După rânduiala Ortodoxiei ne aflăm în „Săptămâna Luminată” ce conţine două momente însemnate: astăzi cinstim Izvorul Tămăduirii, iar la finalul intervalului – Duminica Tomii.
Au trecut zilele minunate ale Sfintelor Paşti, care împreună cu 1 Mai au alcătuit o minivacanţă aşteptată de toată lumea. Sărbătoarea Pascală a strâns la un loc în majoritatea cazurilor membrii familiei, care, după Slujba de Înviere au prăznuit aşa cum se cuvine, ciocnind ouă roşii, mâncând produse tradiţionale, bând un pahar de vin bun.
Chiar dacă anumite persoane, mai cu seamă tinere, nu prea se mai sinchisesc de datele semnificative din calendarul religios, de data aceasta lucrurile au stat altfel. Deoarece Învierea Domnului reprezintă cea mai mare Sărbătoare a creştinătăţii.
O vindecare miraculoasă ce a uimit lumea
Ne vom referi, pe rând, la semnificaţia fiecăruia dintre cele două evenimente ce urmează să aibă loc.
Izvorul Tămădurii constituie un praznic special. El ne duce cu gândul la Maica Domnului, care a avut şi are harul de a vindeca suferinţele oamenilor, dovedindu-se Izvor al Dumnezeirii, prin Naşterea Mântuitorului.
Numele concret al Sărbătorii îşi are obârşia într-o întâmplare miraculoasă sărvârşită cu multă vreme în urmă, când un orb şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe faţă cu apa unui izvor situat într-o pădure de lângă Constantinopol. Aflându-se nemaipomenita veste, în acel loc au început să vină bolnavi, oameni necăjiţi, pentru ei înălţându-se o biserică falnică ce a primit hramul de Izvor al Tămăduirii.
Aghiasma Mică
În cursul dimineţii de astăzi, în toate bisericile şi mănăstirile se săvârşeşte după Sfânta Liturghie, slujba de Sfinţire a apei – aşa numita Aghiasmă Mică. Ea are puterea de a alunga duhurile rele din inima şi casele creştinilor, ajutând oamenii să-şi îndepărteze gândurile negre, curăţindu-le mintea şi sufletul.
Se prepară Aghiasma Mică
Aşadar, nu numai de Bobotează, dar şi acum, de Izvorul Tămăduirii se sfinţesc din nou apele. De fapt, sfinţirea se poate efectua de către preot oricând este nevoie, mai cu seamă în zile de post.
În această zi creştinii merg în număr mare la biserică spre a lua parte la Slujba specială de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, ritual păstrat întocmai şi în aşezările româneşti din judeţul Covasna.
Vechi obicei popular românesc
Cu ani în urmă, în anumite sate şi cătune româneşti din zonă avea loc un frumos obicei popular: flăcăii şi fetele se întâlneau într-o poiană, lângă un liliac sau alt pom înflorit, după ce veneau de la Slujba de Izvorul Tămăduirii. Aduceau cu ei colaci şi cozonaci stropiţi cu aghiasmă, servindu-se unii pe alţii, apoi cântau şi dansau, glumeau, simţindu-se bine împreună, aducând un omagiu lunii lui Florar, primăverii.
În unele sate preotul mergea însoţit de sătenii îmbrăcaţi în straie populare la o apă curgătoare. Acolo gospodinele aruncau în pârâu cojile de ouă roşii de la Paşti, iar cel mai bătrân localnic oficia un mic ritual de evocare a celor morţi, ne-a povestit profesorul şi etnologul Nicolae Moldovan – un vechi culegător şi păstrător de folclor, de datini şi obiceiuri populare româneşti din zona Arcului Intracarpatic.
Duminica Tomii
Vestitul tablou al lui Caravaggio înfăţişându-l pe Toma Necredinciosul
A doua Sărbătoare pe care o evocăm aici va avea loc peste două zile. Anume, în prima duminică ce succede Sfintele Paşti, fiind dedicată, după cum îi spune şi numele, Apostolului Toma.
