Mai este foarte puţin timp până ne vom bucura de Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Este marea Sărbătoare creştină ce a fost precedată de un Post lung şi greu. Perioada pe care o traversăm în aceste zile se numeşte Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare şi a început în duminica Floriilor. Acum se comemorează prinderea lui Iisus, crucificarea şi moartea Sa. Astăzi este Vinerea Mare şi se ţine Post negru. Urmează apoi Învierea, când ne vom bucura cu toţii de Lumina sfântă.
Deniile
În fiecare seară din această săptămână au avut loc în biserici Slujbe speciale numite Denii, care ilustrează momentele dramatice legate de patimile si jertfa Mântuitorului. Două dintre slujbe au o semnificaţie aparte şi o structură deosebită.
Ne referim la Denia din Joia Patimilor, cunoscută şi ca Denia celor 12 Evanghelii, care a avut loc aseară. Ea recapitulează istoria Mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Gheţimani, apoi aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat din Pont, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea în mormânt.
În Vinerea Mare credincioşii merg cu flori la biserică înainte de Denie şi în cadrul unei alte Slujbe, se scoate în mijloc Sfântul Epitaf – o pânză pe care se află imprimată Icoana punerii în mormant a lui Iisus. Acest obiect de cult este aşezat pe o masă mai înaltă, care simbolizează Mormântul Domnului şi pe care se aşează flori. Credincioşii sărută Evanghelia şi Crucea aşezate pe Epitaf, după care trec pe sub masă o singură dată fie de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul lui Hristos s-a aflat în Mormânt.
Denia de vineri se numeşte şi Prohodul Domnului, evocând durerea la vederea Fiului lui Dumnezeu pe Cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii. Slujba se încheie cu procesiunea de inconjurare a bisericii, care simbolizează Înmormântarea Domnului.
La final există obiceiul ca preotul să împartă flori celor care au participat la Slujbă, pentru a fi puse acasă la icoane.
Obiceiuri populare . .
Această perioadă plină de semnificaţii este încărcată de interesante obiceiuri populare, multe având la origini un caracter profan: terminarea curăţeniei în casă, prepararea bunătăţilor culinare specifice (ouă roşii, drob, ciorbiţă şi friptură de miel, cozonac, pască), înnoirea garderobei cu un mic articol vestimentar, fie o pereche de încălţări, precum şi oferirea de cadouri celor dragi, pe care le va aduce…„Iepuraşul”!
Deşi gospodinele cu experienţă ştiu acest lucru şi-l respectă cu sfinţenie, să precizăm pentru doamnele şi domnişoarele tinere, că înroşirea ouălor este permisă numai în Joia Mare. Se consideră un mare păcat şi o lipsă de respect de a se face treburi casnice în Vinerea Mare, când la Biserică are loc Prohodul.
Am asistat cu ani în urmă la Zăbrătău într-o primăvară călduroasă – nu ca acum – fiind invitat în gospodăria familiei Găitan, cum se aleg ouăle de găină şi raţă înainte de a fi vopsite: se scufundă în apă, astfel că acelea care sunt proaspete se lasă la fund, cele vechi ridicându-se la suprafaţă.
Pe lângă tradiţionalele ouă roşii, au apărut în ultimii ani şi ouă încondeiate cu ceară, pictate în culori pastel, având diverse modele, cum ar fi cele cu frunze ori decorate în relief sau împodobite cu mărgele.
Reguli nescrise, dar respectate
Mai ales în lumea satului există anumite reguli pentru ciocnitul ouălor roşii, legate de persoana care avea cinstea de a lovi primul (de obicei, bărbatul mai în vârstă), rostindu-se formula rituală, „Hristos a Înviat!” Se răspunde „Adevărat a Înviat!” Primii care ciocnesc sunt soţul cu soţia, urmează copiii cu mama şi tatăl, părinţii cu celelalte rude şi invitaţii prezenţi la ospăţ în familie.
În unele aşezări româneşti din judeţul Covasna femeile strâng după masa festivă şi aruncă mai târziu pe câmp cojile ouălor vopsite, pentru ca recolta să fie bogată, ferită de dăunători. Uneori aceste coji pisate sunt adăugate şi în hrana animalelor, în ideea păstrării sănătăţi şi ferilităţii lor.
Vine…„Iepuraşul – Coconaşul”
Mai cu seamă pentru cei mici, Sărbătoarea Pascală nu poate fi concepută fără venirea unui personaj de basm, mult mediatizatul „Iepuraş-Coconaş”. El le aduce copiilor jucării, daruri mult-visate, dulciuri, hăinuţe şi pantofiori etc.
De fapt, tradiţia „Iepuraşului de Paşte” constituie un ritual foarte vechi, de sorginte păgână, care trebuie să o spunem deschis, nu are nici o încărcătură religioasă. Mica vietate atât de gingaşă şi sperioasă, cu urechile sale lungi şi clăpăuge, reprezintă chintesenţa fertilităţii, a naturii care a revenit în mod miraculos la viaţă odată sosirea primăverii, aducându-ne noroc şi voie bună.
Legenda legată de „Iepuraşul” ce aduce ouă roşii apare menţionantă prima oară într-un basm german. Ulterior a fost preluată de meşterii cofetari, care au început să pregătească dulciuri în formă de iepuraşi, ce au avut mare trecere, iar obiceiul s-a răspândit în lumea întreagă.
Sărbători Fericite!
… Nu putem încheia acest articol făcă a vă ura, stimaţi cititori, zile liniştite, cu multă Lumină şi Bucurie, pe care să le serbaţi împreună cu familia, prietenii, cu toţi cei dragi.
Doamne ajută şi Sărbători Fericite!
Horia C. Deliu
