La finele lui Făurar, mai precis pe 24, este o zi care are o semnificaţie specială pentru poporul român, fiind închinată iubirii. Are un nume aparte – Dragobete – aşa cum se manifestă şi sărbătoarea în sine. Din motive bizare o bună bucată de vreme a fost dată uitării, vechiul regim încercând să arunce în neant orice tradiţie populară venind din negura timpurilor.
Abia după Revoluţia din decembrie 1989 datina a fost adusă timid din nou în atenţia marelui public, ca un răspuns autohton la mult mai galonata, mediatiaza şi comerciala Zi a îndrăgostiţilor de pe 14 februarie, binecunoscuta „Valentine’s Day”. Despre acest eveniment importat de peste Ocean toată lumea are azi habar, mai puţin ştiindu–se de autohtonul Dragobete.
Am vrut să vedem cum este percepută după un sfert de veac de la relansare această zi, să aflăm ce se ştie despre semnificaţia ei, motiv pentru care am solicitat opinia unor concetăţeni de vârste şi profesii diferite din judeţul Covasna.
„Logodnicul păsărilor”
Nicolae Moldovan, etnograf, 94… de ani (!), Vâlcele: „Zbuciumatul trecut al poporului român, cu ştiutele perioade de opresiune străină în cele trei mari Provincii istorice, i-au determinat pe români să-şi păstreze nealterate tradiţiile străbune, pentru a putea supravieţui şi a se afirma ca etnie.
«Veşnicia s-a născut la sat», iată un adevăr evocat de marele cărturar Lucian Blaga. Omul din popor, preocupat permanent de asigurarea existenţei, şi-a întocmit şi respectat neabătut un calendar al datinilor, ce a diferit uneori de rânduiala bisericească. Astfel, după ce au fost evocate în perioada Sărbătorilor de Iarnă câteva obiceiuri interesante săteşti precum Sânpetrul lupilor, Ziua Spânzului şi Filipii hibernali, odată că în luna lui Făurar sunt cinsite alte date semnificative: ca de exemplu Sf. Trifon (ocrotitorul pomiilor şi viilor, învrednicit încă din tinereţe de Domnul cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli), Ziua ursului şi Dragobetele.
Acesta din urmă reprezintă o divinitate rămasă în mitología populară românească de pe vremea dacilor, fiind similară cu Eros la vechi greci şi Cupidon la romani. Dragobetele este reprezentat în povestirile şi ilustraţiile vremii drept un flăcău chipeş şi puternic, de care fetele se îndrăgosteau.
El este evocat în fiecare an pe 24 februarie, ce poate fi socotită în mod tradiţional o Zi a dragostei la români, mai ales tinerii preţuind asemenea evenimente cu încărcătură simbolică. Există vorbe din bătrâni, potrivit cărora «Dragobetele sărută fetele», iar cine participă la această sărbătoare va fi ocolit de boli tot anul, iar sărutul nevinovat al tinerilor din această zi specială reprezintă o …logodnă simbolică a lor. Dragobetele îi ajută, totodată, pe gospodari să aibă un sezon agricol îmbelşugat, iar înaripatele cerului ce nu sunt migratoare încep să se împerecheze şi să-şi amenajeze cuiburi, personajul folcloric pe care îl evocăm fiind supranumit şi «Logodnicul păsărilor».
…Erau odinoară şi alte obiceiuri frumoase, care s-au estompat în timp. Totuşi, România se poate încă mândri cu un bogat tezaur de sorginte folclorică, foarte apreciat de străinii care ne vizitează ţara. De pildă, Prinţul Charles, moştenitorul Coroanei britanice, consideră că Transilvania reprezintă „Ultimul colţ din Europa unde mai există zone autentice”.
O replică autohtonă la sărbătoarea occidentală de Sf. Valentin
Carolina Enache, studentă, 21 de ani, Sf. Gheorghe: „Nu m-a preocupat foarte mult acest subiect, o spun deschis. Dar fiindcă m-aţi întrebat, am consultat anumite materiale şi am aflat mai multe despre originea şi semnificaţia sărbătorii de azi, fiind încântată. Într-adevăr, că de câţiva ani se face o paralelă artificială între manifestarea vestică de Sf.Valentin şi cea românească de Dragobete, care se ţin la date diferite: una pe 14, alta pe 24 februarie. Ceea ce până la urmă nu este deloc rău, deoarece avem prilejul de a ne bucura de două ori, manifestându-ne public dragostea şi preţuirea faţă de cei dragi.
