„De când mă ştiu, pe 20 decembrie, de Ignat, este ziua când tai porcul pentru Sărbătorile de Iarnă, ne spunea Gh. Boriceanu, gospodar din Ţara Buzaielor, cu multe animale în bătătură – vaci, oi, porci. Eu sacrific şi la sfârşitul primăverii câte un godac, fiindcă am familie mare. Însă acum, iarna, este cel mai frumos, păstrăm tradiţia din bătrâni, ca şi alţi vecini”(…)
Într-adevăr, toată lumea, de la oraş, nu mai vorbim, de la ţară, ştie că de Ignat se taie porcii. Însă, care este semnificaţia acestui obicei, de unde provine numele, prea puţini ştiu.
Taierea porcului
„Tăiem un porc bun de mâncat”…
Încă din vechime în această zi se sacrificau grăsunii, pentru a îndestula masa de marea Sărbătoare a Naşterii Domnului. De unde şi vorba din popor “Crăciunul sătulul”, faţă de Paşte, care este… „fudulul”, fiindcă atunci trebuie să ai neapărat lucruri noi şi nu te ospătezi prea grozav.
Am aflat că unii măcelari spun un descântec, înainte de a efectua înjunghierea. Astfel, sângeroasa intervenţie se sfârşeşte repede, iar animalul nu suferă prea mult: „Ignat, Sfinte Ignat/ Tăiem un porc bun de mâncat/ Ce se teme de cuţit/ Dar imediat l-am isprăvit”.
Înainte de intrarea României în UE nu se ştia, şi ca atare nici nu se folosea “asomatorul” – acel pistol special utilizat să anihileze durerea bietului râmător sacrificat, conform normelor utilizate în Uniunea Europeană. Se ştie că în ţările occidentale grija pentru animale este exagerată, înjunghierea râtanilor fără asomare însemnând… barbarie. Iar cum poporul din “Ţara lui Dracula” nu se dezminte nici la acest capitol, în multe locuri încă se practică metoda străbună a înjunghierii fără alte “mofturi”.
Poate că în anii următori se va schimba câte ceva, şi la acest capitol.
Vorbe din popor
Conform vorbelor din popor, se zice că bietul porc ar presimţi ce-l aşteaptă, de aceea este atât de agitat în această dimineaţă de Ignat, atât de nefastă pentru el. Se mai spune că în noaptea precedentă sacrificiului “visează” un cuţit lung ce i se înfige în gât, luându-i viaţa, de aceea ţipă atât de amarnic când este scos din adăpost.
În ceea ce mă priveşte, am auzit de câteva ori acele ţipete şi grohăituri înspăimântătoare, încât multă vreme mi-au persistat în urechi, fiind singurul moment neplăcut al ritualului de tăiere al porcului. În rest, e fain…
Chiar există superstiţia potrivit căreia cei miloşi nu trebuie să stea prin preajmă, întrucât râmătorul moare cu mare greutate, iar carnea lui nu va mai fi aşa bună…
Sfântul Ignatie – „Purtătorul de Dumnezeu”
Numele zilei vine de la Sfântul Ignatie, un mucenic prăznuit de credincioşi în fiecare an, pe 20 decembrie. În adolescenţă fusese ucenic al Apostolilor Mântuitorului şi la maturitate a ajuns episcop, în Antiohia. Era supranumit Teoforul, adică „Purtătorul de Dumnezeu”.
Sf. Ignat sfâşiat de lei
Conform tradiţiei creştine ucenicii lui Iisus au vrut să cunoască care dintre ei va sta pe veci de-a dreapta şi de-a stânga Lui? Acesta le-a răspuns: „Cine vrea să fie mai mare, să fie sluga tuturor”, dându-le să înţeleagă că mărirea se obţine în primul rând prin smerenie.
Iar ca pildă a luat în braţe un prunc nevinovat, îndemnându-i să devină şi ei “copii cu inima”.
Ei bine, fecioraşul respectiv era chiar Ignatie, martirul de mai târziu. Cum romanilor li se oferea în antichitate ”Pâine şi circ”, la un spectacol sângeros, unde a fost sacrificat credinciosul Igantie, fiarele l-au sfâşiat ca pe toţi cei aruncaţi în arenă. Însă, în mod miraculos, nu s-au atins de inima lui! Îngrijitorii i-au găsit inima martirului întreagă, pe ea fiind gravat cu litere de aur numele „Iisus Hristos”.
Variantă diferită
O altă legendă istoriseşte cum că Ignat ar fi fost, de fapt, un om simplu, care a comis o faptă groaznică atunci când a vrut să-şi taie porcul în ziua de 20 decembrie, aproape de Crăciun. Fiind neatent, făcând o mişcare greşită, şi-a lovit tatăl în cap cu toporul, omorându-l! Tot restul vieţii s-a jeluit şi a regretat amarnic, fiind iertat în cele din urmă de Dumnezeu.
În spatele obiceiului sacrificării grăsunilor în ajunul Sărbătorilor de Iarnă, de Sf. Ignat, se află o veche tradiţie. Istoria religiilor susţine ca acest ceremonial sângeros îşi are sorgintea în celebrarea Zeului Solar, care a luat numele de Ignatie Teoforul. Argumentele ar fi acelea că există anumite similitudini între datină şi sacrificiul ritualic: prevestirea morţii, invocarea formulelor magice, însemnarea capului porcului.
Obiceiuri populare
Din bătrâni s-a păstrat obiceiul ca de Ignat să nu se efectueze alte treburi gospodăreşti prin bătătură, decât tăiarea porcului. Pe undeva firesc, întrucât este foarte mult de lucru pentru a duce la bun sfârşit toată treaba.
Există prejudecata ca mai ales femeile însărcinate să respecte această datină, altminteri riscau să aibă necazuri la naştere ori să aducă pe lume copii cu infirmităţi. Astăzi, asemenea temeri au dispărut, fireşte.
Cu sângele scurs imediat după tăiere este bine să se facă semnul crucii pe fruntea copiilor, pentru a fi sănătoşi şi veseli, feriţi de griji.
În unele sate ori cătune din judeţ, precum la Băcel, am întâlnit un alt obicei interesant. Anume că dacă familia nu are porc, trebuie să sacrifice de Ignat măcar o găină, o gâscă sau raţă, ca să vadă… sânge. Numai aşa va fi ferită de boli în anul ce vine…
După tăiere, tranşare şi analiza trichinelocopică (obligatorie) a cărnii, urmează cel mai aşteptat moment: „Pomana porcului“.
Cine respectă tradiţia va avea ce bunătăţi să mănânce de Ignat; cine nu, se mulţumeşte să… citească aceste rânduri şi să înghită în sec!
Horia C. Deliu
