Anul acesta s-a potrivit ca trei evenimente memorabile – Rusaliile, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (când în popor se evocă Sânzienele), precum şi Ziua Sfintei Treimi – să aibă loc în acelaşi timp. Primul dintre ele, numit şi Pogorârea Sfântului Duh, va fi cinstit duminică şi luni, pe 23 şi 24 iunie 2013 (care sunt declarate oficial zile libere), iar celelalte două sărbători creştine se prăznuiesc împreună, respectiv, luni, pe 24 iunie.
Având în vedere suprapunerea aceasta fortuită, ne vedem obligaţi să abordăm într-un singur articol cele trei subiecte, neavând nici o apariţie a ziarului în intervalul respectiv.
Rusaliile, o mare Sărbătoare creştină
Împreună cu Sfintele Paşti, Rusaliile – pe care le întâlnim amintite în unele texte bisericeşti şi ca Duminica Cinzecimii – reprezintă cea mai mare şi veche Sărbătoare creştină, fiind venerată încă de pe vremea Apostolilor.
Evenimentul este aşteptat cu evlavie de către închinători şi va fi prăznuit la trecerea unei perioade de 50 de zile de la Învierea Domnului. Atunci Duhul Sfânt a pogorât peste Sfinţii Apostoli, aceştia primind în mod miraculos darul comunicării în felurite idiomuri de pe Pământ, putând astfel să propăvăduiască învăţăturile Mântuitorului în lumea largă.
Prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu-Fiul a coborât din înălţimi şi s-a întrupat, împărtăşind muritorilor viaţa sa celestă. Încă de la săvârşirea acestor miracole erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii. De asemenea, nu se permitea desfăşurarea unor spectacole păgâne. Obiceiul împodobirii caselor cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei s-a perpetuat până în zilele noastre.
Miticul Joc al Ielelor
Cine nu a auzit de Jocul Ielelor? Măcar şi pentru că vestita piesă a lui Camil Petrescu a fost studiată la şcoală. În mitología populară românească rusaliile sunt descrise ca nişte fiinţe fantastice, numite şi iele. Ele erau fiicele lui Rusalim Împărat, ne-a relatat folcloristul Ioan Paler, din Vâlcele. Ielele sunt prezentate în povestiri şi legende drept creaturi silfide, duhuri feminine ușoare și agile. Aceste făpturi supranaturale au puteri magice şi o mare forţă de seducţie.
Poartă şi alte nume, unele stilizate cum ar fi Naiade, Sirene sau Nimfe, ori neaoşe, precum Măiestrele, Fiicele codrilor, Împărătesele văzduhului.
Se spune că ar vieţui ascunse de privirile muritorilor prin peşteri întunecoase, în desişul codrilor sau pe malul apelor, scăldându-se la izvoare şi făcându-şi apariţia numai noaptea, când la lumina Lunii dansează.
Rosalia semnifica în vechime (aşa cum îi spune şi numele latin) Sărbătoarea trandafirului. În multe povestiri sunt evocate rusaliile ca nişte duhuri ale unor femei frumoase, pline de seducţie. Superstiţiile populare vorbesc despre faptul că aceste creaturi au înfăţişare diafană, uneori voluptoasă, plutesc prin văzduh şi pot provoca multe suferinţe acelora care nu le respectă obiceiurile.
Circulă dintotdeauna în lumea satului legende şi basme potrivit cărora rusaliile se scaldă goale şi despletite la lumina Lunii, invocând descântece. Apoi se prind în Hora ielelor, dansând cu patimă într-un cerc, cu pieptul dezgolit, înveşmântate în voaluri transparente. Au părul lung şi despletit, purtând clopoţei la picioare.
Aceste creaturi supranaturale se spune că execută un dans fantastic, plin de taine, ce nu poate fi descifrat de muritori. Dacă se nimereşte cineva prin preajmă şi priveşte dansul lor, îi sunt luate pe loc minţile.
Ziua de Sfânta Treime
A doua zi după Duminica Pogorarii Sfântului Duh, în Lunea Rusaliilor, se cinsteşte Sfânta Treime. Este un moment special ales de Biserica ortodoxă spre a preamări Sf. Duh, ce alcătuieşte tripticul Sfintei Treimi.
„Întru aceasta zi, prăznuim pe însusi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi întru tot puternicul Duh, care este unul din Treime Dumnezeu”, se spune într-un text sacru.
Sitagma amintită are şi o influenţă catolică, fiindcă Sfânta Treime este sărbătorită de către credincioşi în prima duminică după Rusalii.
Naşterea Sf. Ioan Botezătorul
Cum arătam la începutul articolului, la dată fixă în fiecare an, pe 24 iunie se cinsteşte Naşterea Sf. Ioan Botezătorul – care a fost ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Legii Vechi – cel ce s-a învrednicit să-l boteze pe Iisus. Tot acum în popor sunt sărbătorite Sânzienele. În unele locuri acetei zi festive i se mai zice şi Drăgaica, fiind un obicei vechi, ce s-a păstrat peste ani.
Povestea zămislirii Botezătorului este plină de pilde. Părinţi săi, Zaharia şi Elisabeta, un au putut avea un urmaş până la bătrâneţe. Dar un şi-au pierdut speranţa, rugându-se mereu să se înfăptuiască vreo minune. În cele din urmă au primit vestea incredibilă de la Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu, care a grăit astfel: „Nu te teme Zahario, pentru că rugămintea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu. Şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”. Îndoindu-se iniţial de veridicitatea mesajului, chit că era preot, Zaharia a fost pedepsit să nu mai poată vorbi până la naşterea pruncului. Abia atunci şi-a revenit, rostind numele fiului său, Ioan, spre bucuria soţiei, dar şi a Fecioarei Maria, venită degrabă în casa lor, fiind rudă cu Elisabeta.
