Astăzi este o Sărbătoare importantă, atât din punct de vedere religios, cât şi laic. Cinstim Înălţarea la Cer a Domnului Iisus Hristos – numită în popor şi Ispas, precum şi Ziua Eroilor Neamului.
În această zi creştinii se salută cu formula „Hristos s-a Înălţat!” şi se răspunde, „Adevărat s-a Înălţat!
Praznic Împărătesc
Evenimentul cu dată schimbătoare de cinstire de la an la an, dar întotdeauna cade joia, în cea de-a şasea săptămână după Sfintele Paşti, constituie unul dintre cele 12 mari Prazince Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, momentul apoteotic în care Mântuitorul s-a înălţat la Cer în prezenta Apostolilor Săi.
Vreme de patruzeci de zile după Înviere, Iisus a stat împreună cu ucenicii săi, învăţându-i cum să devină propovăduitori ai Evangheliei. Apoi, s-a ridicat în înalturi, promiţând că le va trimite Duhul Adevărului, care se va pogorî de Rusalii, la zece zile după plecarea sa. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Potrivit datinilor, în această zi sfântă, totul în jur emană bucurie. Credincioşii participă la Sfânta Liturghie, după care vin acasă şi sărbătoresc împreună cu familia şi prietenii.
În mod normal, tradiţia impune ca şi natura să îmbrace (simbolic) straie de sărbătoare, să fie vreme bună, multă verdeaţă. Şi pentru dobitoacele din gospodărie este un moment mai special. Este vorba mai ales de cai, care au şi ei…Paşti, fiind iertaţi pentru lăcomia de care au dat dovadă pe când s-a născut pruncul Iisus.
Un personaj mitic
Sărbătoarea la care ne referim este respectată cu sfinţenie în popor, fiind cunoscută, aşa cum spuneam la început, drept Ziua de Ispas. În folclor se spune că Ispas a fost un personaj mitic. Fiind cioban s-a ascuns după nişte pietre şi uimit a asistat la Înălţarea Domnului, povestind mai târziu cele văzute familiei, apropiaţilor săi.
Întrucât era un om jovial, mereu pus pe glume, credincioşii vor să fie asemeni lui, să se bucure şi veselească în această zi specială.
Ispas este privit de oamenii simpli ca un patron al casei, un spirit protector. Azi nu se admite efectuarea anumitor munci casnice sau în câmp, care pot fi amânate pe altă dată.
Acum la mijloc de „Cireşar”, în conformitate cu Calendarul agricol popular ne aflăm în faza finalizării unor lucrări agricole, încheindu-se semănatul plantelor, în special al porumbului. Tot acum se mână boii şi juncanii la păşunile montane, se marchează fiecare mieluţ prin crestarea urechilor.
„La Paştele cailor”
Cine nu a auzit, oare, sau nu a folosit expresia „La Paştele cailor”? Cu sensul că un lucru sau o întâmplare nu se va înfăptui prea repede sau deloc!
De la un locuitor din Araci, Ion Barbu, am aflat cu ani în urmă explicaţia acestor vorbe. Se povesteşte că expresia vine de la Maica Domnului, care a fost deranjată de zgomotele pe care le făceau caii din grajd în timpul Naşterii lui Iisus Hristos. După ce a venit pe lume, Micul prunc a trebuit ascuns în fân, ca să nu fie găsit de slugile lui Irod, care căutau nou-născuţii să-i ucidă. Celelalte animale din graj au mâncat în linişte, numai caii mai nărăvaşi şi nesătui nu-şi găseau locul, mâncând cu lăcomie tot fânul din ieslea unde era ascuns micul Iisus. Mâhnită, Maica Domnului i-a ocărât, pedepsindu-i să nu se sature decât în ziua de Înălţare, şi atunci numai vreme de un ceas.
De aceea oamenii folosesc expresia „La Paştele cailor” nu ca pe o vorbă de ocară, ci ca pe o dată nesigură, improbabilă.
Zi dedicată pomenirii Eroilor şi Martirilor Neamului
După cum s-a încetăţenit obiceiul în România, de Înălţare se pomenesc şi Eroii şi Martirii Neamului. Aşa se face că la slujbele ce au loc în această dimineaţă în lăcaşurile de cult ortodoxe din ţară şi din străinătate, la troiţe, monumete, sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Se fac parastase special pentru ei, preoţii şi credincioşii rugându-se pentru iertarea păcatelor şi vesnica odihnă a sufletelor celor care au făcut sacrificul suprem din dragoste de ţară şi popor.
Obiceiuri din bătrâni
Acum, de Ispas, se face din nou pomenirea morţilor din familie, împărţindu-se la cimitir colaci, „japoneze”, chifle calde, rachiu sau vin sărmanilor, în amintirea celor care nu mai sunt. Se crede că cine moare în ziua de Înălţare va ajunge direct în Rai.
Pe vremuri, unii gospodari îşi puneau la brâu frunze de nuc, pentru că tradiţia populară grăieşte despre faptul că însuşi Mântuitorul ar fi avut asemenea frunze asupra sa, atunci când s-a înălţat la Cer.
O superstiţie întâlnită în Ţara Buzaielor se referă la obiceiul gospodarilor de a atinge vitele cu un mănunchi de leuştean, pentru a fi sănătoase şi a se îngrăşa. Tot în această zi se sfintesc plantele folosite în medicina populară, se taie un smoc de păr din vârful cozii de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, în speranţa că aşa se vor înmulţi şi vitele din bătătură.
În anumite zone exista, odinioară, obiceiul ca sătenii în frunte cu preotul să participe la o mică procesiune de sfinţire a recoltelor. La plecarea spre casă se luau apoi câteva spice verzi, spre a se împodobi cu ele uşile şi ferestrele caselor, în semn de sănătate şi noroc.
Vă adresăm în încheiere şi noi, după datină, dragi cititori, salutul „Hristos s-a Înălţat!”
Horia C. Deliu
