Astăzi, 26 octombrie, creştinii îl cinstesc aşa cum se cuvine pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, numit în popor şi Sâmedru. . . Există o mulţime de obiceiuri legate de acest eveniment, datini ce s-au perpetuat nealterate din vechime, cu anumite accente specifice în zonele unde trăiesc crescătorii de ovine, cum sunt mai multe localităţi din judeţul Covasna.
Izvorâtorul de Mir
Sfântul Dimitrie, pe care îl cinstim azi, a trăit în Cetatea grecească Tesalonic în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-305), cunoscuţi pentru prigoana creştinilor. S-a născut în familia unui mare dregător şi a crescut întru respectul faţă de cele sfinte, fiind botezat pe ascuns de părinţii săi. Ei l-au învăţat toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoşţinta despre Iisus Hristos, precum şi milostenia faţă de cei nevoiaşi. A ajuns un tânăr înţelept şi a urcat în ierarhia socială, devenind o importantă căpetenie militară.
Numai că fiind creştin avea să sufere multe necazuri din partea împăratului Maximian, care l-a supus la multe umilinţe, cazne, torturi spre a renunţa la credinţa creştină. Însă degeaba, Dimitrie nu l-a trădat pe Iisus!
În cele din urmă, la porunca împăratului, soldaţii l-au ucis, străpungându-i trupul cu suliţele, spre groaza celor ce l-au cunoscut. Trupul Sf. Dimitrie a fost îngropat cu multă cinste de către credincioşi, iar mai târziu din mormânt au început să apară stropi de mir, săvârşindu-se vindecări miraculoase. De aceea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie mai este cunoscut în popor şi ca Izvorâtorul de Mir.
Slujbele de pomenire ce se săvârşesc pe 26 octombrie se fac în amintirea celor dragi din familie plecaţi într-o altă lume. De asemenea, credincioşii se roagă pentru sănătatea lor şi a celor apropiaţi. Dar şi pentru prosperitatea gospodăriilor, nădăjduind să aibă parte de recolte bogate, animale multe şi tefere.
„Ziua soroacelor”
Există încă legende şi obiceiuri în judeţul nostru legate de acest Sfânt, mai ales în localităţile rurale de sub munte, unde dăinuie felurite ritualuri din străbuni. Este vorba, în principal, de pregătirile ce se fac în fiecare casă pentru întâmpinarea sezonului rece, de asemenea, finalizarea treburilor specifice legate de coborârea turmelor spre gospodăriile proprietarilor, urmând ca oile să rămână peste iarnă în bătătura stapânilor de drept.
Însă azi fiind mare Praznic nu se lucrează la câmp ori în bătătură, închinătorii merg la biserică şi dau pomeni pentru cinstirea morţilor.
Dl. G. Boricean, originar din Ţara Buzaielor, ne relata că în zonă există o legendă ce istoriseşte povestea laică a doi “sfinţi-fraţi”. Deşi se prăznuiesc în luni separate ale anului – în Prier, respectiv Brumăr
el – având semnificaţii diferite, totuşi se au ca fraţii buni. Primul se numeşte Sf. Gheorghe, şi are puterea de a înverzi natura, readucând păsările călătoare de peste mari şi ţări, confirmând sosirea primăverii. Celălalt este Sf. Dumitru, patronul recoltelor bogate. El veştejeşte florile, frunzele, usuca iarba, încununând toamna arămie şi “dezlegând iarna”.
Se mai spune că de Sâmedru, pe 26 octombrie, este şi „Ziua soroacelor”. Este momentul socotelilor pentru învoielile şi afacerile tocmite în primăvară, la Sângiorz. A venit ceasul lichidării datoriilor şi pricinilor. Ca atare, ziua de bilanţ se încheie cu o masă îmbelşugată, stropită cu ţuică şi vin.
“Focul lui Sâmedru”
De la Sf. Dumitru încolo gospodarii îşi reduc treptat activitatea la câmp, bucurându-se de roadele acumulate. Bucuria recoltei este marcată prin “Focul de Sâmedru”, obicei de sorginte păgână cu multe variante locale. Se pot aprinde chiar mai multe focuri rituale, depinde de tradiţie: fie într-o poiană de la marginea satului, unde se adună lumea în jurul unui rug imens, fie la răscruce de drumuri importante.
Tinerii strâng lemne uscate şi paie, apoi aprind şi întreţin vâlvătaia, pentru truda lor primind la sfârşit colaci, fructe şi vin.
De jur împrejurul flăcărilor cei prezenţi cu mic, cu mare strigă: „Hai la Focul lui Sumedru / Că mănâncă lupii iedul”. Este un ceremonial de înnoire a timpului calendaristic cu multiple semnificaţii, ce are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie.
După ce focul se stinge, fiecare participant ia acasă câte unul sau mai mulţi tăciuni. Se crede că aruncaţi în livadă, cărbunii vor face ca pomii să fie sănătoşi şi să rodească şi în primăvara viitoare.
Superstiţii fel de fel
Fireşte, în lumea satului au existat şi încă mai dăinuie o seamă de obiceiuri şi superstiţii legate de anumite sărbători. Bunăoară, lelea Maria Luca, din Dobârlău, ştie şi ne spune de ce trebuie respectată cu sfinţenie ziua de Sf. Dumitru: “Fiindcă numai astfel nu se produce vreun necaz de boală, mai ales de lovituri. În plus oile, vitele sunt ferite de lupi şi urşi”…
Tanti Maria mai crede că după cum este vremea de Sâmedru, aşa va fi întregul sezon hibernal. De-i un timp rece şi potrivnic astăzi, urmează o iarnă grea. În schimb, dacă e soare şi-i călduţ afară, toamna va fi lungă şi frumoasă.
Un alt obicei străvechi, de data aceasta al ciobanilor, privitor tot la predicţiile meteo se referă la “Călcatul pe cojoc”. Ca atare, se pune în mijlocul oilor o sarică, un cojoc, vreun ţol gros. Dacă prima pune piciorul ori se aşează pe el o mioară albă, e semn că iarna va mai uşoară. În cazul în care păşeşte o oaie neagră, următorul sezon o să fie aspru, cu zăpadă multă şi ger.
Numeroşi sărbătoriţi
Astăzi îşi sărbatoresc Ziua onomastică în România în jur de 340.000 de persoane, cei mai numeroşi fiind bărbaţii. Cam 285.500 dintre ei se numesc Dumitru, 5.400 – Dimitrie, cam 8.500 – Mitică, peste 1.250 – Dumitrache, cu variante precum Mituţ, Mitru şi altele
Cele mai multe femei poartă prenumele sfânt Dumitra (circa 34.500), Dumitriţa (6.400), Dumitrica (396), Dumitrana (374) sau Demetra (325).
Le urăm tuturor La Mulţi Ani cu sănătate !
Horia C. Deliu