Vestitul personaj, Toma din Galileea, a fost unul din cei 12 Apostoli aleşi de Iisus drept discipoli. Numai că singurul care iniţial s-a îndoit de Învierea Domnului a fost Toma, de unde şi apelativul puţin măgulitor de Necredinciosul. Ulterior avea să se convingă de faptul că Mântuitorul înviase, după ce i-a pipăit rănile provocate de piroane.
„Putem spune că prin credinţă ne apropiem în modul cel mai desăvârşit de Hristos, fiind calea cea bună spre mântuire”, spunea pe bună dreptate părintele şi filosoful Nicolae Steinhardt.
Apostolul Toma, numit şi Necredinciosul pentru că s-a îndoit initial de martiriul Mântuitorului, va recunoaşte ulterior Învierea şi Dumnezeirea lui Iisus, plecând asemeni celorlalţi Apostoli să propovăduiască în lume învăţăturile sfinte, luminând şi convertind milioane de păgâni. A sfârşit în chinuri, fiind străpuns cu suliţa, oferindu-şi sufletul credincios lui Dumnezeu.
Parada Junilor din Şcheii Braşovului
Pentru că Braşovul este atât de aproape de judeţul Covasna, vă recomandăm, stimaţi cititori, ca măcar o dată-n viaţă să vizionaţi pe viu cel mai grandios spectacol care are loc în frumosul oraş de sub Tâmpa, în Duminica Tomii. Cu acest prilej străzile din centrul istoric vor fi închise circulaţiei autovehiculelor, pentru a găzdui Parada Junilor din Şchei. Este o procesiune arhaică, păstrată neschimbată de secole, urmărită de la an la an de tot mai mulţi turişti români şi străini.
Spectatorii vin special spre a asista la paradă, ocupând complet trotuarele. Sunt şapte cete de juni, ce trec grupate, fiind primite cu aplauze, ovaţii şi fulgerări ale bliţurilor aparatelor foto. Călăreţii salută mulţimea strigând „Hristos a Înviat”, iar asistenţa răspunde în cor, „Adevărat a Înviat!”.
Călăreţii defilează aproximativ o oră, etalând costume populare autentice, preluate de la înaintaşi, dar şi cai superbi, unii greu de strunit.
Parada Junilor Braşovului
Cele şapte grupuri ce intră în Cetate mergând unii în urma altora sunt: Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. După ce au coborât pe strada Mureşenilor, străbat largul bulevard de lângă Parcul Central, trec prin faţă la Modarom şi se întorc pe Republicii. Cu toţii se îndreaptă apoi spre poiana de la Pietrele lui Solomon, unde are loc o petrecere câmpenească tradiţională, până seara târziu.
Un asemenea spectacol folcloric original nu trebuie ratat, fiind UNIC!
Legăminte ale flăcăilor
Ziua de Duminica Tomii mai este cunoscută în popor şi ca Paştele Mic. Odinioară, în această zi, flăcăii din mediul rural se făceau „fraţi”, cum se spunea.
Cu mulţi ani în urmă am întâlnit acest obicei ciudat în Ţara Buzaielor. Anumiţi tineri care se considerau buni prieteni, doreau să-şi „oficializeze” această amiciţie îndeplinind un mic ritual: amândoi se înţepau cu un ac într-un deget şi apoi atingeau picăturile de sânge, pecetluind o frăţie trainică.
Un bătrân localnic, nenea Ionică Bularca (despre care am scris de mai multe ori) mi-a relatat că în tinereţe şi el a procedat la fel, păstrând ani de zile o strânsă prietenie cu un flăcău de vârsta sa care, mai apoi, culmea, i-a devenit… cumnat. Cu alte cuvinte, „Legământul de frăţie” s-a păstrat în timp.
…Tineretul din zilele noastre nu prea are habar de asemenea obiceiuri frumoase, unele poate naive, ducând cu gândul la superstiţii şi magie. Dar, tocmai de aceea, erau atât de interesante.
Horia C. Deliu
