Abia s-au încheiat Sfintele Paşti şi iată că într-un mod fericit avem anul acesta posibilitazea de a prăznui astăzi o nouă zi importantă. După cum se ştie, pe 23 aprilie îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Mai cu seamă tinerii, mai puţin „duşi la biserică”, trebuie să ştie că dintre toti sfinţii puţini au dobândit în conştiinţa poporului român faima de care s-a bucurat Sf. Gheorghe, cel care s-a luptat cu un balaur ca să salveze, în chip metaforic, lumea de rele.
În semn de respect şi apreciere au fost ridicate multe lăcaşuri de închinăciune în cinstea sa şi s-au ctitorit aşezări ce poartă acest nume, cum este şi municipiul reşedinţă de judeţ Covasna.
Iar manifestările speciale dedicate patronului urbei, anume „Zilele Sf. Gheorghe”, constituie un prilej de bucurie pentru comunitate.
Războinic pe un cal alb
Pentru mulţi semeni data de 23 aprilie reprezintă şi o Ziua onomastică. Ca atare, îi vom cinsti pe toţi cei ce poartă nobilele prenume de Gheorghe, George, Geo, Georgel, Gelu, Gyuri, Iordache, Iorga, Iorgu, Jorj, dar şi apelativele feminine Georgeta, Gina, Georgiana, Geta, Gheorghiţa, Gherghina, Gica.
Le spunem „La Mulţi Ani”, tuturor !
Una dintre imaginile pe care le regăsim frecvent în icoane se referă la Sfântul Mare Mucenic aflat călare pe un cal alb, care omoară un balaur fioros.
În credinţa populară data de 23 aprilie constituia, încă din vechime, un prilej de a saluta venirea celui mai frumos anotimp al anului, de aceea unii oameni mergeau în zorii zilei la o apă curgătoare şi se spălau până la brâu, având credinţa că astfel vor fi sănătoşi tot anul. Fetele seamănau busuioc şi ţineau seminţe în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Gunoiul din această zi trebuia aşezat la rădăcina pomilor, pentru ca ei să rodească.
Purtătorul de biruinţă
Marele Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadochia ( o provincie a Turciei de azi) şi a trait pe vremea Împăratului Diocleţian. Era fiul unor părinţi creştini şi de mic a fost educat întru dreapta credinţă. Rămas fără de tată de timpuriu, fiul a fost nevoit să-şi urmeze mama şi să se mute în Palestina, având acolo neamuri şi moşteniri. Fiind studios, dar şi viteaz în luptă, tânărul Gheorghe s-a făcut repede remarcat de autorităţi şi în scurtă vreme a ajuns conducător în garda împăratului.
Deşi Diocleţian era un domnitor păgân, până în anul 303 nu a luat nici o măsură represivă împotriva creştinilor. Însă, la îndemnul lui Galeriu, ginerelui său, din acel an a început o prigoană aprigă impotriva celor ce i se închinau lui Iisus. Creştinii au fost siliţi să aleagă, cu pretul vieţii, între zeii păgâni şi Hristos. Mulţi au renunţat, nu şi Muceniul Gheorghe, care şi-a declarat răspicat credinţa.
Ca atare, a fost aruncat în temniţă şi torturat groaznic. Văzând prin ce chinuri de moarte trecea şi, totuşi, rămânea nevătămat, mulţi oamenii care-l cunoşteau s-au lepădat de idoli şi au devenit creştini, inclusiv doamna Alexandra, soţia împăratului.
Constatând că toate încercările de a-l face să renunţe pe Mucenic la convingerile sale religiose sunt zadarnice, Diocleţian a poruncit să i se taie capul. În data de 23 aprilie s-a săvârşit execuţia, care a rămas în istoria creştinătăţii drept jertfa Marelui Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă.
„Sângiorz”
În popor Sărbătorii de Sf. Gheorghe i se mai spune şi „Sângiorz”, fiind considerată în vechime începutul Anului Pastoral. Odinioară, în centrul unor aşezării româneşti precum cele din Ţara Buzaielor, se aducea aşa-numita „Roată a Vieţii”, un simbol al perenităţii şi belşugului, iar membrii comunităţii se bucurau că a venit din nou primăvara, că pot pregăti o nouă recoltă.
Potrivit relatărilor profesorului Ioan Paler, din Vâlcele, legendele populare vorbeau de apariţia în noaptea ce preceda ziua de Sărbătoare a unor… spirite malefice în casele celor necredincioşi. Ele îi speriau şi se abăteau apoi asupra lanurile de grâu şi vitelor din respectivele gospodării. De aceea, sătenii vizaţi făceau anumite practici magice destinate protecţiei lor şi a bunurilor.
Se zice că pentru a fura laptele vitelor şi rodul lanurilor celor hapsâni, nişte vrăjitoare îşi legau de picior un sac gol sau o strecurătoare, pe care le târau prin holde şi păşuni spre a le vesteji, fie îngroapau droburi de sare vrăjite în drumul vacilor spre a le lăsa sterpe.
În seara de dinaintea zilei de 23 aprilie bărbaţii nu trebuia să iasă afară cu capul descoperit. Dacă nu erau acoperiţi, strigoaicele le puneau un frâu invizibil pe cap, dirijându-i apoi ca pe cai, după bunul lor plac. La intrarea în grajd se punea o grapă cu dinţii în sus, pentru a alunga, chipurile, duhurile rele din bătătură.
O altă superstiţie se referea la faptul că în această noapte apar flăcări deasupra locurilor unde ar fi îngropate comori.
Obiceiuri din bătrâni
„Sângiorz” fiind una din cele mai mari sărbători a românilor, regăsim păstrate în legende şi datini multe elemente străvechi, anterioare creştinismului, perpetuându-se până în contemporaneitate tradiţii pitoreşti.
Pentru a fi sănătoşi tot anul era recomandat ca înainte să răsară Soarele, bărbaţii şi femeile să se stropească reciproc pe faţă cu apa dintr-un râu. Dacă era multă rouă sau ceaţă, toamna urma a fi îmbelşugată.
Ţăranii puneau buruieni descântate în găleata de muls pe care o umpleau cu apă şi lăsau plantele acolo peste noapte. A doua zi le tăiau în bucăţele mici şi le dădeau de mâncare vitelor, pentru a le proteja de boli.
Uşile şi ferestrele de la casă erau ornate cu ramuri verzi de răchită sau fag. Unii gospodari puneau crenguţe şi la porţi, la grajd ori fântână. Împodobirea cu ramuri simboliza revenirea naturii la viaţă, precedând apropiata Săbătoare de Armindeni, de pe 1 mai.
„Focul Viu”
Pentru a avea noroc, în ajun de Sf. Gheorghe, oamenii făceau odinioară pe dealuri aşa-zisul „Foc Viu”, o procesiune întâlnită şi cu alte prilejuri, chiar şi înainte de Sfintele Paşti. Acesta este aprins de feciori necăsătoriţi prin frecarea lemnelor uscate, rotindu-se lemnul moale peste cel tare. Apoi flăcăii săreau peste flăcări, spunând descântece. Din cenuşa „Focului Viu” amestecată cu plante medicinale se pregăteau ulterior felurite leacuri băbeşti.
Tradiţia populară mai spune că cine se plimba dimineaţa devreme prin holdele pline de rouă, rămânea sănătos tot anul. Pentru a fi ageri şi viguroşi unii săteni obişnuiau să se bată pe braţe şi spate cu urzici.
Felicitări sărbătoriţilor !
…Iată o mulţime de datini populare, ritualuri magice, obiceiuri arhaice specifice acestui popor. Aflându-le acum, tânăra generaţie se miră şi le consideră pe multe ciudate, anacronice, alţii le socotesc pline de farmec, mai cu seamă într-o societate tehnologizată ca aceea de astăzi.
În final, vă invităm, dragi cititori, ca astăzi, 23 aprilie, să vă felicitaţi rudele, prietenii, colegii, vecinii, cunoştinţele ce poartă acest sfânt nume. Încă o dată din partea noastră, “La Mulţi Ani!”
Horia C. Deliu
