Dintre Sărbătorile de Iarnă cea mai așteptată este Crăciunul, reprezentând o adevărată regenerare sufletească, creștinii celebrând Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos pe 25 data de decembrie
Ca de fiecare dată în Ajunul Crăciunului creștinii se bucură de Magia acestui eveniment divin, de împodobirea bradului, aranjarea cadourilor pentru cei dragi, prepararea bucatelor tradiționale, venirea colindătorilor, care vestesc în mod original Naşterea Domnului Iisus Hristos. Cântecele şi urările respective au menirea de a aduce sănătate şi fericire în casele oamenilor, noroc şi bunăstare pentru anul care urmează. Având semnificaţii profunde, colindele fac parte din magia inefabilă a Sărbătorilor din această perioadă.
Acum se încheie şi lungul interval aspru al Postului, pe care creştinii l-au respectat fiecare după convingeri şi putinţă, fiind mai curaţi trupeşte şi sufleteşte, gata să se bucure din nou de plăcerile vieţii de zi cu zi.
La această Sărbătoare Sfântă mulți dintre noi cei maturi își reîmprospătează sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte zăpezile bogate și prevestitoare de rod îmbelșugat, clinchetele de clopoței, mirosul proaspăt de brad, dar și de cozonaci.Toți așteptăm daruri de la Moș Crăciun, dorind să ne bucurăm de o atmosfera de basm, de liniște sufletească și iubire.
În cultură românească, Crăciunul apare ca un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor și eroilor din basme, dar și calități și defecte specifice oamenilor. Ca persoană profană este înfățișat drept un om în etate, un păstor bătrân cu barbă de omăt, vecin cu Moș Ajun, fratele sau mai mic. Se spune că s-a născut înaintea tuturor sfinților, fiind în vremea sa mai mare peste oierii din zona în care s-a născut Domnul Iisus.
La apariția Creștinismului, Crăciun era un zeu atât de venerat, încât nu a putut fi exclus din Calendarul popular și din conștiința oamenilor care adoptaseră credința întru Hristos. Se spune că amintitul presonaj ar fi dorit să împiedice venirea pe lume a Pruncului Iisus, întrucât apariția Lui presupunea eclipsarea Moșului Crăciun – cel darnic, încărcat cu daruri multe. Sigur, acestea sunt variante livrești găsite în unele legende, dar ignorate în zilele noastre.
În Ajun se derulează multe obiceiuri în toate zonele țării, cele mai interesante și pitorești rămânând colindele.
Crăciunul mai este numit și Sărbătoarea familiei, reprezentând o bună ocazie de reunire a părinților cu copiii și nepoții (unde e cazul), de manifestare a bucuriei de a oferi unii celorlalți daruri, savurând clipele petrecute împreună.
Colindatul sau uratul constituie un obicei precreștin, dar care a ajuns în timp să fie acceptat, ba chiar îndrăgit de toată lumea și în contemporaneitate. Cântecelele respective atrag norocul și binecuvântarea asupra oamenilor și gospodăriilor, pentru prezent, dar și pentru anul care urmează. O categorie importantă de colinde sunt strict legate de Crăciunul bisericesc, evocând în primul rând Închinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul – pronunție greșită a numelui Bethleem). De asemenea, este evocată Cruzimea lui Irod (Irozii), culminând cu tăierea pruncilor (cei 14.000, pe care Biserica îi pomenește pe 29 decembrie).
Scenariile colindelor sunt simple, cuceritoare prin naivitatea lor. În unele zone flăcăii merg cu Capra, Turca, Brezaia, Ursul. Se adună în mici grupuri și poposesc pe la casele oamenilor, cântând și adresând urări de bine. Copiii umblă cu Steaua („Cine primește Steaua cea frumoasă și luminoasă?“). Cântecele de Stea cu care suntem familiarizați astăzi (mai ales „Steaua sus răsare…“) sunt de origine cultă, adeseori chiar bisericească. Plugușorul și Sorcova sunt legate de Înnoirea anului, neavând nici o legătură cu ciclul religios al Crăciunului. Din păcate, de la o vreme colindele adevărate, încărcate de puritate și tradiție tind să dispară, fiind înlocuite cu surogate din așa-zisul „folclor urban”. Ca să ne exprimăm elegant…
Prima referire la un Brad decorat pentru Crăciun datează de…cinci secole (!), apărând în Letonia. În 1521 Prințesa Helene de Mecklembourg a împodobit Primul brad de Crăciun și la Paris, după căsătoria cu Ducele de Orleans. O altă mențiune scrisă referitoare la împodobirea unui Pom de Crăciun datează din 1531 în Germania.
Coloniștii germani au dus obiceiul peste Atlantic, în documentele vremii menționându-se că pe 25 decembrie 1804 câțiva soldați din Fortul Dearborn au tăiat un brad din pădurea apropiată, l-au dus în garnizoană și l-au decorat cu ce au avut la îndemână, spre încântarea tuturor. Datina s-a extins și în Marea Britanie, dar ceva mai târziu. Abia în 1841 Prințul Albert, soțul de sorginte germană al Reginei Victoria, a dus în dar la Castelul Windsor un brad pentru familia regală spre a fi ornat corespunzător. Curtenii au imitat gestul și așa s-a răspândit obiceiul și în acea parte a Europei.
În zilele noastre, împodobirea Bradului simbolic a devenit una dintre cele mai iubite tradiții atât la oraș, cât și în mediul rural.
…Să încheiem articolul cu o urare, dragi cititori: să aveți parte de liniște, sănătate, bucurii alături de cei dragi.
Crăciun Fericit!
Horia C. Deliu
