În fiecare an pe data de 14 septembrie se cinsteşte Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai importantă Sărbătoare închinată lemnului sfânt, numită în popor și Ziua Crucii. Credincioşii ortodocşi şi catolici merg în această dimineaţă la biserică pentru a asista la Slujbă, rugându-se pentru sănătatea lor şi a familiei, pentru spor în toate.
Zi de post aspru
…Ziua Înălţării Sfintei Crucii, marea Sărbătoare închinată lemnului sfânt, reprezintă un moment important pentru fiecare credincios, urmând a fi omagiată conform tradiţiei strămoşeşti prin post aspru, rugăciune şi smerenie.
Un semn divin
Praznicul de astăzi preacinsteşte descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Iisus în locul ce poartă numele de Muntele Golgota, identificare posibilă graţie strădaniilor depuse de Împărăteasa Elena. În prealabil, fiul său, Sf. Împărat Constantin cel Mare, a trăit o experienţă uluitoare, care l-a marcat pentru tot restul vieţii. În ajunul unei lupte cruciale cu adversarul său la tron Maxenţiu, care conducea o oaste numeroasă şi victoria părea că va fi de parte lui, Împăratul Constantin a avut o viziune salvatoare: pe cer i-a apărut în plină zi o Cruce luminoasă cu inscriptia „In hoc signo vinces” („Prin acest semn vei învinge”). În noaptea ce a urmat i s-a arătat în vis Iisus, purtând acelaşi semn al Crucii, cerându-i să-l pună ca semn protector pe steagurile şi armurile soldaţilor.
Împăratul a procedat întocmai, iar a doua zi a ieşit biruitor în marea bătălie, fapt care l-a determinat pe Sf. Constantin să devină de atunci un fervent apărător al creştinismului, împreună cu mama sa – Sf. Elena.
Datini şi superstiţii
În popor există o seamă de obiceiuri şi superstiţii legate de evenimentul religios din 14 septembrie. Se spune că cine posteşte sever în această zi va fi o vreme ferit de beteşuguri, iar cei suferinzi o să găsească grabnic leacul pentru a se face bine. Fiind o Sărbătoare importantă nu sunt îngăduite anumite treburi casnice de rutină, interdicţie pe care gospodinele în etate din mediul rural o respectă. Există prejudecata potrivit căreia cine nu ţine la regulile scrise şi nescrise ale tradiţiei va fi pedepsit, îmbolnăvindu-se cât de curând.
Potrivit unei vechi datini, preoţii sfinţesc ulcele noi pline cu lapte aduse de închinători, peste care se poate aşeza şi câte un colac sau o împletitură, fiind date de pomană.
Am văzut odinioară prin părţile Ţării Buzaielor un obicei interesant: unii credincioşi prindeau de toarta acestor căni câte un fir roşu de lână, ca să le aducă noroc sărmanilor ce primeau aceste ofrande drept milostenie, urmând să se roage pentru pomenirea morţilor.
Tradiţia populară mai spune că nu este bine să se mănânce astăzi legume şi fructe ce au miezul asemănător cu o cruce: cum ar fi nucile, prunele, usturoiul etc., pentru că acest lucru aduce necazuri.
Oamenii de la ţară sunt deprinşi cu faptul că reptilelele se retrag în ascunzişuri, răcirea treptată a vremii impunând acest comportament normal. Acolo, sub pământ, vor hiberna până în 17 martie (de Alexii).
Apropo de acest ciclu perpetuu al vieţii, am auzit la Zăbrătău, cu mai mulţi ani în urmă, o interesantă legendă. Cică înainte de a se adăposti în pământ pentru lunga iarnă ce va urma, şerpii s-au strâns odată mai mulţi la un loc şi s-au încolăcit în mod misterios, rezultând aşa-numita „Nestemată”: un panaceu redutabil, ce putea trata orice boală.
Se adună ultimele plante medicinale
Acum a venit sorocul culegerii ultimele buruieni de leac, ne spunea septuagenara Karmin Szabo, din Hăghig, care an de an se ocupă cu strânsul lor. Mă refer la mătrăgună, boz (fratele socului), micşunele, năvalnicul (o specie de ferigă), care pot trata anumite afecţiuni. Sunt foarte eficiente şi nu costă nimic…
Pe vremuri, bolnavii de friguri erau trataţi la ţară cu crenguţe de busuioc aprinse, cu care erau…afumaţi cei ce zăceau la pat.
În dimineaţa Zilei Crucii oamenii duc la biserică mănunchiuri din aceste plante medicinale, inclusiv de busuioc, pe care le pun în jurul crucii, ca să fie sfinţite. După Slujbă credincioşii le iau acasă şi le păstrează la icoane, urmând a fi folosite în vindecarea unor boli. De asemenea, frunzele şi florile de cimbru, mentă, maghiran erau socotite plante magice, fiind şi ele bune de leac după ce au fost sfinţite.
Prin unele sate izolate oamenii atârnau în ramurile pomilor fără rod mici cruci făcute din busuioc sfinţit, având convingerea că în toamna viitoare vor da rod.
Tot acum sunt adunate ramurile de alun de către cei ce cunosc vechiul meşteşug al găsirii izvoarelor, având credinţa că îi vor ajuta la găsirea apei necesare amenajării fântânilor. Potrivit unei superstiţii, respectivele crengi culese în ziua Înălţării Sfintei Crucii dobândesc în mod inexplicabil puteri miraculoase, ajutându-i pe fântânari să afle zona unde pot da de apă.
În folclor se spune că a sosit momentul ca florile să „plângă” pentru că le-a trecut vremea, uscându-se treptat şi pierind. Doar delicatele brânduşe de toamnă se arată în toată splendoarea lor, movul, rozul, albul lor atrăgând toate privirile spre tăpşanele unde înfloresc.
Se ştie că aceste plante au proprietăţi tămăduitoare, fapt descoperit de arabi încă din Evul Mediu. Seminţele lor pot fi folosite şi sunt utilizate cu succes de multă lume în tratamentul multor afecţiuni cronice, printre care reumatismul, guta şi inflamaţiile gastro-intestinale.
Branduşele de toamnă sunt percepute de traditie ca flori ale… morţilor, pe când cele de primavară drept florile viilor, simbolizând reinvierea naturii. Se zice că morţii se bucură când „văd” brânduşele înflorind toamna. Determinativul „de toamnă” exprimă de fapt un moment aparte într-un străvechi calendar popular, răspunzătoare pentru înflorirea branduşelor făcându-se lunile lui Brumărel şi Brumar (octombrie şi noiembrie), care reprezintă intervalul de tranziţie către iarnă.
A venit…toamna!
Cu toate că şi alte evenimente religioase anterioare anunţau finalul sezonului cald şi venirea celui autumnal, Ziua Crucii constituie data ce marchează şi mai apăsat începutul toamnei, urmând ca ziua de 22 septembrie să consfințească „oficial” venirea sezonului autumnale, atunci fiind Echinocțiul.
În universul rural previziunile din vechime legate de evoluţia vremii s-au confirmat de cele mai multe ori. Dacă pe 14 septembrie cocorii se pregătesc de plecare este un semn că temperatura se va răci în intervalul următor. În caz că sunt nori negri şi se aud tunete, toamnă ar putea fi lungă. Agitaţia şi croncănitul ciorilor vestesc iminenta cădere a brumei.
Prognozele moderne ale acestui mijloc de „Răpciune” arată că toamna aceasta vom avea parte, în continuare, de o perioadă caldă, mai săracă în precipitaţii.
Horia C. Deliu
