel, la început apărând drept  un conştiincios apărător al legii, chiar aprig prigonitor al creştinilor.  Ulterior va deveni şi el un bun creştin, în urma unei întâmplări care l-a pus în mare cumpănă spirituală: în timp ce  mergea spre  Damasc pentru a-i prigoni pe creştini, i se arată într-o revelaţie copleşitoare  Domnul  Iisus şi îl întreabă cu o propoziţie rămasă celebră: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?”

    Şocat, a meditat îndelung la semnificaţiile acest episod, care avea să-i schimbe filosofia  vieţii.  Episcopul Damascului l-a botezat în anul 34, preschimbându-i numele în Pavel („Linişte”). Tot acum, în mod miraculos, îşi recapătă vedera  pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei amintite mai înainte. Datorită schimbării credinţei,  va fi prigonit de autorităţi, fiind închis de trei ori.  În final, piere decapitat în aceeaşi zi cu Sf. Petru, pe vremea Împăratului Nero.           

    Ambii Sfinţi  Apostoli  Petru şi Pavel  au devenit peste timp pilde vii de dăruire întru păstrarea şi răspândirea credinţei.   

    În Calendarul popular romîmesc ziua de 29 iunie este numită Sânpetru de Vară  şi marchează miezul  sezonului agrar. De asemenea,  acum să dă startul secerişului. În Pantheonul spiritualităţii autohtone Sânpetru de Vară este despărţit de fratele sau, Sânpetru de Iarnă cu aproximativ o jumătate de an.

    În folclor Sânpetru apare adesea ca o divinitate telurică.  Unele poveşti îl descriu drept un om chibzuit, gospodar,  îmbrăcat în straie ţărăneşti. Era un neîntrecut pescar, dar se pricepea, totodată,  la agricultură şi creşterea animalelor. Fiind  foarte credincios şi  un bun sfetnic, chiar  Dumnezeu l-a luat aproape de el,  încredinţându-i Porţile şi cheile  Raiului. Legenda spune că  întrucât Sânpetru era desemnat mai marele peste cămările cereşti, a împărţit hrana fiarelor, favorizând, în special, lupii, pe 29 iunie  fiind sărbătoarea acestor  vieţuitoare ale pădurii.

     Azi nu se pun capcane pentru a le prinde, de asemenea,  temutele jivine nu sunt  alungate cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu  mai omoare vitele din gospodării.

     Pomenirea morţilor

     În aceasta zi sfântă este obiceiul creştinesc de  se face din nou pomenirea morţilor, datină ce se  succede  la multe asemenea praznice religioase. Dimineaţa femeile duc la biserică felurite bucate, fructe, colaci, colivă spre a fi sfinţite, oferindu-se apoi celor săraci  veniţi la porţile cimitirului. Datina spune că este bine să se  împărtă  mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, urându-le  să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi.

    O superstiţie străveche nu permite femeilor să mănânce mere până de Sânpetru, spre a nu…supăra morţii!  Totuşi, femeilor tinere le este îngăduit să guste un măr de poftă, însă cele în etate trebuie să aştepte.   

      Hramul Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, din Zagon

       

       În continuarea unor momente pline de emoţie şi evlavie care tocmai au avut loc în  judeţul Covasna, cum ar fi Hramurile de la Mănăstirile din Valea Mare şi Mărcuş, astăzi a venit rândul credincioşilor ortodocşi din comuna Zagon să se bucure de oaspeţi.  La  impunătoarea biserică (nouă) din localitate are loc sărbătorirea Hramului acestui frumos lăcaş de cult  de ziua „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”.        

Edificată cu  entuziasm şi trudă,  eforturi materiale şi fizice, multe zbateri din  sătenilor şi a părintelui Nicolae Hagiu, între anii 2000-2008 s-a  durat o mândreţe de lăcaş de cult. Impunătoarea  biserică  reprezintă o adevărată bijuterie arhitectonică,  aflându-se  peste drum de vechea Biserică din lemn, monument vechi de peste două secole, un simbol al spiritualităţii româneşti.

      Numeroşi  sărbătoriţi

       De ziua Sf. Apostoli Petru şi Pavel peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. În jur de 380.000 dintre ei sunt bărbaţi, majoritatea acestora  purtând unul dintre cele două prenume. Alte nume masculine sunt Paul, Petrică, Petrişor, Petruţ, Petruş şi Patronel.

    Femeile sărbătorite sunt în jur de  121.000 ,  cele mai multe purtând  prenumele de Paula (peste 45.000), dar se întâlnesc şi apelative precum Petronela, Petruţa ori Paulina.

      Moştenit din latina populară în forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), prenumele Petru a pătruns în Balcani pe filiera greco-slavă, metamorfozându-se în româneşte în variantele amintite, inclusiv cu diminutivele respective.

    Prenumele Pavel reprezintă forma românească a lui Paul (latinescul Paullus, „Mic”). La noi s-au răspândit forme variate, în afară de Pavel, apărând şi Pavăl, Pavlu, Pavle (azi mai rare), cu diminutive ca Pavelică şi Păvălaş, iar pentru femei Pavelina, Paulina, Polina, cu derivaţii mai puţin numeroase, ca Paulica, Pavelica ori Paveluţa.

    Tuturor sărbătoriţilor le urăm La Mulţi Ani cu sănătate şi bucurii !

                                                       Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail