Cu chiu și vai am ajuns în acet an atât de încercat de Pandemie aproape de Cumpăna dintre ani, dar şi de prima Sărbătoare creştină din ianuarie 2021 – Sf. Vasile.
Din păcate nu vom avea parte pentru prima dată de când ne știm de numeroase cete de colindători pe care ni le-am dorit atât. Mai cu seamă în mediul rural s-au păstrat frumoase tradiţii legate de mersul cu uratul pe la casele gospodarilor.
În perioada dintre Crăciun şi Revelion, ca şi în prima zi din ianuarie, cete de copii şi flăcăi mergeau anii trecuți pe la uşile concetățenilor cu „Ursul”, „Capra” ori „Ţurca”, dar şi cu „Pluguşorul”, participanţii costumându-se adecvat şi făcând larmă.
Prin multe sate s-au perpetuat asemenea vechi obiceiuri transmise din generaţie în generaţie, putând adăuga la urările anterioare şi altele, cum ar fi cele cuprinse în ritualurile populare de Anul Nou, „Sorcova”, „Semănatul” şi „Chiraleisa”, menite să aducă sănătate, noroc, optimism în viaţa oamenilor.
Complex de obiceiuri tradiționale
„Uratul” reprezintă în tradiţia românească un sistem complex de obiceiuri, care deşi au fost modificate sau îngrădite în regimul comunist, iată că nu au dispărut, iar în ultimii 30 de ani au căpătat o nouă tinereţe.
Colindătorii vin echipaţi cât mai pitoresc şi interpretează felurite cântece specifice Sărbătorilor de Iarnă. Unii dintre ei recită texte adecvate şi adresează în final ziceri de… bine gazdelor. Acestea îi omenesc cu colaci, cozonac, nuci, mere, chiar şi un pahar de băutură (în funcţie de vârsta vizitatorilor), dându-le şi anumite sume de bani.
„Pluguşorul”
Fireşte, cel mai cunoscut obicei, atât la oraş, cât mai ales la ţară, a rămas „Pluguşorul”, o colindă agrară declamată. La origini a fost o manifestare legată de practici magice privitoare la alungarea duhurilor rele, dar şi de invocare a norocului, a bunăstării. Chiar dacă costumaţia şi interpretarea diferă de la o zonă la alta, obiceiul este în esenţă cam acelaşi.
Acestei datini i se mai zice „Pluguleț” ori „Pluguț”, fiind astfel alintat de copii. În mediul rural plugul cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou este împodobit cu covoraşe având motive populare, cu hârtie colorată, chiar și cu flori. Un urător mai experimentat din alai recită apăsat versurile care se rostesc cu această ocazie; tovarăşi de-ai săi agită clopoței, trag din buhai şi pocnesc din bici. Uneori sunt prezente şi instrumente muzicale, ca fluier, cimpoi, cobză, clarinet, tobe.
Incantaţia magică de odinioară s-a estompat mult în zilele noastre, dar e bine că a rămas datina de a primi colindători şi a întîmpina astfel cu încredere Noul An.
Alte ritualuri pitoreşti
Referindu-ne la vastul tezaur de datini de Anul Nou şi de ziua Sfântului Vasile, să amintim şi de alte obiceiuri, precum „Sorcova”, „Căiuţii”, „Mascaţii”, „Malanca” etc. Sunt concretizări ancestrale ale unor mituri dacice, legate de simbolistica animalelor şi asociaţii rituale ale Cultului solar.
În unele aşezări s-a păstrat până azi o altă expresie generică pentru obiceiurile de Anul Nou: măştile. Întreaga recuzită, costumele, feţele acoperite cu o bucată de stofă, mătase, dantelă, ca și veșmintele vorbesc de la sine despre temerile, aspiraţiile, speranţele oamenilor de-a lungul istoriei. Erau meşteri specializaţi în confecţionarea acestor măşti, ele devenind în zilele noastre podoabe de artă populară, ce pot fi găsite prin târguri, pieţe, la intrarea în muzee săteşti ori în magazinele de artizanat.
Faptul că aceste obiceiuri se practică la Cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica ultimei zile a anului, care în gândirea populară constituia sfârşitul unei perioade, pentru ca din 1 ianuarie să ne bucurăm de renaştarea ordinii cosmice, dar şi de celebrarea Sfântului Vasile.
Există un întreg set de ceremonialuri pline de farmec, mister şi vitalitate, în care măştile fioroase, costumele ţipătoare, dansul şi cântecul reprezintă un spectacol unic.
Deochi şi farmece
O superstiţie întâlnită în unele cătune spune că de Revelion putem să ne protejăm de deochi şi de farmece aşezând simbolic în colţurile mesei câte un căţel de… usturoi.
Fetele de măritat nu vor duce gunoiul din casă până la Bobotează, lăsând pe altcineva din familie să o facă, în acest fel având şansa de a-şi găsi mai repede un soţ.
Odinioară, fetele la ţară faceau vrăji ca să-şi afle ursitul. Fata trebuia să postească toată ziua. Seara, prima îmbucătură luată în gură trebuia să o pună în brâu, iar când se ducea la culcare, întindea brâul pe jos şi facea trei mătănii peste el. Era posibil ca noaptea să-şi viseze la alesul.
Sănătate și noroc
Când se apropie miezul nopţii de Revelion membrii familiei, prietenii se ridică de la masa festivă, îşi urează sănătate şi noroc, se îmbrăţişează, beau o cupă de şampanie. Iar mai nou – cel puţin în marile oraşe – mulţi oameni mergeau în centrul localității, ieșeau pe stradă ori în balcoane şi priveau focurile de artificii, într-o jubilaţie colectivă.
În prima zi din Noul An se sărbătoreşte Sf. Vasile, prilej pentru cei care poartă acest prenume de a fi serbaţi şi felicitaţi. Se atribuie obiceiul de a merge cu „Sorcova” Sfântului Vasile. Fiind fericit deoarece Dumnezeu i-a oferit ca Zi onomastică data de 1 ianaurie, Sf. Vasile ar fi luat un clopoţel, i-a legat un fir de busuioc şi s-a urcat la Domnul ca să-i ureze de bine.
În prima zi a Noului An, copiii obișnuiesc să meargă pe la cunoştinţe, vecini, rude cu „Sorcova”, urându-le multă sănătate şi belşug în toate. În condițiile stricte de acum, asemenea practici trebuie efectuate cu reținere, purtându-se mască și păstrându-se distanțarea fizică
Urări de bine
Ne bucurăm, dragi cititori, că avem prilejul să vă prezentăm periodic obiceiuri populare româneşti, atâtea câte au mai rămas. Tânăra generaţie trebuie să le cunoască şi să le ducă mai departe…
La Mulţi Ani, tuturor, și să-i urăm lui 2021 să fie mai bun!
Horia C. Deliu