Am reţinut că Sf. Valentin a fost un tânăr preot roman martirizat de autorităţile vremii deoarece îi ajuta pe creştini, motiv pentru care a ajuns la închisoare, unde a devenit propovăduitor al iubirii întru Hristos. Tocmai de aceea a fost condamnat la moarte pe data de 14 februarie în anul 269. Aflat în captivitate s-a împrietenit cu fiica temnicerului, pe care a convins-o să creadă în Dumnezeu şi să devină creştină.
Despre Dragobete se spune că ar fi echivalentul în variantă românească a lui Cupidon. Există multe datini referitoare la acest personaj, chiar zilele trecute am citit undeva că, pe vremuri, fetele nemăritate adunau în ziua de 24 februarie ultimile rămăşiţe de omăt, numite « Zăpada zânelor», apa rezultată fiind folosită pentru a se spăla pe faţă să fie mai frumoase, folosind-o la descântecele de dragoste.
Mi-a plăcut mult această legendă autohtonă, la fel de emoţionantă cu povestea Sfântului Valentin”.
Vestitor al primăverii
Lavinia Hagiu, elevă, 16 ani, Zagon: „Da, am auzit de Dragobete, care constituie varianta românească a legendei legate de personajul ce întruchipează ocrotitorul sentimentelor de dragoste.
Mai ştiu că data de 24 februarie are o semnificaţie folclorică, întrucât pe vremuri se cinstea în popor un personaj numit „Dragobetele”. În ultimii ani din nou s-a reluat tradiţia, fiind socotită Sărbătoare a iubirii, ziua în care se „logodesc” păsările, prevestindu-se de timpuriu venirea primăverii.
Este foarte bine că se reînnoiesc anumite datini, obiceiuri vechi, pe care noi, tinerii de azi, nu prea le cunoaştem, ci le aflăm doar din cărţi ori din relatările părinţilor şi bunicilor”(…)
„Dragobetele sărută fetele”
Petre Găitan, interpret de folclor şi sculptor amator, 54 de ani, Zăbrătău: „Născându-mă şi crescând la ţară este firesc să cunosc multe legende şi obiceiuri populare. Din nefericire, tot mai puţine dintre ele sunt aduse în atenţia marelui public în ziua de astăzi. Adolescenţii, tinerii sunt interesaţi de modele străine, copiind sărbători occidentale, iar pe ale noastre le ignoră. Unii le află doar de la televizor, de aceea este bine să le readucem în atenţia publică ori de câte ori se poate.
De aceea ţin să felicit ziarul « Mesagerul de Covasna» care se preocupă şi de asemenea aspecte ce ţin de istoria noastră scrisă şi nescrisă.
Anumite teme populare, mituri, personaje celebre le-am preluat în creaţiile mele. Am cercetat izvoare de prin părţile locului, vorbind cu bătrânii satelor. Anumite leit-motive şi m-au inspirat în realizarea unor sculpturi în lemn sau în compunerea de cântece populare.
În acest context mă refer şi la «Dragobetele, care sărută fetele», un personaj fabulos, întâlnit în credinţele populare din anumite localităţi ale «Ţării Buzaielor» .
Se spune că în acestă zi închinată iubirii orice flăcău trebuie să-şi dea întâlnire cu fata pe care o îndrăgeşte, să-i declare sentimentele şi să o…sărute, stabilindu-se astfel o simbolică legătură afectivă între cei doi. Îmbrăcaţi în straie de duminică, fetele şi flăcăii se întâlneau pe vremuri în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci ghiocei. Sărutul tinerilor în această zi specială semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru întreaga viaţă. «Dragobetele» constituia în comunitate rurală un prilej pentru de a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Totodată, gospodarii căsătoriţi, la casele lor, îşi făceau urări de sănătate şi prosperitate, sperând să aibă parte de recolte bogate şi belşug în toate.
Gospodinele trebuie să aibă grijă în mod special azi de toate orătăniile din ogradă, precum şi de păsările cerului ce se adăpostesc în bătătură. Există datina ca pe 24 februarie să nu se sacrifice animale, mai ales păsări, pentru că astfel se strică rostul împerecherilor”.
Azi, prilej de sărbătoare
Considerat, aşadar, o divinitate laică a iubirii, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii în arealul românesc, “Dragobetele” reprezintă un bun prilej de sărbătoare, cu precădere pentru tineri, dar şi pentru ceilalţi semeni, indiferent de vârstă.
Data de 24 februarie înseamnă şi primul semn ce vesteşte timid sosirea primăverii, ziua de când natura începe să se trezească treptat la viaţă, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar românul se gândeşte cu drag la aleasa inimii.
Este momentul renaşterii sentimentelor, de aceea, dragi prieteni, să dăm frâu liber bucuriei de a trăi şi a ne veseli…
Horia C. Deliu
