Duminică, 17 martie 2013, are loc un eveniment cunoscut şi respectat de către toţi credincioşii, constituind un pas important spre perioada de reculegere şi reţinere ce precede sosirea Sfintelor Sărbători Pascale. Ne referim la obiceiul numit în popor Lăsata Secului, după care imediat începe Postul Paştelui.
De fapt, sunt două etape, prima numită Duminica Înfricoşatei Judecăţi, ce a avut loc acum o săptămână, când s-a lăsat sec de carne, precum şi cea mai importantă, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, atunci când se lăsă sec de brânză. Adică peste două zile.
Semnificaţia noţiunii
Dacă analizăm puţin semnificaţia denumirii pentru publicul larg, care nu întotdeauna este iniţiat în limbajul religios, trebuie să spunem că termenul este sinonim cu ideea de uscat, fără grăsime, cu alte cuvinte mâncare de post.
Din păcate, tot mai multă lume consideră (în mod eronat) că dacă ne abţinem de la consumul unor alimente „de dulce”, ne-am spălat de păcate şi totul este în regulă. Biserica ortodoxă pune accentual însă pe curăţirea noastră spirituală, pe cumpătare în toate, inclusiv din punct de vedere alimentar.
Aşadar, acest „sec” vizează accederea spre o stare spirituală aparte, prin pocăinţă şi rugăciuni, frecventarea bisericii, atitudine de smerenie şi, fireşte, respectarea cu stricteţe a canoanelor impuse în privinţa mâncării.
Exerciţiu de voinţă
Părintele Nicolae Hagiu, din Zagon, cu care am stat de multe ori de vorbă, ne spunea că după Lăsata Secului fiecare credincios, dar şi oamenii obişnuiţi, care merg mai rar la biserică au datoria morală de a se îngriji atât de trup, dar mai ales de suflet. Acum este cea mai bună împrejurare să ne cerem iertare dacă am greşit cuiva, să ştergem cu buretele pricini mai vechi.
Membrii familiei, rudele mai îndepărtate au datoria ca în această perioadă să se viziteze, să îşi ceară iertare unii de la alţii, pentru a putea intra curaţi din punct de vedere spiritual, în post.
Semnificaţia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai vizează în chip plastic momentul pierderii Tărâmului Fericirii, a Edenului. Dar pe care l-am putea recâştiga, tot simbolic, printr-o atitudine cucernică, prin umilinţă, supunere şi post, care, dincolo de restricţiile culinare înseamnă un serios exerciţiu de voinţă, de stimulare a autocontrolului.
Datini pitoreşti
În lumea satului de azi tot mai greu întâlneşti obiceiuri din vechime, cum ar fi şi cele specifice de Lăsata Secului de Paşte. Sătenii considerau că a venit momentul de cumpănă între Noul şi vechiul An Agricol, având loc felurite ritualuri de „îmbătrânire şi înnoire a timpului”, presărate cu serbări ciudate, numite „Săptămâna Nebunilor” şi „Caii lui Sântoader”.
Era, totodată, obiceiul ca în duminica dinaintea Postului Mare „fetele bătrâne”, cele care nu aveau un iubit şi nici şanse de măritiş, să nu se distreze ca ceilalţi. Ele trebuiau să ţină post negru, fără mâncare, fără un strop de apă de dimineaţa până la asfinţitul Soarelui, în speranţa că vor găsi până la urmă şi ele un soţ şi se vor aşeza la casa lor după Paşte.
Focurile purificatoare
În anumite sate din judeţul Covasna s-a mai păstrat o veche datină legată de aprinderea pe înserat a unor focuri pe dealuri. Ele semnifică purificarea, alungarea forţelor răului, perpetua renaştere la viaţă, constituind reminiscenţe ale străvechiului Cult Solar al geto-dacilor.
Flăcăii adună lemne uscate şi fac un rug mare de tot, dansează în jurul lui, chiuie, rotind crengi aprinse, realizând spirale scânteietoare, ce se văd până departe în sat.
Exista obiceiul ca să se dea foc şi unei roţi de car sau a uneia făcute din nuiele, de care se leagă paie cărora li se dă foc, fiind împinsă la vale spre a se rostogoli.
În prima zi după Lăsatul Secului se prepară borş, un ingredient nelipsit din preparatele consumate în Postul Paştelui, prilej pe vremuri pentru gospodine de a-şi etala priceperea. Babele satului făceau odinioară vrăji şi descântece, pentru ca borşul să iasă acru şi bun, fiind şi un remediu natural în tratarea unor boli.
Caii lui Sântoader
Fiindcă am amintit de tradiţia numită Caii lui Sântoader, să spunem că ei reprezentau o convenţie de fapt, neexistând cu adevăratelea. Oamenii îi vedeau ca pe nişte duhuri, fantasme sub formă de centauri. Apăreau în imaginaţia şi poveştile sătenilor ca nişte feciori cu coadă de cal şi copite ascunse în opinici, care cutreierau în aceste nopţi pentru a pedepsi femeile care lucrau în şezători sau petreceau. Cel mai cumplit dintre ei era Sântoaderul cel Şchiop sau Sântoaderul cel Mare. De aceea, fetele şi femeile care se ştiau vinovate îşi ascundeau fusele şi furcile de tors, greblele, grapele. De asemenea, puneau vasele cu gura în jos pentru a nu intra în ele spiritele malefice!
Ultimele preparate „de dulce”
Duminică se vor mânca, aşadar, ultimele bucate „de dulce” – de fapt – cu brânză , pentru că de luni credincioşii intră într-o perioadă mai lungă de cumpătare şi restricţii. „Potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul şi îl înalţă”, spunea Ioan Gură de Aur.
Mulţi vor ţine, poate, un mic chef… ritual, gândindu-se că până la Paşte vor fi mai multe săptămâni de cumpătare alimentară, dar şi de evlavie. De fapt, dacă ne gândim bine, reţinerea de la ingurgitarea anumitor produse alimentare, alcool, abstinenţa din mai multe puncte de vedere sunt binevenite.
Reluarea unor obiceiuri la Sita Buzăului
După cum s-a relatat în ziarul nostru de ieri, în acest weekend va avea loc în comuna Sita Buzăului o frumoasă acţiune dedicată evenimentului religios la care ne-am referit, intitulată „O şezătoare la ţară” ce se va derula sâmbătă, începând cu ora 18.00, la Căminul Cultural.
Cel care a gândit şi organizat interesanta manifestare este directorul unităţii de cultură amintite, Daniel Neagoe, dorindu-se ca în felul acesta să se perpetueze datini din Ţara Buzaielor, să se reînvie anumite obiceiuri pe care tinerii nu le cunosc, iar cei maturi le-au cam uitat.
Este o initiativă excelentă, pe care ziarul „Mesagerul de Covasna” o salută şi o promovează!
Horia C. Deliu