Apoi, prin vocea lui Zaharia a grăit chiar Sfântul Duh, care a anunţat poporul că Ioan a fost trimis în lume să vestească venirea lui Iisus, pe care-l va boteza.
Sărbătoarea Naşterii lui Ioan Botezătorul a fost atestată încă din secolele IV-V („Fericitul Augustin”), luând locul vechilor ritualuri păgâne cu caracter agricol de după Solstiţiul de Vară.
Sărbătoare populară de Sânziene
Pe 24 iunie s-a perpetuat, cum spuneam, obiceiul de a se sărbători Sânzienele sau Drăgaica. Acum sătenii culeg flori ce poartă acest nume, cu care împodobesc porţile şi ferestrele caselor, pentru a se apără de duhurilor necurate.
Odinioară fetele de măritat culegeau şi împleteau cununi pentru fiecare membru al familiei, după care le aruncau pe casă. Dacă un alunecau şi rămâneau pe acoperiş, fata se mărita curând. Dacă florile din cunună cădeau era posibil ca un necaz să se abată asupra ei ori a vreunui membru din familie.
De Sânziene cete de feciori mergeau prin sat pesntru a se întâlni cu fetele alese, purtând flori la pălărie.
Acum se deschid Porţile Cerului
Din multitudinea de legende şi povestiri legate de acest eveniment, să mai amintim faptul că Noaptea de Sânziene este una magică, reprezentând un moment de linişte şi pace cosmică, în care se deschid în mod figurat Porţile Cerului şi cei răposaţi pot să ne vadă.
În tradiţia populară Sânzienele apar ca nişte nişte zâne bune. Pe timpul zilei se înfăţişează ca nişte fuioare diafane purtate vânt, noaptea transformându-se în creaturi cu părul bălai, având rochii albe de abur. Se prind în hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul.
Se crede că aduc fertilitate animalelor şi belşug culturilor agricole. Ele dau înmiresmează şi conferă puteri tainice florilor, tămăduiesc oamenii de boli şi apără lanurile de dăunători.
Flori utilizate în medicina populară
Din punct de vedere ştiinţific florile de sânziene cresc pe câmp, având inflorescenţe mărunte, albe sau galbene. Sunt pline de polen şi degajă un miros agreabil. Înfloresc în preajma Solstiţiului de Vară şi au o largă întrebuinţare în medicina populară, dar şi în industria farmaceutică şi cosmetică.
În trecut exista superstiţia că dacă o tânără îşi punea sub pernă o floare de acest fel urma să-şi viseze ursitul. Dacă se spăla la ivirea zorilor cu roua căzută în dimineaţa de 24 iunie, devenea mai frumoasă, având succes la flăcăi.
Aceste plante au proprietatea de a întări sănătatea copiilor debili, vindecând bolnavii de friguri. Păstrate în alcool sunt eficiente în tratarea rănilor şi urmelor de lovituri. Roua de pe flori în noaptea magică de Sânziene cică ar fi un leac bun pentru bolile de ochi şi piele.
La trei zile dupa Solstiţiul ziua începe deja să scadă, iar vegetaţia îşi pierde câte puţin din seve şi arome. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este pe 24 iunie, fiind considerată cea mai buna dată din an pentru această operaţiune, florile potenţându-şi puterile şi mirosurile înainte să le înceapă declinul.
Hramul Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul”, de la Valea Mare
Ca în fiecare an o mulţime de credincioşi din judeţ, dar şi din Braşov şi alte localităţi se vor deplasa la Valea Mare, pentru a asista la slujba dedicată Hramului Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul” din apropierea comunei covăsnene.
Situată pe un deal de pe Platoul Lădăuţi, pentru a fi văzută de departe, aşezarea monahală amintită se găseşte la circa 30 km. de Sf. Gheorghe, putându-se ajunge la ea pe Drumul Judeţean 121A, aflându-se la 7 km. de Întorsura Buzăului.
Iniţiativa înălţării acestui loc de închinăciune şi pelerinaj le aparţine fraţiilor Gheorghe şi Nicolae Avram, din Valea Mare, şi a apărut imediat după Revoluţie. Gheorghe Avram a luat calea bisericii, ajungând mai întâi călugăr la Mănăstirea „Cocoşu” din Dobrogea, unde a fost hirotonisit preot, iar mai apoi a devenit stareţ la Mănăstirea „Dervent” din Dobrogea. În septembrie 1998 obţine transferul în localitatea natală şi aşa a început construirea mănăstirii.
După multă muncă şi sacrifici, în 24 iunie 2000 – de Sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul – avea să se sfinţească noul lăcaş de cult în prezenţa ÎPS Arhiepiscopul Ioan Selejan, întemeietorul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, a unui sobor alcătuit din 20 de preoţi, şi a peste 1500 de credincioşi.
Din nefericire cel care a pus piatra de temelie şi a contribuit cu tăria braţelor şi sudoarea frunţii la ridicarea acestui mândru loc de închinăciune a trecut între timp la cele veşnice, dar lucrare sa pământească a rămas, fiind venerată de localnici şi de pelerinii ce vin aici să se închine.
Sănătate tuturor şi Doamne ajută!
Horia C. Deliu
